Problemele legate de incredere sunt frecvente, indiferent ca vorbim de relatii noi sau relatii mai vechi. Pana la urma, cu totii am fost tradati la un moment dat si nu vrem sa mai trecem prin asta. Din fericire, nu trebuie sa ne baricadam intr-o fortareata pentru asta. Iata cateva lucruri pe care le putem face pentru a testa loialitatea celorlalti.
Una dintre cele mai eficiente modalitati prin care iti poti da seama daca poti avea incredere in cineva este sa ii studiezi comportamentul. Deseori oamenii fac promisiuni pe care nu le mai respecta. Daca ti se intampla asta frecvent sau daca observi ca exista o discrepanta intre ceea ce spun si ceea ce fac, atunci ai toate motivele sa nu ai incredere in acele persoane.
Pana cand vei avea motive sa acorzi sau nu oamenilor increderea ta, trateaza-i pe toti in mod egal. Este gresit sa pleci de la premisa ca te vor rani, la fel cum este gresit sa tii pe toata lumea la distanta ca sa eviti dezamagirea. Trateaza pe toata lumea in mod egal la inceput si acorda-le prezumtia de nevinovatie.
Daca cineva s-a comportat urat cu tine in trecut, poate ar trebui sa afli de ce au facut-o. Si asta pentru ca de cele mai multe ori tindem sa ne invinovatim singuri. Este foarte util sa afli si sa intelegi de ce te-au tradat oamenii. Poate ca nu au vrut sa faca asta, iar daca au vrut, cel putin vei afla de ce. Asta te va ajuta sa accepti trecutul si sa gestionezi mai bine relatiile viitoare. Iti vei da mai usor seama cand poti avea incredere in oameni.
Daca un prieten de-al tau nu are incredere in cineva, asta nu inseamna ca nici tu nu poti avea incredere. Inainte de a judeca pe cineva trebuie sa aduni mai multe date. Vorbeste si cu alte persoane, cere-le opinia. Interactioneaza mai mult cu persoana respectiva si incearca sa iti formezi o opinie, pana atunci incearca sa fii neutra.
Este firesc sa iti fie teama sa ai incredere in oameni. Daca ai fost dezamagita de prea multe ori, ar fi fost ciudat sa nu devii prudenta. Nu trebuie sa ai incredere intr-o persoana pe care abia ai cunoscut-o. Ai rabdare, lasa timpul sa treaca si iti vei da la un moment dat seama daca acea persoana merita increderea ta.
Iti poate parea exagerat, dar este foarte eficient sa testezi loialitatea celor din jur. Spre exemplu, le poti impartasi un secret'; in felul acesta vei vedea daca il vor raspandi mai departe sau daca vor incerca sa il foloseasca impotriva ta. Metoda aceasta este foarte simpla si iti arata foarte clar daca poti sau nu sa ai incredere in acea persoana. Te poti gandi si la altfel de teste, ai doar grija sa nu fie prea evidente.
Poate ca uneori lucrurile devin complicate, miza mai mare si, desi ai aplicat toate metodele de mai sus, tot nu stii daca o anumita persoana este de incredere. In acest caz ar trebui sa ceri parerea unei persoane apropiate, unui prieten sau unui membru al familiei. Nu numai ca sfatul te poate ajuta, dar simplul fapt ca redai toata povestea, cu voce tare, in fata cuiva, te poate ajuta sa capeti o alta perspectiva, mai detasata, asupra situatiei.
Text: Ana Toma
Foto: PR