Câteva surprize plăcute pe care Netflix le rezervă pasionaților de filme de autor și de istoria cinematografiei.
Al doilea film al lui Miloš Forman începe într-o localitate oarecare din Cehoslovacia anilor 1960, care găzduiește o fabrică de pantofi, o pensiune pentru angajatele ei și o problemă: în oraș, sunt 16 femei la un bărbat. Singura rezolvare găsită de patronul fabricii pentru spargerea monotoniei este o infuzie de militari, livrată fetelor prin intermediul unui dans, la sfârșit de săptămână.
Dar Andula nu e impresionată de rezerviștii de vârsta a doua cu verigheta ascunsă-n buzunar care trimit sticle de vin la mese, ci de Milda, tânărul pianist din Praga adus special pentru ocazie.
A doua parte a filmului, în care Andula vine cu o valijoară în mână în casa unde Milda locuiește cu părinții lui și descoperă că nimeni nu știe ce să facă cu ea, este o coregrafie înghesuită a respingerii, magistral scrisă și regizată.
Nominalizat la Oscar și Globul de Aur, Loves of a Blonde e un film înțesat de inocență, tandrețe și tristețe, care a marcat noul val ceh.
De data asta, s-a lăsat cu Oscar pentru Miloš Forman.
Departamentul pompierilor dintr-un orăşel de provincie vrea să-și aniverseze în stil mare fostul șef, cu ocazia ieșirii acestuia la pensie. Așa că invită întregul oraş la un eveniment care se dovedește a fi un fiasco. Mâncarea dispare de pe mese, cineva fură premiile de la loterie, iar candidatele la un concurs de frumuseţe menit să distreze publicul nu prea vor să participe sau nici nu ar avea motive întemeiate să o facă. Debandada absolută este redată în cele mai ridicole detalii ale sale de operatorul Miroslav Ondrícek, care transformă primul film color al lui Forman într-un deliciu vizual.
Filmul, o evidentă satiră politică, a fost interzis de sovietici în Cehoslovacia, la scurt timp de la lansarea sa, dar a supraviețuit victorios ocupației și rămâne una dintre cele mai prețioase realizări ale noului val ceh.
Trenuri cu prioritate este una dintre cele mai populare cărți scrise de Bohumil Hrabal. Dar este și un film copleșitor de frumos, în regia lui Jiří Menzel, care a primit un Oscar pentru Cel mai bun film străin.
Milos Hrma este un foarte tânăr impiegat dintr-o localitate din apropierea capitalei, care se izolează prin fantezie de realitatea plină de cruzime a Cehoslovaciei ocupate de naziști în al doilea război mondial. Neexperimentat într-ale seducției, Milos încearcă să-și imite superiorul, pe descurcărețul Hubieka, un crai al gării și al joculețelor erotice. Dar lucrurile nu-i ies cum și-ar dori, și momentele stânjenitoare îl aruncă într-o stare de disperare care se lasă cu cicatrici. Dar inițierea lui nu este numai una sexuală, iar filmul, primul lungmetraj al lui Menzel, care avea 28 de ani când l-a regizat, revelează mult mai mult și mai adânc decât microdramele devenirii cu bastonul de semnalizare în mână.
Regizat de Juraj Herz după un roman de Ladislav Fuks, filmul ăsta e unul dintre cele mai ciudate pe care le vei găsi pe Netflix.
Domnul Kopfrkingl, jucat de Rudolf Hrusínský, lucrează la crematoriu, în Cehoslovacia de dinainte de al doilea război mondial. Are doi copii și o viață satisfăcător burgheză, pe care o punctează constant, indiferent care îi sunt ascultătorii, cu perorații despre moarte. După ce un vechi camarad de arme îl convinge că prin venele lui curge și sânge german și îi prezintă avantajele apartenenței la partidul nazist, lui Kopfrkingl încep să i se pară intolerabili oamenii din jurul său, începând cu soția lui pe jumătate evreică.
Un mix de comedie neagră, horror și tragedie, The Cremator este un superb și halucinant film psihologic despre dictatură și Holocaust. Regizorul Juraj Herz a studiat să devină păpușar, și afinitățile lui similare cu ale iconicului regizor Jan Švankmajer (care i-a fost și coleg de facultate) se văd în acest film interzis în Praga imediat după ce a fost lansat.
Cu filme adânc înfipte în viețile prezentului precum Frances Ha și Mistress America, scrise împreună cu partenera lui de viață, actrița Greta Gerwig, sau nemilosul Marriage Story, pentru care Laura Dern a primit un Oscar anul trecut, Noah Baumbach este, la 51 de ani, unul dintre cei mai renumiți regizori indie.
Dar dacă vrei să înțelegi ce l-a propulsat pe harta cinematografiei mondiale, trebuie să vezi The Squid and the Whale, filmul său semi-autobiografic din 2006, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun scenariu original.
Titlul, „Calamarul și balena”, se referă la o expoziție din cadrul Muzeului American de Istorie Naturală din New York, care prezintă genul acela de creaturi marine imense care sunt greu de uitat pentru un copil. Filmul, deopotrivă amuzant și fabulos de trist, spune povestea a doi frați prinși în confruntările monstruoase ale unei căsnicii care se destramă. Când părinții tăi sunt niște intelectuali narcisiști din Brooklyn-ul anilor 1980 care se mai află și în plin proces de divorț, nicio masă în familie nu are cum să cadă altfel decât zdrobitor.
„Un om e liber când hotărăște să fie liber”, a spus Lucian Pintilie într-un interviu acordat prestigioasei publicații Cahiers du cinéma, în 1992. „Noi am resimțit libertatea ca o povară și ne-am grăbit s-o depunem, fără scadență, în safe-urile Securității. Eu nu am vrut să le-o încredințez. Nici Mitică, din filmul meu Balanța, nu a avut chef s-o facă și a trăit liber în plin paroxism ceaușist.”
Balanța, o coproducție româno-franceză, a fost proiectat în 1992 la Cannes, în afara competiției. Maia Morgenstern și Răzvan Vasilescu sunt actorii principali ai acestui film-cult despre apusul regimului ceaușist, o odă luminoasă și bulversantă adusă libertății, și unul dintre cele mai bune filme din istoria filmului românesc.
Foto: PR