Dacă ești în căutarea unor destinații pentru aventură, avem soluții pentru tine. Destule, și în toată lumea. Depinde doar de tine să alegi locul către care te îndrepți ca să îți duci la îndeplinire planurile de vacanță. La capătul lumii sau foarte aproape, chiar în România, ai unde să trăiești senzații tari, fie că alegi să mergi până în Hawaii sau să nu te îndepărtezi prea tare – chiar și Mallorca, deși nu s-ar zice, se dovedește o alegere inspirată (și) pentru astfel de călătorii.
Oricum, trebuie să știi că trendul de a merge în vacanță în funcție de felul în care vrei să te simți acolo (spre deosebire de ideea de a bifa destinații urmând ghiduri turistice sau hype-ul creat în jurul lor) de abia începe să se contureze, și în România este promovat de o singură platformă specializată în turism, TravelMood (travelmood.ro).
Aceasta adună într-un singur loc o mulțime de idei și de sugestii, dar și de oferte, toate concentrate în jurul acestui mood care te poate ghida și te poate ajuta să experimentezi cu folos tot ceea ce întâlnești. De altfel, câteva dintre cele șapte destinații pentru aventură pe care ți le recomandăm în continuare sunt preluate chiar din sugestiile platformei.
Oricum, dacă ești în căutarea acestui tip de destinații pentru aventură, avem idei pentru tine. De la parapante la tiroliene, și de la escaladări la scufundări în cenote (ba chiar și într-un crater vulcanic!), lumea întreagă e gata să îți ofere experiențele pe care ți le dorești. Îți mai propunem și o coborâre pe cel mai înalt tobogan-tunel din lume, dar și un zbor cu deltaplanul de pe Pedra Bonita, stânca ce veghează, din Tijuca, superbul Rio de Janeiro.
Nu-ți mai rămâne decât să îți pregătești rucsacul și să îți cumperi biletele – momentele în care adrenalina îți străbate întreg corpul (dar și o mulțime de destinații pentru aventură) te așteaptă.
Citește și:
9 hoteluri de lux în care să stai măcar o dată în viață
Foto: Shutterstock, Instagram