Atunci când nevoile emoționale și de atașament le sunt respinse sau ignorate, oamenii trăiesc o paletă negative de stări, de la revoltă la disperare, iar în final se închid în ei. Într-un cuplu căsătorit, asta se întâmplă, de obicei, atunci când nu mai există comunicare.
Cei doi se simt neiubiți, refuzați, neluați în seamă: fie trăiesc cu impresia că nu se mai bucură de niciun pic de spațiu, pentru că totul în cuplu este despre celălalt, fie sunt prea copleșiți de rutină. Ceea ce la început părea o plasă de siguranță (sentimentul de securitate afectivă pe care ți-o dă o relație) s-a transformat într-o capcană, din care simt că nu au cum să iasă.
Iar apoi toată căsnicia pare că se duce de râpă. Sentimentele, conexiunea, dorința – toate au dispărut. Simți că s-au pierdut cândva pe drum, dar nu poți identifica momentul. Pur și simplu nu-i mai acorzi atenție partenerului tău, și nici el ție (fără ca asta să fie ceva deliberat). Dar așa cum o mașină are nevoie de mentenanță, și relațiile sănătoase au nevoie de ajustări și revizuiri pentru a evita căderea în rutină și degradarea lor.
Poți începe asta prin a fi atentă la nevoile partenerului tău: nu trebuie să presupui că mariajul este un angajament pe viață, care nu implică niciun efort. Ci din contra! Atunci când începi să observi că lucrurile scârțâie, discută cu soțul tău, iar dacă nu vă descurcați fără ajutor, apelați la terapie de cuplu! Un cuplu se desparte atunci când partenerii nu mai sunt receptivi unul la nevoile celuilalt, atunci când simt că nu mai sunt ascultați și înțeleși. Reacția este una de auto-protecție, urmată de retragere. Această stare de defensivă este de fapt, un mecanism de apărare. Iar ca tu și partenerul tău să nu ajungeți într-o astfel de situație, este important să nu ignori aceste semne:
Unul dintre semnalele cele mai evidente că mariajul vostru se duce de râpă este că reacționați la nervi sau că pasați responsabilitatea de la unul la altul. Evită să comunici cu partenerul tău atunci când ești furioasă și lasă lucrurile să se decanteze. Pentru că orice vei comunica acum poate fi perceput ca atac, critică sau învinuire de către partenerul tău.
În loc să discutați tranșant despre probleme atunci când apar, preferați să le ignorați până când se adună și mai multe, iar efectul lor se cumulează. De obicei, atunci când situația devine explozivă, este prea târziu ca ea să mai poată fi reparată. Cel care se înfurie cel mai tare este partenerul care vrea să controleze situația. Până la urmă, nimeni nu vrea să i se spună ce să facă, iar reacția celuilalt este, de obicei, una de rezistență.
Mulți arată cu degetul către partener în loc să comunice deschis ce simt. Prin urmare, nu sunt înțeleși, ci doar percepuți ca fiind capricioși, cicălitori, cu toane. Și nimeni nu-și dorește să fie în preajma cuiva care este în permanență iritat. În multe cupluri partenerii încetează să se mai asculte unul pe altul și să-și înțeleagă unul altuia sentimentele. În consecință, apar resentimentele, când de fapt celălalt ar avea nevoie (doar) de empatie. Există oameni care încearcă să se protejeze evitând să se arate răniți sau vulnerabili, ignorând ceea ce simt și sfârșind prin a-și ataca partenerul sau interlocutorul (în cazul unei dispute). În această etapă, partenerul tău te percepe ca pe un critic (sau chiar ca pe un adversar) și nu ca pe un coechipier, iar asta îi potențează reacțiile negative.
Aparent, evitarea conflictului ar putea trece drept o tactică bună. Însă nu și în relația de cuplu. Dacă îți bagi sentimentele sub preș sau preferi să nu te exteriorizezi, e foarte posibil ca relația să se transforme într-una toxică. Sau să te distanțezi suficient de mult de partenerul tău până la punctul în care (el) nu mai contează prea mult.
Dacă te-a rănit, îl rănești și tu pe el! Te-a ignorat o zi, îi plătești tăcerea întreit. A refuzat să te însoțească la o cină cu familia ta, nu mai răspunzi la mesajele de felicitare primite de la părinții lui. Să-l rănești pe celălalt pentru a evita să fii rănită este un semn clar că mariajul vostru are probleme serioase.
Atunci când ești constant acuzată pe nedrept sau când îl acuzi pe partenerul tău fără a cerceta în amănunt situața de care îl învinuiești, lucrurile se îndreaptă clar într-o direcție greșită. Practic tu îți construiești un scenariu și tragi singură concluziile, iar în final te manifești prin neîncredere, gelozie, tendințe dominatoare și de a avea totul sub control. Cauți dovezi care să-ți susțină ipotezele, fără să asculți și opinia partenerului tău.
Atunci când apar sentimente negative și situații nedorite, primul impuls este să te gândești că alții le-au declanșat și te-au făcut să te simți așa, și deci tot ei trebuie să repare lucrurile. Să pasezi întotdeauna responsabilitatea la partenerul tău ca să te simți mai bine cu tine înseamnă, de fapt, să te bazezi mereu pe el și pentru obținerea validării. Asumarea responsabilității (integrale sau parțiale) pentru un eșec (atunci când este cazul) este un semn de maturitate emoțională.
Foto: PR