În fiecare zi o vedetă sau un influencer îți spune cum își petrece o zi în izolare cu tips-urile sale personale & idei de pus în aplicare.
Artistul Jean Gavril ne împărtășește faptul că a decis să scrie primul lui album în izolare deoarece are mai mult timp și că abia așteaptă să urce pe scenă și să ni-l prezinte.
Mi-am dat programul peste cap destul de rău, sunt nopți în care mă culc la ora 4 și sunt zile în care mă trezesc la ora 5 dimineața din senin. În ambele cazuri îmi fac o cafea și încep să scriu sau să citesc. E fain, e liniște, toată lumea doarme în ambele cazuri.
Nu am așa ceva, însă plănuiesc să mă tund scurt. Mi-am comandat de pe Internet o mașină de tuns, și urmează să fac un live în timp ce mă tund 0. Treburi clasice de băieți. Deși îmi place să fac un duș de 30 minute, să mă bărbieresc și apoi să mă dau cu puțin parfum, ca și când aș avea voie să ies din casă. The little things.
Mă trezesc. Fac o cafea. Citesc 30 de minute. Mănânc. Mai fac o cafea. Scriu. Apoi mă uit pe Internet. Vine după amiaza și încep să gătesc. Ascult 1-2 albume de muzică noi pe zi. Mănânc. Îmi aleg un film bun.. sau două.
Fripturi fragede cu sare. Nu sunt un mare bucătar. Cartofi prăjiți cu brânză rasă deasupra, cârnăciori oltenești. Nu îmi e deloc rușine cu ele, sunt foarte bune.
Mi-am cumpărat biografiile lui David Bowie și Bono. Mai răsfoiesc și poeziile lui Apollinaire.
Regizori: Kubric, Lars von Trier, Wes Anderson. Ca filme ce am văzut în perioada asta sunt toate nominalizările la Oscar 2020. Ca recomandări de filme să zicem Roma, Three Billboards Outside Ebbing Missouri, It’s Only the End of the World (Juste la fin du monde) al lui Dolan.
Muzică! Studiez cel puțin două albume noi pe zi. În rest, în weekend dansăm pe muzică tare, oldies but goldies.
Care ținută? Nu am mai purtat pantaloni de 6 săptămani! Iar la magazine merg în pijamale și ciocate, cu căștile în urechi și aia e!
Video calls, pe Zoom, pe Skype sau la telefon. Și nenumăratele grupuri de WhatsApp pe care le avem toți.
Cu prietenii mei cei mai buni, uneori cu familia, cu managerul meu Alex sau cu producătorul meu Lucian, observ că am în medie cam 20 de telefoane pe săptămână, deci e lejer.
Nu am așa ceva. Urmăresc foarte mulți artiști, regizori, muzee și tot felul de proiecte nebune pe Instagram. I dont like fake people much… Nobody cares, oricum.
Cele guvernamentale românești, apoi cele internaționale, CNN, BBC , The Guardian, urmăresc și titlurile pe Biziday.
Apusul. De departe apusul. Pentru că urmează după golden hour și soarele începe să umple toată casa cu o lumină aurie care te mângâie pe față.
Libertatea de a mă plimba pe străzi, fară direcție. Pub-ul meu preferat de lângă Ateneu, Calea Victoriei… și îmi mai pare că am cam ratat primăvara.
Să vă faceți un program pe care să îl respectați sau măcar o schiță de program, ca să păstrăm productivitatea și să nu devenim confuzi cu trecerea timpului.
M-am decis. Am început să scriu primul meu album, voi profita de faptul că probabil va dura un an de zile până să ne putem strânge din nou cel puțin 100 de persoane în același loc, deci revenirea pe scenă va fi cu noul album la care am început să lucrez. Îmi este dor de scenă și de fani, însă veți vedea că va merita așteptarea. Vă pup!
1. Câine sau pisică? Im a dog person all the way. Pisicile sunt selfish.
2. Beatles sau Rolling Stones? Led Zeppelin.
3. Flip flops sau sneakers? Flip flops. Sunt posesor de o singură pereche de sneakers, pe care îi port rar. Prefer mocasinii sau bocancii, ciocatele și alte nebunii, orice, doar nu sneakers.
4. Yoga sau sport? Sport. Orice fel de sport. Yoga nu am făcut niciodată, deși sunt sigur că mi-ar plăcea, poate încă nu este momentul. Aș vrea să încerc, dar poate în altă perioadă a vieții mele.
5. Cafea sau ceai? Cafea. Neagră. Fară zahăr. Ceai negru cu lapte.
6. Filme sau seriale? Mă țin departe de seriale, deși am mai avut scăpări la Peaky Blinders sau Casa de Papel, prefer filmele, și urmăresc de obicei regizori și tot ce au regizat ei în carierele lor.