7 asteptari nerealiste pe care le ai atunci cand incepi o relatie

Nu exista doua relatii la fel. Gandeste-te doar: doua persoane cu doua educatii, personalitati, placeri, aspiratii diferite – si stii bine ca lista ar putea continua la nesfarsit – se unesc intr-un parteneriat. Este infantil sa crezi ca va putea exista o compatibilitate de 100%.

Asadar incearca sa nu o iei razna atunci cand vor aparea diferente ori neintelegeri. Daca sunteti potriviti unul pentru celalalt, vei ajunge chiar sa ii placi defectele, sa ti se para amuzante sau ca pur si simplu facand parte din sarmul lui.


1. Nu veti fi mereu pe aceeasi lungime de unda!

Comunicarea este cea mai importanta intr-o relatie. Cu toate acestea, este imposibil sa fiti intr-un acord constant. Din cand in cand vei uita sa ii dai un semn de viata toata ziua si el se va supara. Sau el isi va reprima sentimente de gelozie pentru a te face fericita si la un moment dat va exploda. Chiar daca veti reusi sa fiti un etalon cand vine vorba de comunicare, neintelegeri vor exista. Pur si simplu!

2. Sexul nu va fi mereu incredibil

Acest lucru sperie multe femei. Vor exista momente in care nu va veti putea conecta atat de bine ca in altele, dar asta nu este un motiv de ingrijorare! Chiar daca perioada roz de inceput a trecut, nu inseamna ca acum este mai putin atras de tine. Si de asemenea, nu faceti din sex un subiect tabu de discutie. Spune-i ce iti place si ce nu! Acest lucru va aduce doar o placere mai intensa.


3. Anumite intalniri vor fi mai frumoase ca altele

Nici la capitolul intalniri nu va fi mereu vorba de focuri de artificii. Nu iti poti invinovati iubitul de o implicare precara, cinci ani mai tarziu de la data in care v-ati cunoscut. Ce-i drept, orice femeie isi doreste ca el sa fie atent cu ea, dar nu va fi fiecare aniversare memorabila, urmata de un gest ridicol de romantic. Ar trebui sa inveti sa te bucuri cateodata doar de simpla lui companie.

4. Anumiti membrii ai familiei tale nu il vor placea

Nu te poti astepta ca intreaga ta familie sa iti iubeascapartenerul. Chiar daca prietenii si familia ta il adora, mereu vor exista aceia ce vor gasi nod in papura. Nu e un motiv de ingrijorare avand in vedere ca nu ii poti multumi niciodata pe toti. Asadar inceteaza sa iti pierzi timpul pe aceast subiect.

5. Nu va avea mereu ochi doar pentru tine

Da, este normal sa iti doresti ca iubitul tau sa iti fie suta la suta devotat si loial . Cu toate acestea, nu te poti supara pe el cand admira frumusetea lui Megan Fox ori pasiunea lui Akua Naru. Chiar si atunci cand complimenteaza noua tunsoare a prietenei tale, nu trebuie sa iti faci vreo grija. E normal sa fie atras si de alte femei. Important este cum reactioneaza la acele sentimente.


6. Locuinta voastra nu va fi niciodata fara cusur

Nu veti avea niciodata o casa perfecta cu copii ascultatori, o veranda de vis si un mic gardulet alb. Viata nu e un film american. Veti avea o casa cu lucruri ce vor trebui reparate, o instalatie ce se infunda din cand in cand sau o pisica ce zgarie tot ce ii iese in cale. Asta nu inseamna ca ati esuat ca si cuplu. Asta e viata! Bucura-te de ea! Poate din toata neplacerea ai de castigat o discutie amuzanta cu instalatorul cand il chemi sa repare baia.


7. Nu veti reusi sa impartiti niciodata in mod egal sarcinile casnice

Sunteti parteneri, ceea ce inseamna egalitate. Cu toate acestea, este greu sa fii corect cand vine vorba de a imparti in mod egal treburile casei. Poate aveti fiecare cate trei indatoriri, dar mereu spalatul vaselor va fi mai usor ca dezinfectarea bailor. Este imposibil ca totul sa fie impartit in mod egal, asadar daca treaba lui e putin mai usoara, nu te supara pe el.

Relatia voastra nu are cum sa fie perfecta in termeni tehnici, dar poate fi perfecta pentru voi doi. Doar invata sa renunti la standardele mult prea ridicate pe care nimeni nu le poate atinge. Acum, ti-ai gasit barbatul cu care vrei sa iti petreci restul vietii?

Text: Lavine Jianu
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle