Pentru că tuturor ne face plăcere să ne uităm la o comedie romantică, ți-am pregătit o selecție cu cele mai bune pelicule din 2020 pe care ar trebui să le ai în vedere.
Chiar dacă 2020 nu s-a sfârșit încă, ne-am gândit că ți-ar prinde bine o listă cu cele mai bune comedii romantice de anul acesta, care fie au avut deja premiera sau urmează.
Fie că le consideri clișeice sau previzibile, trebuie să recunoaștem că uneori chiar ne relaxează să ne uităm la o comedie romantică, mai ales dacă rolurile principale sunt interpretate de actorii pe care îi admirăm.
Iată care sunt cele mai bune comedii romantice din 2020:
Comedia romantică Emma este adaptată după romanul cu același nume scris de Jane Austen. Frumoasă, deșteaptă, dar și bogată, Emma Woodhouse este o tânără care trebuie să parcurgă un drum lung până când să își găsească dragostea. Premiera filmului a avut loc pe 21 februarie.
Protagoniștii comediei Downhill sunt Julia Louis-Dreyfus și Will Ferrell. În timpul unei vacanțe la schi în Alpi, cei doi scapă cu viață după o avalanșă. Această experiență de care au parte îi face pe cei doi să își reevalueze viața de familie, căsnicia și problemele ei, dar și ce sentimente mai au de fapt unul pentru celălalt. Premiera filmului a avut loc pe 14 februarie.
Relația dintre Lara Jean și Peter Kavinsky este supusă unui nou test în filmul To All the Boys: P.S. I Still Love You. Chiar dacă Lara Jean crede că relația ei este perfectă, în viața ei mai apare un băiat căruia i-a trimis o scrisoare, și anume John Ambrose, dar care i-a răspuns mai târziu. Acum, ea se află în fața unei alegeri: Peter Kavinsky sau John Ambrose? Premiera filmului a avut loc pe 12 februarie.
Leilani și Jibran au o relație puternică și pare că nimic nu ar putea să o afecteze. Însă, într-o zi, printr-o conjunctură, ei ajung să fie implicați într-o crimă. Această situație și încercarea lor de a scăpa de complot reprezintă pentru relația lor un moment cu adevărat definitoriu. Premiera filmului urmează să aibă loc pe 22 mai.
Kristen Stewart este protagonista filmului Happiest Season. Ea o interpretează pe Abby, o femeie care vrea să o ceară în căsătorie pe prietena ei, Harper, chiar în cadrul unei petreceri în familie. Însă, Abby are dificultăți să își ducă acest plan la bun sfârșit deoarece prietena ei nu le-a spus părinților săi de orientarea ei sexuală. Premiera filmului urmează să aibă loc pe 25 noiembrie.
Dacă te întrebai când anume o vei mai vedea pe Jennifer Lopez jucând într-un film, iată că răspunsul a venit. Ea o interpretează pe Kat Valdez în filmul Marry Me, o vedetă pop, care află că partenerul ei o înșală chiar înainte de nunta care trebuia să aibă loc la Madison Square Garden. Așa că, ea decide să facă pasul cel mare alături de un bărbat pe care îl întâlnește pe stradă. Premiera filmului încă nu a fost anunțată.
În filmul The High Note, Grace Davis, o cântăreață pop, și asistenta sa personală, Maggie, lucrează pentru lansarea unui nou album. Maggie își dorește să fie observată și apreciată de Grace și chiar dacă viziunile celor două par diferite, în cele din urmă ele ajung să se înțeleagă mai bine ca niciodată. Premiera filmului urmează să aibă loc pe 8 mai.
CONȚINUT VIDEO ELLEDacă ești o fană a actriței Reese Witherspoon și implicit a filmului Legally Blonde, iată că avem ocazia să o vedem și în partea a treia a peliculei. Reese Witherspoon a confirmat încă din 2018 că filmările la Legally Blonde 3 au început, detalii despre acțiunea din film și restul actorilor care fac parte din distribuiție au rămas un secret. Filmul trebuia să aibă premiera în februarie 2020, însă lansarea în cinematografe a fost amânată pentru finalul anului.
Foto: PR, Instagram