Când încerci să le faci pe plac tuturor, în final ieși tu în pierdere. Un comportament care ascunde o mare frică.
Ai observat că mereu încerci să le faci pe plac tuturor? Asta nu înseamnă că ești o persoană slabă, ci că de mică ai pus în practică un mecanism de apărare. Poate unul dintre părinți era alcoolic, ori extrem de exploziv, în casă era o atmosferă tensionată. Ca să nu declanșezi un conflict, ca să eviți să fii certată, pedepsită, ai învățat să le faci pe plac tuturor ori persoanei care avea potențialul amenințător. O metodă bună de a te proteja, care ulterior a dezvoltat niște costuri emoționale și relaționale.
Să le fie lor bine, să aibă tot ce le trebuie. Ești ca un amfitrion dus la extrem, care se potrivește foarte frumos în peisaj. Ca și cum perpetuu joci un rol cu zâmbetul pe buze. Însă atunci când le faci pe plac tuturor și joci acest rol al gazdei perfecte în viață… te pierzi pe tine și esența a cine ești cu adevărat. Schimbi constant măști, uitând cine se află în spatele lor. Iar oamenii nu reușesc să (te) mai vadă dincolo de aceste măști.
Un om care face mereu pe plac tuturor nu are în vocabular cuvântul nu. Indiferent că este vorba despre job, prieteni, vecini, familie, toată lumea te roagă ceva. Iar tu ajuți fără să mai conteze că e greu, obositor, ori în conflict direct cu nevoile tale.
Fiind la dispoziția tuturor, ajungi la un moment dat să nu mai poți. Și să te simți furioasă. Dar apoi le găsești explicații, care, de regulă, nu au nicio legătură cu realitatea, și așa te simți vinovată că ești un om rău. Ajungi să fii foarte critică cu tine, o voce critică ce îți induce vinovăția.
Compromisurile sunt parte din cheia relaționării. Prea puțin probabil să fii 100% compatibil cu cineva și să vedeți mereu lucrurile la fel. Așa că intră în scenă compromisul, care, în varianta sănătoasă, te lasă să pui capul liniștită pe pernă. Adică ești de acord cu un lucru care, în urma negocierii cu celălalt, îți dă un sentiment de confort. Dar, atunci când faci pe plac tuturor, compromisurile sunt toxice. Așa că invariabil ajungi să îți negi, să îți înșeli valorile de bază, principiile, dorințele, nevoile emoționale.
Ești mereu disponibilă, iar starea de bine, bucuria celor din jur simți că depinde de tine? Ajungi să te simți direct responsabilă de fericirea și reacțiile lor de moment, iar teama să nu dezamăgești, de a nu fi respinsă e foarte mare. Pentru că cel care face tuturor pe plac are și această frică a abandonului. De aceea, atunci când simți că explodezi, să-ți mărturisești toate sentimentele de frustrare și furie, preferi să o faci în fața unei persoane care nu îți este apropiată. Dacă ea te respinge, durerea nu va fi aceeași ca cea provocată de respingerea cuiva din anturajul tău.
Foto: PR