Daca vrei sa ai parte de prietenii care sa dureze o viata, iata cele 7 reguli de care trebuie sa tii cont in relatiile cu amicele tale.
Pentru ca ele sunt cele care te vor sprijini atunci cand vei fi cu moralul la pamant, te vor sfatui si te vor ajuta, atunci cand iti va fi greu. Asa ca da uitarii micile voastre disensiuni si investeste timp in relatiile cu prietenele tale, care conteaza cu adevarat. Daca vrei ca relatia voastra sa fie puternica si durabila, asigura-te ca nu incalci niciodata acest set de reguli.
Prietenele inainte de iubiti!
Cea mai importanta regula din acest cod de onoare este: „prietenele inainte de iubiti'. Cele mai bune prietene fac intotdeauna front comun si nu lasa nici un conflict care implica un barbat sa le stea in cale. Pentru ca nici unul nu merita sa sacrifice o prietenie pentru el. Asa ca, daca amandurora va place de acelasi tip, solutia este simpla: vorbiti una cu alta, cat se poate de transant, si faceti un plan, inainte ca una dintre voi sa sufere.
In al doilea rand, nu te intalni niciodata cu un fost al unei bune prietene. Cum se spune in popor, „are balta peste', deci nu e nevoie sa trezesti resentimente. Aceasta este cea mai sfanta dintre reguli, dar si modalitatea prin care poti sa pui la incercare chiar si cea mai trainica relatie de prietenie.
Sprijin-o la nevoie!
Daca prietena ta este parasita, inselata sau pur si simplu e cu moralul la pamant, este de datoria ta sa o scoti in oras si sa o inveselesti. Iar daca inveselirea ei presupune sa urmaresti episoade, ba chiar sezoane interminabile, din Vampire Diaries, sau sa bifezi mai multe cluburi indoielnice din Centrul Vechi, fa-o! Fara nici o rezerva! Asigura-te ca atunci cand prietena ta e deprimata, tu esti cea pe care se poate baza! Elibereaza-ti agenda, pentru ca, in acele momente, ea trebuie sa fie prioritatea ta numarul unu!
Nu dispari in ceata!
Daca ai un iubit nou, asta nu inseamna ca trebuie sa dispari de pe fata pamantului! Cu alte cuvinte, nu trebuie sa fii acea „dezertoare' care isi uita grupul de prietene cu lunile si apare la un moment dat, inlacrimata si cu inima franta, sperand sa fie consolata, dupa o despartire dureroasa. Nu e nimic rau sa fii absorbita de o poveste de dragoste, dar nu trebuie sa-ti uiti prietenele. In cazul in care povestea se va termina, prietenele tale vor fi acolo, pentru tine! Intotdeauna!
Distractie la plural!
Da, prietenele te inveselesc intotdeauna si te simti mereu bine in preajma lor. O seara alaturi de prietenele tale, in care va impartasiti una alteia sperantele, visele, secretele si stati de vorba pana in zori, iti incarca bateriile si te remonteaza, indiferent de starea de spirit. Petreceti timp impreuna, indiferent daca asta inseamna sa mergeti impreuna la cumparaturi, la cinema sau la teatru. Si da, vacantele cu prietenele tale chiar sunt memorabile!
Pasiuni comune (sau nu!)
Desi sunteti prietene, asta nu inseamna ca trebuie sa faceti absolut totul impreuna. Mai ales atunci cand aveti o cariera sau familie, ar fi imposibil si de-a dreptul absurd! Cu siguranta ai si prietene care sunt foarte diferite de tine, iar asta face relatia voastra chiar mai frumoasa si mai interesanta! Dar, in acelasi timp, stii ca, daca vei dori sa le impartasesti hobby-urile si preocuparile, vei fi intotdeauna incurajata sa o faci! Asa ca le poti insoti la cursurile de actorie sau de tango, poti merge cu ele la Nordic Walking si le poti participa la o sedinta de pilates. Si poate asa le vei prinde si tu gustul!
Fii onesta!
Toate relatiile presupun incredere si onestitate pentru a supravietui si pentru a se dezvolta. Uneori, e greu sa spui adevarul si sa impartasesti cele mai profunde ganduri chiar si unei prietene apropiate. Dar daca reusesti sa o faci, asta va consolida relatia voastra. Daca, dintr-un anumit motiv, incepi sa-ti minti prietena, legatura voastra se va strica si va fi imposibil sa o mai repari sau sa va mai bazati una pe cealalta.
Sprijina-ti prietenele!
Ultima, dar nu si cea din urma regula, este sa-ti sustii prietena neconditionat, indiferent de circumstante. Adica sa o ajuti, atunci cand are nevoie, sa-i insufli incredere sa-si urmeze visele si sa fii deschisa la sugestiile și ideile ei. Daca prietena ta iti spune ca vrea sa sara cu parasuta si ti se pare o idee nebuneasca, spune-i deschis asta! Dar atunci cand chiar va sari cu parasuta, asteapt-o la sol si surprinde momentul aterizarii intr-o poza spectaculoasa. Pentru ca trebuie sa fii acolo, pentru ea, indiferent ce decizie ia!
Foto: PR