16 filme romantice cu și despre adolescenți pe care merită să le vezi

Avem tendința să credem că filmele romantice pe care le vedem ar trebui să reflecte și realitatea în care trăim, însă în realitate lucrurile sunt mult mai complicate.


De cele mai multe ori, ne dorim cu ardoare să credem că poveștile de dragoste pe care le trăim în viața reală seamănă cu cele din filmele la care ne uităm. Însă, știm și noi că în majoritatea filmelor romantice, chiar și în cele în care apar adolescenți, poveștile trăite de ei sunt duse la extrem.


Filmele cu adolescenți vor fi întotdeauna o sursă puternică de inspirație deoarece poveștile lor de dragoste sunt intense, captivante, iar pe alocuri dramatice. În plus de asta, ei sunt la vârsta la care au parte de și mai multe greutăți, trec prin schimbări de personalitate, nu sunt convinși de ceea ce vor, se simt neînțeleși și confuzi.

Descoperă selecția noastră cu cele mai interesante filme romantice cu adolescenți, pe care trebuie să le vezi:

1. The Fault In Our Stars

The Fault In Our Stars face parte din categoria filmelor romantice, dar și emoționante. Povestea din spatele filmului spune cum o tânără în vârstă de 16 ani, Hazel Grace Lancaster, descoperă că are cancer în fază terminală. În cadrul unui grup de suport, ea îl întâlnește pe Augustus Waters, care suferă de aceeași boală. Chiar dacă ei sunt complet diferiți ca personalitate, cu timpul găsesc puterea de a se înțelege și fac o călătorie în Europa.


2. Twilight

Filmul Twilight are la bază romanul scris de Stephenie Meyer și surprinde povestea de dragoste dintre Bella, o tânără care se mută într-un oraș de lângă Washington, și Edward, un băiat misterios care încearcă să se apropie tot mai mult de ea. Filmul este cu atât mai intens cu cât Bella descoperă că Edward este, de fapt, un vampir. În cele din urmă, Bella decide să fie și ea vampir, cu toate că Edward își dorește să o protejeze de această lume.

3. Love, Simon

Filmul Love, Simon ne demonstrează faptul că trebuie să ne asumăm cine suntem cu adevărat înainte de a primi dragostea în viața noastră. Tânărul Simon are un parcurs mai complicat deoarece el este îndrăgostit de un coleg, iar singurul mijloc prin care a vorbit cu el până acum a fost prin intermediul mailul-ului. Însă, într-o zi, conversațiile lor sunt făcute publice, iar el are parte de un șantaj emoțional din partea persoanei care deține aceste conversații.

4. 10 Things I Hate About You


10 Things I Hate About You spune povestea a două surori, una dintre ele fiind cea populară, iar cealaltă preocupată să își termine studiile. Deși își dorește foarte mult să aibă un prieten, Bianca este nevoită să respecte o regulă de familie care îi interzice să aibă un iubit înainte surorii sale mai mari, Kat.

5. Everything, Everything

O poveste cu adevărat emoționantă se întâmplă și în filmul Everything, Everything. Maddy, o tânără de 18 ani, suferă de o boală care nu îi permite să iasă într-un alt mediu față de cel în care trăiește. Ea se împrietenește cu Olly, un vecin de al ei, care o determină să vadă viața și dintr-o altă perspectivă.


6. If I Stay

If I Stay este în mod cert un film emoționant. Filmul surprinde modul prin care Mia, o tânără violonistă, deși se află în fața unei alegeri care îi va dicta viața, își pierde părinții și fratele în urma unui accident de mașină. Aflată la spital, ea nu își amintește nimic din ceea ce a trăit, însă poate vedea și auzi ceea ce se întâmplă în spital.

7. Before I Fall

Before I Fall surprinde povestea unei adolescente care este nevoită să retrăiască la nesfârșit ultima ei zi. Însă, pentru a nu se mai afla în această situație, ea trebuie să facă alegerile corecte. În toată această aventură de a descoperi ce anume trebuie să facă pentru a rezolva misterul, află lucruri noi despre ea.


8. The Spectacular Now

The Spectactacular Now ne arată că trebuie să ne trăim viața și că este important să apreciem fiecare moment al ei așa cum este. Sutter este un adolescent care pare să aibă viața ideală, este popular, îi place locul de muncă pe care îl are, însă după o noapte în care se îmbată, el se trezește a doua zi acasă la Aimee, o tânără complet diferită față de el și față de care simte o puternică atracție.

9. The First Time

Dave și Aubrey sunt doi adolescenți care se cunosc la o petrecere. Cei doi petrec destul de mult timp împreună, deși există o diferență de vârstă între ei de un an. Ei se simt atrași unul față de celălalt, iar Dave o duce acasă de la petrecere pe Aubrey, unde își petrece noaptea.


10. Stuck in Love

Cu siguranță ți s-a întâmplat până acum să fii obsedat de un fost iubit, iar filmul Stuck in Love este reprezentarea perfectă. William este obsedat de fosta lui soție, Erica, și încearcă să o uite. El are și doi copii, Samantha care se îndrăgostește de un coleg de-al ei și Rusty care începe o poveste de dragoste cu o colegă de clasă. Fiecare personaj are parte de un nou început în ceea ce privește dragostea și reușește să se descopere prin intermediul experiențelor de care are parte.


11. The Perks of Being a Wallflower

Filmul The Perks of Being a Wallflower are în vedere parcursul unui adolescent, pe numele său Charlie, care se află față în față cu o altă lume. Prietenul său cel mai bun, Michael, se sinucide și el trebuie să treacă peste acest episod dramatic. Astfel că, un adolescent timid și tocilar află ce înseamnă drogurile, sexul și relațiile de la prietenii săi, Sam și Patrick.

12. The Art of Getting By

Povestea de dragoste dintre George și Sally poate deveni o sursă de inspirație pentru noi toți. Și spunem asta pentru că cei doi adolescenți găsesc sprijinul unul în celălalt, chiar dacă personalitățile lor sunt complet diferite.


13. The Fundamentals of Caring

Filmul The Fundamentals of Caring ne arată cum o tragedie poate apropia oamenii și le poate demonstra că viața poate fi privită altfel. Ben se înscrie la un curs de asistență socială, iar primul lui client este Trevor, un tânăr de 18 ani. Cei doi pornesc într-o călătorie împreună și află ce înseamnă prietenia adevărată.

14. The Sisterhood of the Traveling Pants

Patru prietene trec prin mai multe experiențe de-a lungul vieții, iar alături de ele este un obiect mai puțin obișnuit, și anume o singură pereche de jeanși care se potrivește fiecăreia. Ele se reîntâlnesc cu fiecare ocazie și își împărtășesc din lucrurile care li s-au întâmplat cât timp nu s-au văzut.

15. Five Feet Apart

Un film cu adevărat emoționant și dramatic este și Five Feet Apart. Filmul spune povestea a doi adolescenți care se confruntă cu o boală incurabilă. Ei sunt nevoiți să stea într-un spital, și astfel își petrec tot timpul împreună, dar au de ales dacă vor să încalce regula de a sta împreună sau vor să fie unul alături de celălalt, deși există riscul de a-și agrava boala.

16. LOL

Lola este o adolescentă care are o relație dificilă cu mama ei, proaspăt divorțată, și decide să își trăiască viața așa cum vrea. Lola se îndrăgostește de unul dintre cei mai populari băieți din liceu, iar ei au o relație tumultoasă, mai cu seamă că mama ei nu o susține în această poveste de dragoste pe care o trăiește.

Citește și:
Top 15 cele mai bune filme pentru o seară a fetelor perfectă

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video