8 comedii foarte bune pe care, probabil, nu le-ai văzut până acum

Serile de vară în care vrei doar să te relaxezi la un film cer neapărat o comedie subapreciată care te va binedispune.

Cu toții apreciem o comedie bună, făcând parte dintre acele categorii de filme pe care le-am vedea indiferent de împrejurări. Am descoperit 8 comedii cu povești complexe, destul de subapreciate de-a lungul timpului, pe care ți le recomandăm numaidecât:


Throw Momma From The Train (1987)

Larry Donner este autor și profesor, predând studenților care își doresc să-și formeze o carieră în acest sens și să scrie cărți. Viața lui Larry s-a schimbat complet după ce fosta lui soție, Margaret, a publicat una dintre cărțile scrise de el, sub numele ei, și s-a îmbogățit peste noapte. Owen Lift, unul dintre studenții lui Larry, se oferă să o omoare pe Margaret, dacă Larry este de acord să-i omoare mama. Inițial, Larry crede că este o glumă, însă află în scurt timp că Owen chiar i-a omorât fosta soție, iar acum, el este suspectul principal.


A Countess From Hong Kong (1967)

În ultimul film al lui Charlie Chaplin, Marlon Brando îl interpretează pe diplomatul american Ogden Mears, care, alături de prietenul lui Harvey, este invitat într-un club de noapte pentru a petrece cu trei frumoase rusoaice. După ce bea prea mult și petrece seara cu contesa Natascha, în dimineața următoare, în timp ce navigă spre casă, Ogden o găsește pe rusoaică ascunsă în cabina lui, într-o rochie de seară și fără acte de identitate. Contesa îi explică diplomatului că vrea să ajungă în Statele Unite, și deși are rezervări în ceea ce o privește, ajunge să se îndrăgostească de ea. Povestea este complexă și foarte interesantă de urmărit.


Theatre of Blood (1973)

Un criminal în serie caută să omoare toți criticii de teatru din Londra, inspirându-se pentru crimele sale din piesele lui Shakespeare. Poliția ajunge la un suspect pe nume Edwards Lionheart, un actor egocentric căruia nu i s-a acordar un premiu important pentru că a refuzat să apară în alte piese care nu au fost scrise de Shakespeare. Filmul a obținut unele dintre cele mai bune rezultate din combinația comedie-groază.


The Heartbreak Kid (2007)

Eddie are 40 de ani, deține un magazin cu articole sportive și este singur. După ce și-a privit fosta logodnică cum se căsătorește cu un alt bărbat, a întâlnit-o pe Lila, care pare să fie femeia pe care și-a dorit-o dintotdeauna. Pus sub presiune de tatăl și prietenul lui, Eddie se căsătorește cu Lila după doar șase săptămâni, însă în scurt timp află că a făcut o greșeală imensă. Lila nu este deloc femeia visurilor lui, iar în luna de miere, Eddie o întâlnește pe Miranda, o antrenoare de lacrosse care își vizitează familia în Cabo. De aici, întreaga acțiune devine cu adevărat interesantă.


Bamboozled (2000)

Bamboozled urmărește povestea unui producător de televiziune care, atunci când observă că majoritatea ideilor sale sunt refuzate constant de către șefi, se gândește la cea mai neinspirată idee de show, ce are în prim plan persoane de culoare ce se machiază excesiv pentru a ironiza, tocmai, persoanele de culoare. Contrar așteptărilor lui, serialul devine un succes imens. Însă, odată cu faima, vin și dezavantajele. După aproape 20 de ani de la premieră, Bamboozled nu este pe placul tuturor, deci trebuie să ai o anumită doză de umor pentru a înțelege acțiunea și glumele conturate în film. 


Living in Oblivion (1995)

Living in Oblivion, un film spus în trei scene și cu Steve Buscemi în rol principal, este o altă comedie pe care trebuie să o vezi. Buscemi îl interpretează pe Nick, un regizor tânăr care lucrează la un film independent, a cărui acțiune se învârte în jurul a trei moduri diferite de a ruina un film, fie că este vorba de lipsa de comunicare, o actriță nebună sau un star egocentric. Ca și Bamboozled, Living in Oblivion nu este tocmai un film pentru toată lumea, însă trebuie măcar să încerci să-l urmărești cu interes, pentru că umorul a fost intens folosit în realizarea lui.


Cecil B. Demented (2000)

Filmul se concentrează pe un grup de împătimiți ai filmelor, inclusiv un fan al Fassbinder și chiar Cecil B, care încercând să facă un film obscur. Filmul este haotic, exact așa cum aștepți să fie o peliculă semnată de John Waters, cu umor extrem și bizar, întunecat.

The Show About The Show (2017)

The Show About The Show este o descriere unică și creativă a comediei întunecate care se concentrează pe culisele emisiunii lui Caveh Zahedi. Îl vedem pe Zahedi deschis cu publicul său și vorbind despre sentimentele pe care le are pentru oameni, creând astfel o acțiune dinamică în care este chiar empatic și inocent.


Citește și:
Top 8 cele mai bune seriale bazate pe romane de succes

Foto: PR

 

Iti recomandam sa vezi si topul celor mai bune filme de comedie din toate timpurile

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle