6 tipuri de pasiuni pe care o femeie le are, inainte de a-si intalni jumatatea

Drumul spre a iti intalni jumatatea nu este usor, fiind presarat de cele mai multe ori cu diverse pasiuni secrete, nascute dintr-o atractie inexplicabila, dar care nu dureaza.

Fiecare pasiune este unica si are farmecul ei. Iata care sunt cele mai des intalnite:


Pasiunea pentru persoana care e prea buna pentru tine’

Aceasta este una dintre pasiunile clasice. Fie ca este vorba despre cineva care arata mult mai bine, sau pe care pur si simplu il consideri superior din anumite puncte de vedere, aceasta persoana ti se pare mult prea departe de felul tau de a fi. Oricat de mult ti-ar placea sa visezi, e bine sa pastrezi admiratia la statutul de simpla pasiune, pentru a nu risca sa fii prea dezamagita.

Pasiunea interzisa

Multor persoane le este greu sa recunosca acest tip de pasiune si probabil nici nu o vor face. Fie ca este vorba despre fostul iubit al unei prietene, o ruda indepartata, sau cineva aflat intr-o relatie serioasa, stii de la inceput ca admiratia ta secreta este una interzisa.


Pasiunea pentru o persoana pe care ai placut-o, dar nu i-ai spus niciodata

De cele mai multe ori acest sentiment apare pentru un prieten, pe care pur si simplu nu vrei sa il pierzi marturisindu-i ca ar putea sa iti placa si in alt mod. Petreceti timp impreuna si aveti multe lucruri in comun, dar nu i-ai risca prietenia pentru o relatie care e posibil nici sa nu mearga. Preferi sa pastrezi persoana respectiva in viata ta, fara alte complicatii.

Pasiunea care te face sa te porti pur si simplu stupid

Cu siguranta macar in liceu ai avut o astfel de pasiune. Atunci cand acel cineva aparea prin preajma, te comportai atat de stupid incat nu reuseai sa faci sau sa spui nimic amuzant, inteligent. Mai mult, atunci cand pleca nu faceai decat sa iti reprosezi zambetul incurcat sau singura fraza pe care reusisei sa o spui. Voiai atat de mult ca celalalt sa te remarce, incat iti era imposibil sa te comporti normal.

Pasiunea fara logica

E una din pasiunile care te face sa te simti cel mai confuza. Momentul acela cand te simti atrasa de o persoana, dar pur si simplu nu poti sa intelegi de ce. Exista o tensiune pe care nu poti sa o ignori, oricat ai incerca, desi motivele pentru care iti place nu iti sunt clare. Dar se poate sa stii la fel de bine ca o posibila relatie nu ar duce nicaieri. Sunteti ori prea diferiti, ori prea asemanatori.


Pasiunea creata din obisnuinta

Poate ati crescut impreuna sau va cunoasteti de mult timp, ideea este ca il placi de cand iti aduci aminte. Prietenele tale stiu deja orice detaliu posibil despre el si s-au cam plictisit de partea in care apare in discutie. Pasiunea ta pentru el a durat atat de mult, incat la un moment dat ai si uitat ce iti placea de fapt la persoana respectiva.

Majoritatea pasiunilor vin si pleaca la fel de repede cum ti le-ai si imaginat. Farmecul lor e ca te fac sa te simti ca in liceu din nou, dar nu trebuie sa te impedice sa gasesti persoana cu adevarat potrivita pentru tine.

Foto: Shutterstock
Text: Dora Chelariu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle