Reflex: cind vine vorba de un text despre antreprenoriat in ELLE – un brand puternic, cu public interesant –, este logic sa te lauzi putin. Poate cu putina discretie, simulata elegant sau usor indirect. Insa, oricum s-ar aseza literele in fraza, tot impaunare s-ar chema. „Probabil ca vor citi multe doamne si domnisoare textul asta, deci n-ar fi rau sa ma dau bun, interesant, valoros. De succes. Puternic! Asta le place lor!', iti sopteste micul neanderthalian din tine.
Cu toate astea, azi voi face un exercitiu de sinceritate. Pe alocuri, dureros. Dar voi incerca, totusi, sa vorbesc fara prea mult fard despre ingredientele potentialului succes in antreprenoriat. Este, desigur, o interpretare care vine din cheie strict personala. Nu am caderea de a emite judecati generale pe acest subiect. Si, strict intre noi fie vorba, nici antreprenor de succes nu am motive sa ma consider a fi. Inca.
Sa le luam pe rind, asadar.
1. AGENDA
Nu, nu e vorba de „time management' sau despre agenda zilei, ci despre „banala' agenda cu numere de telefon: da, poate cel mai important ingredient, cind incepi un business, e lista de numere de telefon pe care o ai. Sau nu. Unii ii spun networking. Insa faptul ca te saluti politicos pe la petreceri cu X sau Y nu ajunge. Important e sa stii cind si, mai ales, pe cine sa suni cind ai de rezolvat o problema. Nu pare foarte greu, insa asta ia, uneori, ani de munca si discutii adeseori plictisitoare. E un proces care dureaza sute de litri de cafea si mii de calorii. Plus, inevitabil: „Eu te-am invitat. Te rog, insist…'.
Nu exista proiect antreprenorial de succes cladit numai din racoarea sufrageriei. Sau fara sa interactionezi cu oamenii. Orice proiect nou are nevoie de conexiuni si relatii. Deci de solutii rapide. Aveti o idee, dar nu si „agenda' plina? Asociati-va cu cineva care va poate ajuta. Timizii n-au ce cauta in business-ul acesta. Deci, daca aveti bun-simt excesiv, vecin cu timiditatea, va recomand un tratament rapid: iesiti la evenimente si incercati sa intrati politicos in vorba cu oameni pe care nu-i cunoasteti. Va fi ceva mai greu la inceput, dar in viata totul se invata si, adesea, se si rezolva prin antrenament.
2. IDEEA
Sau, preferabil, ideile. Din zece poate functiona una, poate doua. Greseala e omeneasca, persistenta in greseala – prosteasca. (Pe larg, despre valoarea esecului bine gestionat, putin mai jos.) Asadar: focus. Alegeti o idee in care credeti si mergeti pe ideea cu pricina. Nu abandonati prea devreme, insa nu insistati daca rezultatele nu se lasa convinse sa apara, intr-un timp rezonabil. Si, cum nu doar marile minti gindesc la fel, nu uitati sa verificati – poate dincolo de un search pe Google – daca nu cumva ideea exista deja.
3. VINZAREA
Poate cu o doza de adevar, acolo, prietenii isi permit sa-mi spuna uneori ca sint o curva. O curva de business. Evident, la figurat. Si, sper eu, intr-un ton pozitiv. Lasind gluma la o parte (va rog sa raminem, totusi, la conventia ca am glumit), nu e suficient sa existe o idee buna: cel putin la fel de important e sa stii sa vinzi acea idee. Si, la limita, sa te vinzi. Scump, cit mai scump. Fara insa a deveni absurd.
Un ambalaj frumos poate sa vinda o marfa nu mereu extraordinara. Insa, atunci cind un proiect e gindit serios, pe termen lung, nu doar ambalajul trebuie sa fie sclipitor, ci si ideea ascunsa din spate. La fel, arta de a prezenta scurt, convingator si la obiect e o calitate cu care nu foarte multi antreprenori de azi sint inzestrati corespunzator.
Fiti curve, deci. Cind si cit trebuie. OK, bine! Adaugati niste ghilimele, acolo, daca va e jena fara…
4. OAMENII
Nu veti ajunge prea departe, singuri fiind. Aici nu sint prea multe de spus. Fie ca e vorba de oameni de care aveti nevoie ca sa va atingeti un scop, fie ca e vorba despre oameni care, la un moment dat, devin angajati, colaboratori sau chiar asociati in business, singura reteta care functioneaza fara gres se traduce asa: purtati-va cu cei cu care lucrati la fel cum v-ar conveni sa se poarte si ei cu voi, daca rolurile s-ar inversa.
Page: 1 2