5 reacții penibile ale ISU cu privire la filmarea de la Colectiv

Răspunsuri evazive și neasumare - așa am putea descrie conferința de presă ISU de după publicarea în premieră a unei filmări de la incendiul din Colectiv.

Un film de 20 de minute și 40 de secunde filmat de către un subofițer ISU București Ilfov, care surprinde intervenția autorităților la incendiul de la clubul Colectiv din 2015, a fost făcut astăzi public de jurnaliștii Libertatea, scandalizând opinia publică. Din imagini se poate vedea clar starea de haos a momentului și cum forțele de intervenție sunt depășite de situație. Asta deși la momentul respectiv s-a spus că s-a „acționat impecabil’. Patru ani mai târziu, nimeni nu pare capabil să își asume vreo vină, iar asta s-a văzut cel mai clar la conferința de presă ținută de Inspectoratul pentru Situații de Urgență la puțină vreme după difuzarea imaginilor. Au participat colonelul Cristian Radu, prim-adjunct al Inspectorului General, Orlando Șchiopu și Mihai-Mirel Guță, ultimii doi fiind repuși în funcțiile de conducere din fruntea ISU după ce au fost inițial demiși. Aceștia au răspuns întrebărilor jurnaliștilor cu privire la modul în care situația a fost gestionată, însă răspunsurile au fost extrem de evazive și au exclus orice fel de asumare a vreunei responsabilități. Câteva exemple mai jos:


„Imaginile nu a fost cerute punctual.’

Cristian Radu, întrebat dacă înregistrarea a ajuns la superiori sau la cei care se ocupau de anchetarea cazului, a declarat că: „Nu dăm niciodată, din oficiu, imagini care pot avea impact emoțional major asupra populației. Nu am făcut asta niciodată’. Filmarea, după cum ni s-a spus, nu a ajuns la superiorii acestuia, fiind văzută doar de 5 oameni. Acesta spune că nu a oferit-o pentru că „imaginile nu au fost cerute punctual de catre Corpul de Control al Guvernului’. Referitor la o eventuală demisie, acesta adaugă: „Amploarea intervenției în cazul Colectiv a fost una fără precedent. Procedural, nu am identificat aspecte care să arate încălcări ale procedurii de intervenție. Repet, nu am ascuns nimănui aceste imagini, nu se furnizează din oficiu astfel de imagini. Nu a fost o decizie în acest sens, să nu difuzăm acele imagini.’


„Analiza a fost făcută, dar nu s-a ținut cont de această filmare.’

Referitor la întocmirea unui raport de analiză a celor întâmplate, Orlando Șchiopu declară că „analiza a fost făcută, dar nu s-a ținut cont de această filmare. La nivel ISU, întregul personal a fost prezent la locul evenimentului. Analiza s-a făcut de centrul operațional care strânge date de la toate subunitățile participante. Toți membrii au fost acolo. Analiza a ținut cont de toate datele și informațiile oferite, dar nu de filmul realizat pentru analiză. Tot el afirma că, deși știa de existența filmului, nu a considerat că e important să îl vadă fiindcă fusese prezent la incident. „Eu mi-am făcut propriile analize și am fost acolo.’

„Nu suntem pregătiți în cursuri sau școli pentru dezastre’.

Declarația de mai sus aparține tot lui Șchiopu, șef al ISUBIF, instituție care teoretic ar trebui să fie în măsură să ne apere de situații extreme. Acesta adaugă „și nici roboți nu suntem. Am găsit o situație de neimaginat’. Suntem cu toții de acord că a fost vorba de o tragedie nemaiîntâlnită, dar afirmația sună cel puțin cinic în acest context. După suspendare, Șchiopu a revenit în conducerea ISU anul acesta, pe 15 martie.


„Nu puneți întrebări la care nu suntem de specialitate, termeni juridici la care nu știm să răspundem pentru că nu avem pregătirea’.

Cam așa au sunat eschivele celor care ar fi trebuit să fie în măsură să clarifice situația atunci când nu erau în stare să răspundă punctual la întrebările jurnaliștilor. Atât declarația de presă, cât și sesiunea de Q&A ce a urmat a însemnat un lung șir de afirmații evazive și neconcludente, din care a reieșit că nimeni nu își reproșează nimic, nici la nivel de procedură, nici uman. Concluzia: nu se impune o anchetă internă și nimeni nu își va da demisia. Șchiopu mai spune și că: „Da, sunt informații de interes public. Nu pot să vă spun eu de ce nu au fost făcute publice.’


„Până te organizezi să scoți câteva sute de oameni cu câțiva pompieri, durează câteva minute.’

Șchiopu explică haos generalizat ce se observă în filmare, spunând că: „Procedurile de intervenție s-au aplicat întocmai, părerea mea. Dar până te organizezi să scoți câteva sute de oameni cu câțiva pompieri, durează câteva minute.’ Doar că noi vedem în cele 20 de minute cum pompierii sunt depășiți de situație și civilii preiau inițiativa, ajutând la evacuarea victimelor.


Citește și:
Detaliile cutremurătoare pe care le-am aflat din filmul despre Colectiv difuzat de Libertatea

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle