Cum sa treci peste momentele neplacute ale unei relatii!

Nicio relatie nu este lipsita de neintelegeri sau sentimente ranite. Relatiile amoroase pot fi chiar mai complicate decat orice alt tip de legaturi, pentru ca este vorba despre doua persoane care sunt pe un teritoriu cu totul nou.

De aceea, este foarte probabil ca momentele in care va raniti reciproc, de cele mai multe ori fara rea intentie, sa survina si sa dezechilibreze starea de armonie.


Te sfatuim cum ar trebui sa reactionezi pentru a trece cu brio peste aceste momente suparatoare:

1. Vorbeste deschis!

La intrebarea Care este unul dintre ingredientele importante ale unei relatii?’ expertii in domeniu declara sus si tare – comunicarea! Discutiile sincere ajuta relatia sa evolueze si sunt modalitatea cea mai potrivita de a-ti face partenerul sa inteleaga ca te-a facut sa suferi.

Daca iubitul tau a zis sau a procedat intr-o maniera care te-a facut sa te simti inconfortabil, nu ezita sa ii spui acest lucru. Insa, aceasta indemnare nu semnifica faptul ca trebuie sa te napustesti asupra lui cu reprosuri acide si dovezi de suparare acuta. Alege cuvintele cu atentie, adopta un ton calm si poarta o adevarata discutie! Nu incepe o noua cearta, ci povesteste-i despre modul in care te-a facut sa te simti!


2. Accepta-i scuzele!

Atunci cand cineva ne raneste sentimentele, unele dintre reactiile firesti este sa ripostam imediat, ranindu-i la randul nostru sau sa ne construin un zid, pentru a tine departe persoana in cauza. Ei bine, in cazul unei relatii se intampla ca partenerii sa zica sau faca lucruri ce l-ar putea rani pe celalalt, insa, pentru binele si viitorul sanatos al relatiei, cel care este ranit trebuie sa ierte.

Daca iubitul tau te-a facut sa te simti inconfortabil si a realizat acest lucru, ofera-i sansa sa isi ceara scuze! Discutati deschis despre motivele pentru care a ajuns sa faca ceva care te-a ranit!


3. Explica-i de ce te-ai simtit ranita!

Barbatii vin de pe Marte, femeile vin de pe Venus nu este doar un cliseu. Desi egali, barbatii si femeile au modalitati de a gandi si interpreta o situatie care se dovedesc a fi adesea diferite.

De aceea, este necesar ca atunci cand intervine o situatie neplacuta, pentru oricare din cei doi parteneri, aceasta sa fie discutata, iar ambele puncte de vedere sa fie dezvaluite, pentru ca atat tu, cat si iubitul tau sa nu faceti presupuneri eronate sau sa construiti scenarii fanteziste in tacere!


4. Tine cont de prezumtia de nevinovatie!

Ni s-a intamplat tuturor sa ranim pe cineva drag, fara a avea aceasta intentie. La fel i se poate intampla si iubitului tau. Ofera-i sansa de a-ti explica ce a vrut sa zica sau ce rationament au avut actiunile sale, inainte de a ajunge la un verdict de una singura, ajutata de propriile interpretari. Exista posibilitatea ca partenerul tau sa fi avut o cu totul alta intentie!

5. Reevalueaza-ti relatia!

Daca momentele in care iubitul tau iti provoaca stari emotionale neplacute se intetesc, poate ar fi momentul sa faci o evaluare a relatiei dintre voi doi. Incearca sa pui in balanta lucrurile pozitive si cele negative si sa incerci sa iti dai seama ce ai putea face pentru a evita momentele in care aceasta legatura nu te face fericita!

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle