Considerând situația în care ne aflăm și că acum avem mai mult timp la dispoziție ca niciodată, este o perioadă ideală pentru a-ți reîndrepta atenția către titluri interesante despre modă. De la istorie, la biografii și până la retrospective, selecția este extrem de bogată. Așadar, ți-am pregătit o listă cu cele mai frumoase dintre ele.
1. Coco Chanel: The Illustrated World of a Fashion Icon, de Megan Hess
De neratat, această carte este o compilație de ilustrații uimitoare care cuprind momentele esențiale ale istoriei lui Coco Chanel, de la viața sa incredibilă, la impactul asupra lui Karl Lagerfeld și al pieselor sale devenite referințe în modă. Presărată cu anecdote istorice și citate faimoase ale lui Coco însăși, Karl Lagerfeld și alte personaje cheie ale modei epocii, este o relatare elegantă și captivantă a momentelor care au modelat-o pe Coco și emblematicul său brand Chanel.
2. D.V., de Diana Vreeland
D.V. este autobiografia fascinantă a uneia dintre cele mai mari legende ale modei secolului 20, Diana Vreeland, al cărui stil, geniu și fler incomparabil au ajutat vreme de cincizeci de ani la definirea lumii haute couture. Citește despre petreceri alături de Coco Chanel, conversații cu Clark Gable și propria perspectivă asupra modei, teoriei culorilor și a vieții.
3. All About Yves, de Catherine Ormen
Există o mulțime de titluri despre Yves Saint Laurent, dar acesta este cu siguranță unul dintre cele mai interesante. În acestă carte vei găsi o documentare a vieții marelui designer, din copilărie, la momentele principale ale carierei sale și până la moartea sa, în 2008. În plus, include schițe și fotografii nemaivăzute ale colecțiilor sale cheie, precum și documente fascinante care includ scrisori, fișe de contact, reviste și invitații.
4. Grace: A Memoir, de Grace Coddington
Zeci de ani, viziunea unică a lui Grace Coddington a condus la crearea celor mai remarcabile și de neuitat pagini de modă ale revistei Vogue. În această carte, presărată cu fotografii vintage și schițe ale autoarei, vei găsi designerii, modelele, fotografii, hair și makeup artiștii precum și celebritățile cu care Grace a creat adevărate povești în imagini, de la Jerry Hall care a cucerit URSS-ul, până la Tom Ford căzând într-o gaură de iepure în versiunea lui Annie Leibovitz a poveștii Alice în Țara Minunilor.
5. Fashion: The Definitive History of Costume and Style, de Susan Brown
Urmărind evoluția modei, de la țesăturile drapate din cele mai vechi timpuri până la catwalk-urile din zilele noastre, această carte este un uimitor ghid ilustrat pentru mai mult de trei mii de ani de tendințe schimbătoare și evoluții inovatoare în lumea modei. Conține tot ce trebuie să știi despre schimbările de stil ale omenirii, de la rochii egiptene, la moda erei spațiale, informații despre legende precum Marie Antoinette, Clara Bow, Jacqueline Kennedy sau Alexander McQueen, dar și moda zilelor noastre.
6. Irving Penn: A Career in Photography, de Colin Westerbeck, Colin Eisler, Issey Miyake, Edmund Carpenter, Jennifer Jankauskas, Rosamond Bernier și Martin Harrison
Fotografiile lui Irving Penn au devenit mărturii iconice ale epocii noastre, de la editorialele sale comerciale și de modă, la seria de nuduri și portrete de artiști, muzicieni, scriitori, celebrități și triburi din Noua Guinee, Peru și Maroc. Publicată inițial în 1997 pentru a însoți o expoziție care sărbătorea colecția și arhivele Irving Penn de la Institutul de Artă din Chicago, această carte examinează remarcabila carieră a lui Penn, dar și viziunea sa artistică care nu a permis compromisuri.
7. The Little Dictionary of Fashion: A Guide to Dress Sense for Every Woman, de Christian Dior
În acest fermecător manual Christian Dior dezvăluie secrete de stil fără de care nicio femeie nu ar trebui să trăiască. Un ghid indispensabil, care acoperă totul, de la ce să purtăm la o nuntă sau cum să legăm o eșarfă, la cum să mergem cu grație, acest mic dicționar de modă este plin de sfaturi atemporale. Experiența lui Dior asigură cunoașterea celor trei elemente fundamentale ale modei: simplitatea, îngrijirea și bunul gust.
8. Fashion Fwd: How Todays Culture Shapes Tomorrows Fashion, de Madeline Niebanck
Cu trenduri într-o permanentă schimbare datorită rețelelor de socializare și a brandurilor de fast fashion, mulți se întreabă ce va urma. Moda nu mai înseamnă astăzi doar ceea ce poartă oamenii, ci și de ce. Astfel, Fashion Fwd examinează mega-direcțiile culturale care influențează viitorul modei. De la tendința către sustenabilitate până la satisfacerea cererii de experiențe de retail autentice, această carte acoperă toate trendurile actuale care ar putea să afecteze viitorul modei.
Cărțile pot fi găsite pe site-uri precum: carturesti.ro, elefant.ro, emag.ro, libris.ro, bookdepository.com, amazon.com
Citește și:
5 filme cu și despre modă pe care să le (re)vezi în izolare
Text: Daria Georgescu
Foto: PR