4 greșeli de comunicare pe care le faceți când vă certați (și cum să le rezolvați)

Învățând cum să vă îmbunătățiți comunicarea poate fi dificil, mai ales dacă deja aveți probleme în cuplu sau în căsnicie.

4 greșeli de comunicare pe care le faceți când vă certați (și cum să le rezolvați)

Fie că vă certați sau te simți distantă față de partener, comunicarea eficientă vă poate ajuta semnificativ relația. Certurile fac parte din viața oricărui cuplu, însă contează foarte mult motivele pentru care aceste discuții au loc. De exemplu, sunt eficiente pentru rezolvarea părerilor contradictorii, a neînțelegerilor, pentru a atrage atenția asupra unui aspect care v-a deranjat într-o anumită situație.

O ceartă este eficientă doar atunci când, în urma ei, ambele părți au ajuns la o înțelegere. Vi se întâmplă să rămâneți totuși supărați în urma unei conversații aprinse? Iată care sunt principalele greșeli de comunicare pe care le faceți atunci când vă certați, potrivit experților:

1. Critica la adresa partenerului

Cearta se poate înrăutăți dacă toate criticile adresate se îndreptă personal, către partener. Există o diferență între a spune: „M-ai rănit pentru că ai făcut acest lucru” și „Faci asta, asta și asta mereu”. Când criticile în privința comportamentului persoanei se transformă într-o conversație despre valoarea sa ca ființă umană, întreaga ceartă va exploda pur și simplu.

Soluția – Fii cât de exactă poți în privința criticii

Pentru ca partenerul să nu perceapă critica drept un atac personal, fii cât se poate de specifică și încearcă să te incluzi foarte mult în discuție. De exemplu, poți spune: „M-am simțit rănită când ai făcut acest lucru, pentru că…” De asemenea, amândoi trebuie să rețineți că fericirea este importantă, și nu cine are, de fapt, dreptate.

2. Atitudinea defensivă

O conversație despre problemele din relație poate căpăta rapid un alt sens dacă una dintre persoane adoptă o atitudine defensivă. Nu trebuie să-ți contrazici partenerul din momentul în care începe să-ți explice problemele. Ascultă cu atenție mai întâi, apoi vino cu argumente în privința lucrurile pe care le-a spus. Dar comportă-te ca și când chiar ți-ai dori ca acele divergențe să se rezolve, și nu transforma totul într-o luptă între cine are sau nu dreptate.

Soluția – Ai încredere în partener

Dacă unul dintre parteneri vine la celălalt exprimându-și nemulțumirea cu privire la un aspect din relație, este o reacție normală ca unul dintre ei să nege existența problemei. Ceea ce este greșit. Începe prin a te gândi că ceea ce ți se spune ar putea fi valid, apoi folosește-ți curiozitatea și întreabă cât mai multe lucruri. Această atitudine deschide, cel puțin, conversația, care vă va ajuta să vă înțelegeți îngrijorarea.

3. Refuzați să comunicați

Câteodată, mai ales când același subiect de ceartă apare în peisaj mai mult decât o dată, cuplurile încep să refuze comunicarea, ignorându-se pur și simplu. Acest comportament este toxic, mai ales când vine din partea amândurora. Frustrarea este la fel de mare și când unul dintre parteneri încearcă să discute, iar celălalt îl ignoră, fără ca măcar să asculte ce are de spus.

Soluția – Faceți-vă auziți

Singurul mod de a evita acest comportament este prin prevenirea formării regretului în relație. Dacă vă doriți, cu adevărat, să mențineți această relație, va trebui să fiți sinceri și să vă ascultați reciproc.

4. Vreți să discutați despre probleme în situații nepotrivite

Evitați să vorbiți despre probleme după ce ați consumat alcool. Cu siguranță veți spune niște lucruri pe care le veți regreta mai târziu. Este important să vă gândiți bine la ceea ce vreți să spuneți, mai ales dacă există subiecte serioase ce trebuie abordate. 

Soluția – Stabiliți o zi în care să vorbiți deschis

Pentru a avea conversații calme și productive, ar trebui să stabiliți o zi în care să vorbiți despre tot ceea ce vă preocupă. Deși pare neobișnuit, această variantă este benefică pentru ambele părți. În acest fel, nu veți izbucni de față cu prietenii, familia sau în alte conjuncturi mai puțin plăcute.

Citește și:
10 semne că te afli într-o relație care este pe cale să se termine

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle