4 sfaturi pentru a te simti bine in pielea ta, indiferent de varsta

Sfaturi care te vor elibera de sabloanele legate de varsta pe care o ai si care te vor ajuta sa te simti bine in pielea ta!

4 sfaturi pentru a te simti bine in pielea ta, indiferent de varsta

Exista atatea prejudecati legate de varsta! Cred ca te-ai lovit de expresia esti prea mica/mare pentru…'. Uita de asta!

Oportunitatile se pot ivi in orice moment, iar unul din secretele unei vieti implinite e sa nu lasi niciodata ca varsta sa-ti dicteze' ce ar trebui sa faci atat in viata personala, cat si cea profesionala. Citeste urmatoarele sfaturi si aplica-le ori de cate ori simti ca varsta ti-ar putea fi un obstacol.

1. Uita de prejudecati

Inca exista anumite tipare legate de varsta la care trebuie sa te casatoresti, sa ai un copil, sa ai un job stabil. Mama ta deja incepe sa fie ingrijorata ca ti-a trecut' varsta de maritis'? In loc sa te lasi influentata de astfel de lucruri, mai bine ti-ai pune urmatoarea intrebare: Ce ar fi trebuit sa fi facut pana acum?'

Si singura trebuie sa-ti dai si raspunsul pentru ca e vorba de tine, iar tu te cunosti cel mai bine – care iti sunt scopurile, placerile si atuurile. Acum analizeaza ce ai reusit pana in prezent. Sunt sanse mari sa fi facut mai multe decat ti-ai propus. Nu trebuie sa te mire, ci sa te simti multumita de tine si sa realizezi ca nu trebuie sa ai o anumita varsta pentru a putea reusi sa faci un anumit lucru.

2. Inconjoara-te de oameni mai in varsta decat tine

Sunt atatea locuri in care poti intra in contact cu oameni de varste diferite – gandeste-te la birou sau la sala de fitness pe care o frecventezi si ai sa vezi. E bine sa stai pe langa persoane care sunt mai in varsta decat tine pentru ca acest lucru te va ajuta sa elimini anumite preconceptii legate de anii pe care ii are cineva. Astfel de persoane pot deveni chiar o sursa de inspiratie pentru tine pentru ca realizarile lor te vor motiva pentru ati duce la capat planurile sau, cel putin, sa-ti faci unul pe care sa-l urmezi.

3. +10/-10 ani

Daca constiinta ta iti spune ca esti prea tanara sau in varsta pentru a face un anumit lucru, de exemplu, sa-ti incepi propria afacere, sa lasi deoparte jobul si sa calatoresti sau sa te apuci de niste cursuri noi, pune-ti urmatoarea intrebare legata de ceea ce te preocupa: Daca as fi cu 10 ani mai mica/mare, ce as face?'. Daca raspunsul va fi unul afirmativ (de exemplu, da, as incepe o afacere), nu mai sta pe ganduri si apuca-te de treaba!

4. Fa lucruri neadecvate' varstei

Nu lasa prejudecatile si consecintele inaintarii in varsta sa-ti afecteze in vreun fel spiritul. Unele persoane se abtin de la anumite actiuni care le-ar face placere, doar pentru a se incadra in normalul' de zi cu zi, un normal' impus de societate, de altfel, pentru a nu iesi din tipare din cauza posibilitatii excluderii. Organizeaza o petrecere, cere o promovare, schimba-ti culorea parului, exprima-ti personalitatea fara vreo constrangere a varstei pe care o ai.

Fa ceea ce iti doresti si ceea ce ai nevoie. Te vei simti mai implinita si vei avea incredere in tine sa-ti duci la capat planurile datorita faptului ca faci totul cu drag, fara sa te abtii de la pasiunile tale, doar din cauza unor etichete ale varstei.

de Antonia Oprea

Foto: Beautiful carefree young casual woman sitting on the wooden floor fom Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle