50 de întrebări pe care să i le pui partenerului tău (înainte ca relația să devină prea serioasă)

Cum știi dacă tipul cu care ești într-o relație este într-adevăr „acela” și dacă relația voastră e menită să dureze?

50 de întrebări pe care să i le pui partenerului tău (înainte ca relația să devină prea serioasă)

E o întrebare firească, mai ales că, iată, milioane de cupluri din întreaga lume iau cu asalt restaurantele, bistrourile și barurile, în fiecare zi, sperând că vor petrece seara perfectă. Poate că unii dintre ei își vor pune atunci și întrebarea (firească, de altfel): „Oare suntem cu adevărat fericiți?'.

Ca să te ajutăm să-ți evaluezi relația mai ușor (și poate și mai obiectiv), am alcătuit pentru tine o listă cu 50 de întrebări care îți vor da de gândit, dar care pot constitui și punctul de pornire a unei conversații consistente cu partenerul tău.

Pentru că, de multe ori, cupluri care au relații de săptămâni, luni sau chiar de ani buni descoperă că nu au discutat niciodată despre probleme importante, despre valori, convingeri, idealuri. Nu trebuie neapărat să fie o compatibilitate totală, dar e bine să fiți pe aceeași lungime de undă când vine vorba de lucruri serioase, cum ar fi căsătoria, copiii, planurile de viitor.

De exemplu, poate știi deja cum îi place partenerului tău să se relaxeze, dar la fel de important este să știi și când s-a simțit cu adevărat vulnerabil sau care sunt lucrurile de care se teme cel mai mult.

Cred că această listă de întrebări funcționează în egală măsură și pentru cuplurile stabile, care au o relație de durată, dar și pentru cele care sunt la început de drum.

Așadar, iată o listă de întrebări pe care le poți explora împreună cu partenerul tău (dar pe care o poți parcurge și de una singură) și care cu siguranță vă va pune pe amândoi pe gânduri:

1. Care este cel mai rău lucru pe care l-ar putea spune despre tine un fost?

2. Care este cel mai de preț lucru al tău?

3. Care sunt cele mai importante calități ale tale și pe care sunt le consideri, în același timp, importante într-o relație?

4. Crezi că ai putea îmbunătăți ceva la tine? Dacă da, ce anume?

5. Care sunt cele mai mari spaime ale tale, atunci când vine vorba de o relație?

6. Ce persoană reprezintă pentru tine un model?

7. În afară de felul în care arăți, ce altceva mai remarcă oamenii la tine atunci când te întâlnesc prima dată?

8. Care este acel ceva pe care oamenii nu-l remarcă la tine atunci când te întâlnesc prima oară, dar pe care ți-ai dori să-l remarce?

9. Care sunt acele lucruri fără de care nu poți trăi? (Numește cinci dintre ele).

10. Cum definești intimitatea?

11. Care este cea mai amuzantă întâlnire pe care ai avut-o vreodată?

12. Cum îți place să te relaxezi?

13. Ce te dezgustă?

14. Când ai plâns ultima oară?

15. Pe ce-ți place să cheltui banii?

16. De ce sumă anuală ai nevoie ca să te simți confortabil din punct de vedere financiar?

17. Cum ai descrie întâlnirea perfectă?

18. Care sunt cele mai importante trei calități pe care trebuie să le aibă partenerul tău?

19. Care este cel mai rău obicei pe care îl ai?

20. Ce ai face în situația în care tu și partenerul tău ați avea un libidou diferit?

21. Descrie-te într-un cuvânt.

22. Ce te înfurie cel mai tare?

23. Ai spune că ești mai degrabă o persoană dominantă sau submisivă?

24. Pe cine sau ce iubești cel mai mult?

25. Care este cea mai importantă realizare a ta?

26. De câte ori ai fost îndrăgostit(ă)?

27. Ți-ai dori ca partenerul tău să fie mai degrabă amuzant, seducător, inteligent sau afectuos?

28. În ce momente te simți vulnerabil(ă)?

29. Ce lecții ai învățat din relațiile trecute?

30. Ce te-ar face să pui capăt unei relații, fără prea multe explicații?

31. Care a fost cel mai stânjenitor moment de care ai avut parte în relațiile trecute?

32. Ce parte a corpului tău îți place cel mai mult?

33. Care este activitatea ta romantică preferată?

34. Ce te face să crezi că ești pregătit(ă) pentru o relație?

35. Ce te excită?

36. Ce te inhibă din punct de vedere sexual?

37. Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit vreodată?

38. Care este cea mai dură critică de care ai avut parte?

39. Ești fanatic(ă) în legătură cu ceva?

40. Care este cel mai mare eșec de care ai avut parte?

41. Ce anume din trecutul unui partener te-ar putea face să pui capăt relației voastre?

42. Ce inhibiții ai?

43. Ce-ți place cel mai mult la tine?

44. Care crezi că sunt beneficiile unei relații?

45. Crezi în monogamie?

46. Îți dorești copii?

47. Dacă ai avea copii, ce fel de părinte ai fi?

48. Ce nu ai schimba la tine de dragul unei relații?

49. Ce ai face dacă partenerul tău s-ar îmbolnăvi? Sau dacă ar dobândi un handicap fizic?

50. Ce te sperie cel mai tare?

Dacă ai emoții și ți-e teamă să te lansezi într-o misune atât de delicată de descoperire a partenerului tău, încearcă atunci un exercițiu de auto-descoperire și răspunde tu prima la întrebări! Vezi cum te simți în legătură cu problemele ridicate. Poți să-ți și notezi răspunsurile, dacă simți nevoia.

E important să te cunoști în primul rând pe tine, iar propriile alegeri te vor ajuta să ai o imagine mai clară asupra așteptărilor pe care le ai de la o relație. În plus, vei fi cu un pas mai aproape de un dialog deschis, asumat și onest cu partenerul tău și, cu siguranță, asta va fi benefic relației voastre.

Citește și:
Scuzele pe care le folosesc bărbații pentru a nu se implica într-o relație serioasă

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle