4 semne clare care îți arată că e momentul să renunți la o relație (sentimentală sau de serviciu)

Ai fost vreodată în situația de a-ți dori să pui capăt unei relații, dar totuși să n-ai curajul s-o faci? Ei bine, mie mi s-a întâmplat în ultimele luni.

4 semne clare care îți arată că e momentul să renunți la o relație (sentimentală sau de serviciu)

Doar că nu era iubitul meu cel în cauză. Ci era vorba despre relația cu job-ul meu. Pe care, atunci când l-am părăsit, m-am simțit într-un fel eliberată. A fost ca și cum aș fi vrut să spun întregii lumi: „De acum încolo nu voi mai tolera vreodată în viață să fiu tratată așa. Nu voi mai accepta niciodată ceva ce presupune mai puțin decât merit.'

Iar asta m-a făcut să mă gândesc la toate momentele în care m-am aflat în relații toxice, care nu-mi făceau bine deloc, dar pe care mi-era teamă să le părăsesc, dintr-un motiv sau altul. Și asta m-a făcut să mă întreb: există o metodă pentru a identifica momentul în care te decizi că ceva nu mai merge deloc? Sau că pur și simplu nu ți se mai potrivește sau că nu-ți aduce nici un beneficiu real în viață? Cum știi care e momentul în care spui „până aici' și accepți să ieși din zona de confort, acceptând provocările unui viitor incert? Și cum poți dobândi încrederea în tine ca să fii pregătită să faci asta?

Fie că iei în calcul ideea de a-ți părăsi partenerul sau locul de muncă, iată câteva semne clare care îți arată că trebuie să faci marele pas:

1. Valorile voastre nu (mai) coincid

Dacă ești genul de persoană care prețuiește timpul petrecut alături de familie, în timp ce partenerul tău e total dezinteresat de nunta fratelui său, care va fi weekend-ul viitor, atunci chiar aveți o problemă.

Dacă simți mai tot timpul că ești pusă în situația de a face compromisuri la serviciu, fără ca rezultatul să fie consistent îmbunătățit, poate că ar fi o decizie bună să părăsești acel loc. Cred că suntem cu toții de acord că nu există o relație perfectă, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți sacrifici principiile într-o măsură în care te simți inconsecventă față de propria persoană.

2. Te încăpățânezi să rămâi pentru că lucrurile erau cândva excepționale

Nu te crampona de trecut! E minunat dacă lucrurile mergeau cândva ca pe roate. E bine că-ți poți aminti de acele momente cu plăcere, dar dacă ai sentimente pozitive legate doar de trecut și deloc despre prezent, atunci te confrunți cu o problemă serioasă!

N-ar trebui să-ți repeți ca pe o mantră „Cândva era minunat'. „Cândva' nu este acum. Oamenii se schimbă, dinamica relațiilor se schimbă. Apare plictiseala, se instalează rutina, intervine plafonarea. Nu le accepta, pentru că vei ajunge să te simți îngrozitor!

3. Începi să nu mai ai încredere în tine

E greu să recunoști un abuz atunci când tu ești cea care se confruntă cu el. Și este cu atât mai greu să admiți că ești prinsă într-o relație toxică. Însă, dacă simți că începi să nu mai ai deloc încredere în tine (iar asta coincide cu perioada în care te-ai aflat într-o relație), atunci e momentul să-ți iei bagajele și să pleci. Pentru că nu există nimic mai rău decât să fii într-o relație care te face să te simți mai puțin valoroasă decât ești în realitate.

4. Ții prea mult la imaginea ta ca să recunoști că ai dat greș

Unii oameni se simt nefericiți la locul de muncă, dar se tem să-și dea demisia de teamă că vor avea o pauză în carieră (și în CV) sau pentru că, pur și simplu, nu vor găsi ceva mai bun. La fel se întâmplă și în relații: te temi ce vor gândi ceilalți despre tine pentru că ți-ai părăsit partenerul sau pentru că ai divorțat.

Aveți un credit împreună? O ipotecă? O casă pe care trebuie să o împărțiți? Dacă ești nefericită în relație, toate astea nu funcționează ca argument: nici ce cred părinții sau prietenii și nici măcar dacă siguranța ta financiară este compromisă. Trebuie să trăiești viața care te face, în egală măsură, mândră și fericită. Se știe că banii nu aduc fericirea. În plus, n-ar trebui să-i pese nimănui în afară de tine dacă ești singură la un moment dat. Valorile și principiile tale sunt mai importante decât ceea ce e în CV-ul tău. Chiar și în cel romantic!

Citește și:
10 motive pentru care unii bărbați nu se implică emoțional

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle