6 motive pentru care trebuie să cumperi local și creativ

Fie că alegi să cumperi o piesă vestimentară de la un tânăr designer care încearcă să-și transforme pasiunea în business sau îți bei cafeaua în locul pe care l-ai văzut în drum spre casă, trebuie să înțelegi impactul pe care chiar și un singur client îl are asupra unei afaceri și asupra celor care se află în spatele ei.

6 motive pentru care trebuie să cumperi local și creativ

Acum câteva luni, Irina Marinescu îmi spunea într-un interviu că brand-ul pe care l-a creat, Cap Aurora, a pornit în urma unui impuls interior care o provoca să facă bine, să se înscrie la Swimathon și să înoate pentru copiii cu autism. Așa a început să facă tricouri și tote bag-uri ale căror broderii manuale descriu înotătoare sincron, marinari, bărci, valuri și cam tot ceea ce ne poate duce cu gândul la mare. Un brand pe care-l numește „sora ei' și îl consideră o entitate, pentru că îi simte forța și autonomia.

Despre asta este vorba atunci când intri în showroom-ul unui om care și-a luat pasiunea în propriile mâini și a spus „eu asta voi face, indiferent de obstacolele pe care trebuie să le trec'. Întâi de toate, dincolo de avantajele clare ale susținerii afacerilor locale, despre care vorbim mai jos, atunci când sprijini un antreprenor îți arăți respectul pentru un om care și-a investit acolo toate visurile și speranțele, un om care a riscat și a reușit, dar nu înainte de a se confrunta cu tot felul de provocări.

Deseori mă surprind visând cu ochii deschiși la o afacere proprie, însă mă trezesc atunci când îmi vine în minte tot efortul de care este nevoie pentru a pune pe picioare un business. De aceea, cred că trebuie să faci și tu acest exercițiu și să încerci să-ți imaginezi cum ar arăta propriul tău brand, cât succes ar avea sau care ar fi oamenii care i-ar trece pragul.

La Miercurea Minților Creative se întâlnesc zeci de astfel de oameni care au pus în practică toate ideile desprinse din acea imaginație. Miercurea Minților Creative este un proiect inițiat de UniCredit Bank și primul eveniment de cumpărături dedicat afacerilor locale, iar pe 4 decembrie, peste 130 de afaceri locale își așteaptă clienții cu oferte și promoții speciale, cu program prelungit și experiențe inedite. Ei își doresc să facă cunoscute nu doar produsele lor, ci și poveștile care stau în spatele brandurilor. Cred că este important să ieșim puțin din mulțime și să privim dincolo de clădirile terne, în interiorul cărora nu vom găsi niciodată povești, ci doar lucruri de care vom uita că ocupă loc în dulapuri.

Vorbeam despre beneficiile cumpărăturilor în magazinele locale, despre frecventarea locurilor conduse de oameni ca mine și ca tine, care vor să ne ofere o experiență atunci când apăsăm pe clanță, nu doar un simplu produs. M-am gândit la șase motive pentru care cred că trebuie să ajungem tot mai des în aceste locuri, și anume:

Economia locală

Atunci când alegi să faci cumpărături locale sau mergi într-un loc deschis de un om care a avut suficient curaj de a începe o afacere, economia locală crește. Iar acest lucru funcționează în felul următor: banii pe care i-ai cheltuit aici vor fi folosiți de antreprenori tot local, în comunitate, fie că aleg să meargă la cafeneaua deschisă recent de doi prieteni de-ai lor sau să-și decoreze casa cu produse de design confecționate în atelierul unor tineri întreprinzători. În acest fel, banii circulă local și ajută economia să crească.

Originalitate

Dacă îți place să te diferențiezi de mulțime și cauți cu fiecare ocazie să cumperi lucruri care să te bucure prin caracterul lor original, ai găsit încă un motiv pentru care trebuie să vizitezi afacerile locale românești. Având în vedere că în ultimii ani lanțurile de magazine s-au dezvoltat rapid, iar producția în masă crește considerabil, originalitatea produselor se pierde, iar noi toți ajungem să deținem același model de veioză / pulover / cercei / pantofi și așa mai departe.

Personalitate

De cele mai multe ori, o afacere locală nu este formată din zeci de membri, ci din oameni puțini, pe care îi poți întâlni chiar acolo, în propriul magazin. Și îți vei da seama de acest lucru după ce vei arunca o privire în jur și vei observa că toată estetica a fost gândită pentru a exprima o emoție, că fiecare colț a fost creat după niște idei atent puse în practică, astfel încât să nu semene cu nimic din ceea ce ai văzut până acum. Mai mult decât atât, poți cunoaște persoanele care au pus bazele afacerii doar analizând locul și produsele.

Relația cu clienții

În magazinele locale vei întâlni mereu persoane dispuse să te ajute să găsești acel lucru care să ți se potrivească cel mai bine. Angajații îți vor acorda întreaga atenție pentru a fi mulțumit în totalitate de alegerea făcută. În timp, aceștia îți vor cunoaște preferințele în materie de cumpărături și se vor strădui să-ți ofere atât un produs unic, cât și o experiență plăcută și relaxantă.

Diversitate

Afacerile locale ne pun la dispoziție o mulțime de variante de produse, sub diferite forme. Vedem acest lucru în modul unic prin care antreprenorii își lasă amprenta asupra fiecărui detaliu al locului, de la crearea unui concept și până la produsele în sine. Ideea de a nu urmări un plan național de vânzări, ci de a ține mereu cont de nevoile și interesele clienților locali, ne demonstrează încă o dată de ce este în avantajul nostru să susținem micile afaceri.

Sustenabilitate

Minutul de vinovăție pe care-l trăim după ce ieșim din mall cu vreo trei pungi de haine trebuie să se transforme în conștientizare și să ne trezească la realitate. Industria modei este a doua cea mai mare sursă de poluare din lume, iar prin susținerea marilor retailer-i nu facem altceva decât să contribuim la distrugerea definitivă a planetei. Așa că, dacă celelalte motive despre care am discutat nu ți se par suficient de puternice, propria dispariție ar trebui să te pună puțin pe gânduri.

Nu uita! Ne vedem pe 4 decembrie la Miercurea Minților Creative, prin showroom-urile participanților, să le aflăm poveștile și să ne bucurăm de piese unice și reduceri. Dar până atunci, intră pe www.miercureamintilorcreative.ro și descoperă toate afacerile participante – din modă, design, accesorii, cosmetice și lifestyle.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle