5 lucruri pe care nu ar trebui sa le sacrifici intr-o relatie

Iata 5 lucruri la care sa nu renunti niciodata doar pentru simplul fapt ca esti intr-o relatie si vrei sa ii faci pe plac partenerului.

Exista o serie de lucruri pe care nu ar trebui sa le sacrifici intr-o relatie. De cand eram mici, am fost invatate ca atunci cand suntem intr-o relatie, partenerul nostru trebuie sa ne iubeasca exact pentru cine si cum suntem noi. Indiferent cat de ciudate si nesigure am fi pe noi, am crescut cu ideea ca daca barbatul de langa noi ne iubeste cu adevarat, atunci nu va incerca sa ne schimbe si ne va iubi chiar datorita acestor ‚defecte, si nu in ciuda lor.


Pe masura ce crestem, ne dam seama ca intr-adevar o situatie ideala ar fi aceasta, exprimata mai sus si ca relatiile de dragoste ar trebui sa ne propulseze inainte, sa ne imbogateasca viata intr-un mod pozitiv si sa ne ajute sa crestem, atat individual, cat si impreuna. Pe scurt, o relatie ar trebui sa iti permita sa fii tu insati, iar partenerul tau ar trebui sa te sustina din toate punctele de vedere, fara sa incerce sa te schimbe sau sa iti re-organizeze prioritatile. Tu stii ce e important pentru tine, iar asta nu ar trebui sa se schimbe doar pentru ca esti indragostita!


Prietenii tai

In mod normal, nu ar trebui sa existe niciun moment in relatia ta in care sa fie necesar sa ii arati iubitului tau de ce prietenii tai sunt prietenii tai. E simplu: sunt ai tai, si asta ar trebui sa fie de ajuns, fara justificari suplimentare.
Partenerul tau ar trebui sa iti accepte grupul de prieteni, din simplul motiv ca tu i-ai ales, si pentru ca ei sunt cei care te iubesc neconditionat si care ti-au fost aproape in atatea momente dificile. Ei iti cunosc trecutul, te-au sustinut mereu la nevoie si ei sunt cei care te fac sa razi in momentele triste. Oricum, pana la urma, daca sunt prietenii tai, inseamna ca e ceva de capul lor, nu?
In plus, nu uita ca prietenii sunt familia pe care ne-o alegem singure, iar pentru asta nu ar trebui sa ne scuzam nimanui, sau sa simtim ca trebuie sa dovedim ceva cuiva.

Citeste si:
10 lucruri care se intampla cand esti intr-o relatie sanatoasa

Pasiunile tale

Asculti Nickelback foarte des? Foarte bine. Iti petreci serile uitandu-te pe History Channel? Grozav.
In niciun caz nu ar trebui sa iti fie teama sa ii spui aceste lucruri partenerului tau, doar pentru ca nu vrei sa fii judecata de el. Toate lucrurile care tie iti plac, te fac propria-ti persoana. In cazul in care barbatul de langa tine te face sa te simti prost despre ceea ce te face fericita, mai degraba renunti la el, decat la pasiunile tale.
Aceste placeri, vinovate sau nu, sunt cele care te fac unica, interesanta si care contribuie la personalitatea ta. Sigur, e normal sa inveti si tu ceva de la partenerul tau si sa iti largesti orizonturile, dar nu trebuie sa renunti la cine esti tu cu adevarat.


Corpul tau

Nu trebuie sa incerci vreodata sa te schimbi doar pentru ca cel de langa tine iti cere asta, mai ales cand vine vorba de corpul tau sau de stilul tau vestimentar. Persoana aceea special din viata ta trebuie sa te iubeasca pentru cine esti tu, nu pentru ce vrea ea sa devii, nu pentru versiunea lui imaginara a cum ar trebui tu sa arati. Corpul tau merita sa fie apreciat si respectat, iar daca vrei sa schimbi ceva din proprie initiativa, atunci nu mai sta pe ganduri, dar nu o face doar pentru a ii fi pe plac partenerului tau.
Un semn ca esti intr-o relatie sanatoasa este simplul fapt ca iubitul tau te ccepta asa cum esti si nu isi doreste sa faci nicio modificare pentru a fi diferita sau mai atractiva. Persoana potrivita va crede intotdeauna ca esti perfecta si ca arati grozav, indiferent de cum te vezi tu.


Parerile tale

… care sunt cel mai usor de compromis, chiar si fara sa iti dai seama.
Femeile sunt firi pasnice, care tind sa se simta vinovate cand ceva nu merge cum trebuie in relatia lor amoroasa. Nu vor sa isi raneasca partenerul sau sa il agaseze, si simt, de multe ori, ca daca nu isi adapteaza parerile si comportamentul conform barbatului de langa ele, l-ar putea pierde intr-o singura clipa.
Daca partenerul tau nu iti respecta gandurile, sentimentele si ideile, poate ca nu ar trebui sa iti faci griji ca te va parasi, pentru ca, pana la urma, ar fi in avantajul tau. Nu te mai chinui singura doar de dragul de a-i face lui pe plac, exprima-te liber atunci cand ai ceva de zis si spune-i cand intrece masura si te face sa suferi. De fapt, exprima-te chiar si atunci cand sexul nu iti este pe plac, ca doar nu ai nimic de pierdut, iar el cu siguranta vrea sa stie cum sa te duca pe culmile placerii.
Deschide-te complet in fata partenerului tau, fara retineri, pentru ca daca el este cel potrivit pentru tine, atunci fara indoiala vrea sa stie tot ce iti trece prin cap pentru a te intelege mai bine.


Citeste si:
De ce ai nevoie in relatie, in functie de zodia ta

Visurile tale

Vrei sa calatoresti prin Asia de Sud-Est cu rucsacul in spate? Sau sa iti dai demisia si sa deschizi un cocktail bar? Atunci fa-o. Vrei sa inveti sa dansezi la bara sau te apuci de box? Nu mai sta pe ganduri.
Daca partenerul tau iti spune ca visurile tale sunt imposibil de realizat sau ca sunt pur si simplu ridicole, atunci poate ca el nu ar trebui sa fie unul dintre ele. Tot ceea ce iti doresti tu cu adevarat este cu siguranta important si, mai ales, realizabil. Aceste visuri pe care probabil le ai de cand erai in scoala primara sau in liceu sunt cele care te-au format si care te ajuta constant sa devii o versiune mai buna a ta. Sunt bucati intime si unice din persoana care esti tu, si nu ar trebui sa renunti la ele pentru nimeni.
Daca cel cu care esti intr-o relatie te iubeste cu adevarat, atunci el va fi cel mai infocat sustinator al tau… mai ales cand vine vorba de dansul la bara!

Text: Bianca Barsan
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle