5 elevi explică ce trebuie schimbat la sistemul de învățământ românesc

Sofia Scarlat, o tânără de 15 ani din București, fondatoarea ONG-ului Girl Up România, a vorbit cu colegii ei de generație și îți spune ce părere au aceștia despre sistemul de învățământ autohton.

Dezbaterea despre sistemul de învățământ românesc se desfășoară de ani de zile cu jurnaliști, politicieni, părinți dezamăgiți implicându-se, toți exprimându-și părerile lor despre ce a mers prost și ce trebuie să schimbăm pentru a remedia situația. Dar ce părere au cei care sunt elevi?

Deși au existat și argumente bune, unul dintre cele mai recente rezultate ale dezbaterii a fost introducerea unui manual de sport. Motivul? Lipsa implicării oamenilor care se confruntă direct cu efectele sistemului nostru educațional în fiecare zi – elevi și profesori. Pare că lumea a uitat că singura modalitate de a afla ce are cu adevărat un impact negativ asupra generațiilor mai tinere este să le întrebi. Ca elevă la liceu, cu mult mai multe cunoștințe despre ce înseamnă școlile românești de astăzi, simt că ceea ce am de spus pe această temă este valoros. Totuși, atât eu, cât și colegii mei am fost excluși din această conversație.

Astfel, pentru a înțelege cu adevărat ce trebuie schimbat, i-am întrebat pe colegii mei care sunt gândurile lor în această privință.

Iată ce doresc cinci elevi din licee publice și private să se schimbe în școlile lor:

Un profesor de la finalul secolului al XIX-lea ar putea fi transportat în școlile de azi și ar putea să continue să predea fără oprire, folosind aceleași metode, aceleași materiale. Nu înveți care sunt drepturile tale, ce înseamnă credit sau debit și de ce împrumuturile la bancă sunt o sabie cu două tăișuri, dar înveți despre formulele lui Pascal din secolul al XVIII-lea, înveți să abstractizezi atât de mult încât nu mai poți distinge între simboluri, înveți să lucrezi într-un program de calculator care nu se mai folosește de 20 de ani. Deși sistemul actual de învățământ pretinde că modelează tineri și îi pregătește pentru intrarea pe piața muncii, nimeni nu știe, de fapt, ce înseamnă piața muncii și ne pregătim pentru un viitor care nu mai există, în care nu putem percepe altceva decât norma și slujba.' (M., 17 ani)

Lipsa de profunzime. Pare că înveți multe lucruri (doar ai 14-15 materii, nu?) și că ajungi să ai o înțelegere holistică a anumitor problematici (asta dacă ai norocul să dai de un profesor competent, dar asta e altă discuție). Dar, la finalul zilei, de cele mai multe ori, te alegi cu niște cunoștințe absolut superficiale, care mai și dispar în câțiva ani. Elevii în România sunt constrânși să le facă pe toate și, în multe circumstanțe, ajung buni la nimic. O programă cu semnificativ mai puține materii, dar și cu un spectru mai larg de cursuri din care să poți alege este – cred eu – lucrul care ne-ar putea ajuta să ne vindecăm de boala asta a superficialității în educație.' (T., 16 ani)

Atitudinea pe care o are față de elevi. O abordare ingenioasă, ce materializează eficient teoria într-o direcție aplicată, din nevoia tinerilor de a se bucura de un rezultat tangibil, este o strategie absolut necesară pentru a-i ajuta pe elevi să conștientizeze importanța lucrurilor pe care le realizează, atât din punct de vedere academic, cât și pe plan extracurricular. De asemenea, o atitudine ce încurajează tinerii să exploreze lumea nu numai prin teste, teme și proiecte ar fi o adiție elementară. Ne dorim să devenim tineri polivalenți, activi din toate punctele de vedere, ajutându-i pe cei din jurul nostru în același timp.' (A., 18 ani)

Lipsa posibilității de a alege. Când un elev trece de la ciclul gimnazial la cel liceal, se presupune că trebuie să se hotărască asupra unui profil care, mai mult sau mai puțin, înseamnă că în următorii 4 ani studiile sale se vor baza pe anumite materii. Contrar așteptărilor, această decizie duce, de fapt, la câteva ore în minus când vine vorba de materiile de care a vrut să scape și multe ore în plus de materii de profil. În teorie nu sună atât de rău, dar în cele din urmă ne putem da cu ușurință seama că patru opțiuni nu sunt destule, iar diferențele uman-real sunt imense. În definitiv, dacă tu vrei să faci istorie, limbă și literatură, dar și matematică, pentru că asta te atrage și asta este ceea ce îți dorești, sistemul nu te lasă.' (I., 17 ani)

Metodele de predare. Orice adolescent admite că în viață e bine să știi și istorie, și chimie, și economie. Dar când fiecare profesor predă trei pagini per oră de curs și pretinde ca elevul să știe totul până la următoarea lor întâlnire – ziua următoare, peste 3 zile sau într-o săptămână, după noroc – intervine o neputință fizică, care se transformă inevitabil în repulsie. Să nu mai vorbim de „faceți conspectul lecției acasă, că n-am timp să v-o predau. Iar data viitoare vă ascult din ea… cu notă”. Și ce se întâmplă când elevul se ambiționează negativ? Ratează și informații necesare, simple și chiar interesante, din cauza modului în care sunt prezentate și a detaliilor acaparatoare.'(I., 16 ani)

Există un lucru care se va remarca, indiferent de elevul pe care îl întrebați, fie că sunt în instituții publice, private, în gimnaziu, liceu sau la facultate: lumea noastră se schimbă rapid, dar sistemul de învățământ nu ține pasul cu aceasta. De fapt, abia dacă evoluează. În esență, „viața” ne învață un lucru, iar școala spune ceva complet diferit. Pe lângă asta, cei ce sunt elevi astăzi doresc să își creeze propriile căi și să devină propria lor persoană, ceea ce actualul sistemul nostru educațional „șablon” nu permite. Astfel, o metodă de predare care ține cont de prioritățile actuale și mediul înconjurător este obligatorie, iar implicarea studenților în procesul de luare a deciziilor privind schimbările în sistemul de învățământ ar trebui să fie o normă. Este imposibil să implementezi schimbări pozitive dacă nu ai experiență și mărturii reale despre ceea ce trebuie schimbat.

Text: Sofia Scarlat