15 actori celebri care au interpretat roluri dezamăgitoare

Câțiva dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood au interpretat de-a lungul carierei lor atât roluri excepționale, cât și unele care nu le-au făcut deloc cinste.

Cu toate că sunt recunoscuți pentru performanțele lor și ne-am aștepta să joace în filme de succes, având în vedere că au și o mulțime de nominalizări la Oscar, unii actori au interpretat și roluri extrem de dezamăgitoare. 

Nu este deloc ușor să fii actor la Hollywood, iar următoarele celebrități știu foarte bine de câtă perseverență trebuie să dai dovadă. Însă, și aceștia, oricât de buni ar fi, mai au parte în cariera lor și de roluri care nu se dovedesc a fi atât de grozave pe cât s-ar fi așteptat. 

1. Leonardo DiCaprio – The Beach

Leonardo DiCaprio a jucat de-a lungul carierei sale într-o mulțime de filme de succes, precum Titanic, Romeo + Juliet, The Revenant sau Once Upon a Time… in Hollywood. Cu toate acestea, nu același lucru am putea spune și despre rolul Richard, din filmul The Beach, lansat în 2000. Pelicula a fost criticată destul de aspru atunci, fiind un eșec pentru Leonardo DiCaprio. 

2. Scarlett Johansson – The Spirit

Filmul The Spirit al lui Frank Miller nu s-a bucurat de un succes extraordinar. Deși se presupune că ar fi trebuit să fie un film de acțiune, în cele din urmă s-a îndreptat mai mult spre zona comediei. În plus, rolul Silken Floss, pe care Scarlett Johansson l-a interpretat, a fost cel mai slab din cariera sa. 

3. Emma Watson – Regression

După valul de aprecieri în urma seriei Harry Potter, Emma Watson a mai jucat în numeroase filme, precum The Perks of Being a Wallflower, The Bling Ring sau Beauty and the Beast. În prezent, este una dintre cele 20 de staruri cu cele mai mari încasări la box office. Însă, filmele Colonia și Regression în special, nu au făcut atât de multe furori. 

4. Will Smith – After Earth

Pentru cariera lui Will Smith, filmul After Earth este unul dezamăgitor. El a jucat alături de fiul său, Jaden. Ba mai mult decât atât, în 2014, Will Smith a primit și premiul pentru cea mai proastă interpretare a unui rol masculin secundar la Zmeura de Aur. 

5. Meryl Streep – Evening

Meryl Streep este actrița cu cele mai multe nominalizări la premiile Oscar și nici nu ar trebui să ne mire asta, având în vedere rolurile excepționale pe care le-a interpretat de-a lungul timpului. Însă, în ceea ce privește Evening, un film care a avut parte de destul de multe critici și în care a interpretat-o pe Lila Ross, nu putem spune că se mândrește cu el. 

6. Kate Winslet – The Life of David Gale

Thriller-ul The Life of David Gale nu i-a adus atât de multe laude actriței Kate Winslet, care a interpretat-o pe Bitsey Bloom, nici măcar din partea fanilor. Și spunem asta deoarece filmul a fost catalogat drept „obositor” și mult prea „moralizator.”

7. Robert De Niro – New Year’s Eve

Cu o distribuție din care fac parte și alte staruri de la Hollywood, precum Halle Berry, Jessica Biel și Zac Efron, rolul Stan Harris, din New Year’s Eve nu i-a făcut cinste actorului Robert de Niro. Așa că, rămâne să ne întrebăm motivul pentru care Robert de Niro a jucat totuși într-un film atât de superficial.

8. Cate Blanchett – Elizabeth: The Golden Age

Deși a primit și o nominalizare la Oscar pentru Elizabeth: The Golden Age, filmul a fost considerat unul dintre cele mai slabe și criticate. Din păcate, nota sofisticată, dar nici faptul că unele evenimente istorice nu corespund cu realitatea, nu au făcut ca rolul interpretat de Cate Blanchett să fie apreciat. 

9. Al Pacino – Jack and Jill

Rolul din filmul Jack and Jill nu i-a adus și apreciere din partea publicului lui Al Pacino. Cu un scenariu semnat de Adam Sandler și Steve Koren, nimeni nu ar vrea să își amintească de Al Pacino în acest film. 

10. Julia Roberts – Fireflies in the Garden

Anul 2008 a fost unul complet dezamăgitor din punct de vedere al carierei pentru Julia Roberts. Iar asta din cauza filmului Fireflies in the Garden, o dramă care încearcă să ducă lucrurile la extrem și în care ea o interpretează pe Lisa Taylor.

11. Johnny Depp – The Astronaut’s Wife

Deși la prima vedere am crede că Johnny Depp a acceptat roluri în filme despre care știa că o să-i aducă succes, cum ar fi Pirates of the Caribbean: The Legend of Jack Sparrow, în realitate nu ar fi chiar așa. Filmul The Astronaut’s Wife, în care a jucat alături de Charlize Theron, s-a dovedit un eșec total.

12. Charlize Theron – The Last Face

Actrița Charlize Theron are o mulțime de premii Oscar și performanțe remarcabile în actorie. Însă, în ceea ce privește The Last Face, a primit destul de multe critici și publicul nu a fost convins nici măcar de povestea de dragoste din Africa dintre doi doctori.

13. Tom Cruise – Cocktail

Tom Cruise s-a numărat printre actorii cu cele mai mari încasări de la box office. Însă filmul Cocktail, în care îl joacă pe Brian Blanagan, a fost extrem de slab, aducându-i critici din partea publicului.

14. Sandra Bullock – All About Steve

Sandra Bullock a jucat în nenumărate comedii bune, așa cum este The Proposal. Însă, regizorii nu au reușit să transmită asta și prin comedia All About Steve, în care o interpretează pe Mary Horowitz, iar drept dovadă Sandra Bullock a primit și premiul pentru cea mai proastă interpretare feminină la Zmeura de Aur în 2010. 

15. Jane Fonda – Monster-in-Law

Au fost extrem de multe critici virulente la adresa actriței Jane Fonda pentru rolul din Monster-in-Law. Fanii au fost dezamăgiți de interpretarea ei, așa că nu ar trebui să ne mire dacă și-au șters din minte acest film în care joacă și Jane Fonda.

Citește și:

Actorii care regretă scenele de dragoste din filmele sau serialele în care au jucat

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle