Într-un moment, te simți atât de bine alături de un bărbat și ai impresia că sentimentul este reciproc, ca, mai apoi, să observi cum se îndepărtează. Experții au găsit șapte explicații pentru care unii bărbați dau un pas înapoi atunci când se îndrăgostesc.
Poate fi destul de confuz momentul în care observi că partenerul tău se îndepărtează deși aveți sentimente clare unul pentru celălalt. Iată șapte motive pentru care unii bărbați dau un pas înapoi atunci când se îndrăgostesc:
Deși este încântat de ideea că ar putea rămâne cu tine pentru totdeauna, se gândește și la oportunitățile pe care nu este încă pregătit să le abandoneze. De obicei, această teamă este în subconștient, însă apare atunci când intervine posibilitatea unei relații serioase, intense. Atunci când un bărbat simte că relația devine „permanentă”, se poate îndepărta, gândindu-se la lucrurile la care va renunța după acest angajament. Atât timp cât nu încerci să-l desprinzi din activitățile care îl încântă, totul va fi în regulă.
Dacă îți spune că vrea să se căsătorească, ar trebui să-l crezi. Încercând să convingi un bărbat să te ceară de soție, deși ți-a spus că nu asta urmărește, reprezintă un pas către eșec. Dacă vrei cu adevărat o căsnicie, îți datorezi ție să mergi mai departe în loc să încerci să schimbi credințele unei persoane. Continuarea unei relații cu o persoană care nu vrea să meargă pe același drum cu tine va crea doar suferință.
De obicei, majoritatea oamenilor sunt dispuși să facă anumite mici compromisuri în relații. Cu toate acestea, dacă dorințele voastre față de viitor nu sunt compatibile, cum ar fi stilul de viață pe care vreți să-l trăiți, fie că este vorba despre căsătorie, copii sau locul de reședință, relația nu va mai dura mult timp. Aceste diferențe care decid viitorul relației voastre sunt, de cele mai multe ori, imposibil de schimbat. Dacă ești conștientă că există astfel de lucruri importante față de care aveți viziuni diferite, trebuie să te oprești din a încerca să transformi ceva ce nu se va schimba niciodată.
Unii bărbați sunt foarte serioși în privința carierei lor, de aceea, dacă încearcă să obțină o promovare sau din contră, au probleme la locul de muncă, s-ar putea îndepărta de relația pe care o au. Una dintre cele mai mari greșeli pe care femeile le fac este aceea de a insista să primească mai multă atenție din partea bărbatului atunci când se confruntă cu probleme la serviciu. Dacă nu se simt încrezători la locul de muncă, acest lucru se va reflecta și în relația voastră.
Bărbații nu trăiesc într-o lume sentimentală atât de des pe cât o fac femeile. Au tendința de a se bucura de moment, iar apoi de a se retrage un timp fără a oferi explicații. De aceea, după un weekend intens sau o serie de întâlniri foarte reușite, de exemplu, un bărbat simte nevoia să facă un pas în spate. Iar acest lucru nu se întâmplă pentru că nu te iubește, ci pentru că simte nevoia să se concentreze pe alte lucruri o vreme.
Expresia „Când te căsătorești, nu te căsătorești doar cu el, ci cu întreaga sa familie” este cât se poate de adevărată. Alăturarea celor două familii poate fi foarte dificilă dacă ai lui au o problemă cu tine sau dacă el nu se poate înțelege cu ai tăi. Așa că, s-ar putea să fie influențat de membrii familiei lui, acest lucru reflectându-se în relația cu tine.
Când te îndrăgostești de un bărbat, nimic nu este mai puțin plăcut decât posibilitatea ca el să nu simtă același lucru pentru tine. Asta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine, ci că pur și simplu anumite relații nu sunt destinate să reziste în timp. Totul se întâmplă cu un motiv.
Foto: PR