Sa creezi un dusman imaginar impotriva caruia sa coagulezi, apoi, un numar atat de mare de oameni, iata un scenariu care daca nu s-ar fi materializat, ar fi parut desprins din ceva scrieri suprarealiste.
Si totusi, in Romania lui 2017 s-a putut. Si totusi, in Romania lui 2017 vor fi intrebati „majoritarii' daca in opinia lor, „ceilalti' ar avea dreptul la un dram de fericire sau nu. Am trecut de etapa in care eram revoltat. Acum sunt doar trist. Lipsa de marginire a prostiei si ignorantei mioritice imi ingroasa puternic sentimentul de nesiguranta, imi accentueaza disperarea. Probabil va par penibil, probabil vulnerabilitatea mea va ingretoseaza, pentru ca – nu-i asa? – inca mai traim cu tarele instinctelor animalice, care ne fac sa atacam acolo unde simtim slabiciune, ca nu cumva sa ne regasim in slabiciunea celuilalt si sa ne dam seama ca si noi suntem cel putin la fel de slabi. Dar daca nu v-ati acomodat cu ideea ca sunteti efemeri si ca veti disparea cu mai putin zgomot decat bazaitul unui muste, nu e nimeni de vina. Eu am invatat asta, la fel cum am invatat ca, in absurditatea vietii, se merita sa ai un singur scop, acela de a fi fericit. Si ca la fel cum nu ai vrea ca cineva sa-ti umbreasca fericirea prin simplul fapt ca poate, nici tu sa nu limitezi fericirea ceiluilalt doar pentru ca poti.
Suntem minoritari. Dar o privire scurta in istorie va proba ca tocmai minoritatile au impins societatea spre evolutie. Majoritatile… nu. Majoritatile doar si-au aparat zona de confort, de-a lungul vremii, indiferent de ce a insemnat asta.
Iar acum, o alta majoritate se pregateste sa deschida gura, fara pic de jena, la o intrebare care le-a fost adresata cu aceeasi lipsa de jena.
3 milioane de egoisti. 3 milioane de oameni care se pun pe ei inaintea celorlalti, doar pentru ca pot. Doar pentru ca li s-a dat voie. Acum inteleg mai bine ce voia sa spuna Hahnnah Arendt cand afirma ca cele mai abominabile actiuni sunt savarsite de gloate de nimeni, de oameni care fac raul crezandu-se in slujba binelui. Din nou, e trist.
3 milioane de ignoranti. 3 milioane de neo-inchizitori. 3 milioane de impatimiti ai absurdului.
Vreau sa-mi inchei lamentarea depresiva povestindu-va un episod de care imi aduc aminte cu ironie si dezgust. In iulie 2012 eram la Muntele Athos. Sa ajung acolo fusese visul suprem al adolescentei mele, ca al oricarui copil crescut intr-o familie excesiv de religioasa. In acea vizita am ajus si la Schitul Prodromu, unde speram sa-l intalnesc pe calugarul Iulian, unul dintre venerabilii monahismului athonit contemporan. Cand l-am vazut, aveam lacrimi in ochi de emotie si un nod imens in gat. Credeam, in inocenta mea, ca ma aflu in fata unui canal prin care divinitatea comunica cu muritorii. Printre altele, la umbra unui chiparos secular, in dangatul unui clopot ruginit, batranul ne-a povestit despre cum staretul schitului, care murise cu cateva luni inainte, il chemase in momentele de agonie sa-i marturiseasca o „viziune infricosatoare': „azi am fost la Tesalonic si am vazut… un homosexual!'. Groaza cu care batranul Iulian a rostit cuvantul „homosexual' m-a socat. De ce se temea? Pana la urma, statea de vorba cu unul chiar in acele momente. Pana la urma, cu cateva minute inainte, un exemplar al acestei specii de „monstri' ii sarutase mana cu pietate.
Atunci cand nu reusesti sa te impaci cu situatiile neplacute din viata, iti creezi inamici fantastici pe care sa dai vina ori de cate ori esti in impas. Pe langa diavoli, homosexualii erau dusmanii lui imaginari. Ai lui si acum, a inca 3 milioane de romani. De ce? Ce le-au facut homosexualii? Ce s-ar schimba in lume daca nu ar mai exista homosexuali? S-ar opri foametea din Africa? S-ar dizolva ISIS? S-ar descoperi un leac pentru cancer? Sau altfel, ce rau ar putea face societatii niste oameni care vor doar sa fie tratati egal si sa fie lasati in pace?
Asadar, daca se va organiza acel referendum, daca vi se va da sansa de-a decide pentru altii, va rog sa va ganditi de doua ori inainte de-a pune stampila: la ce v-ar folosi nefericirea noastra?
Foto: