Demisexualitatea se situează la limita dintre sexualitate și asexualitate, aducând o nouă dimensiune felului în care sunt percepute sexul și atracția sexuală. Experții descriu demisexualitatea ca acea stare a sexualității care este manifestată prin rezistența (sau chiar repulsia) unei persoane de a fi atras sexual de cineva fără a stabili înainte o puternică conexiune emoțională. Dacă te-am făcut curioasă și ți se pare că te-ai putea încadra în această definiție, iată câteva semne care indică probabil că ești o persoană demisexuală:
1. Nu te arunci într-o relație înainte de a stabili o relație solidă de prietenie
Pentru tine cel mai important este să-ți vezi partenerul ca pe un prieten bun, prin urmare consideri că înainte de a te implica într-o relație romantică trebuie să existe o puternică interacțiune emoțională și o conexiune afectivă.
2. Nu te simți excitată neapărat de ideea de a face sex
Unii oameni sunt excitați de gândul de a face sex cu cineva pe care îl consideră atractiv. Nu este deloc cazul tău! Pentru tine sexul reprezintă pur și simplu o manifestare fizică a ceva ce există deja, ceva mai important, mai consistent și, de ce nu?!, mai nobil. Pentru tine sexul este rezultatul acestei puternice legături emoționale și nu calea către ea.
3. Ți se pare mult mai seducător să dormi cu cineva decât să faci dragoste cu acea persoană
Adori pur și simplu ideea de a stabili o apropiere fizică prin intermediul unor gesturi fizice mai subtile, cum ar fi îmbrățișările și intimitatea treptată. De aceea, îți dorești doar să dormi lângă cineva și nimic mai mult.
4. Ideea de aventură de o noapte pur și simplu te îngrozește
Sau îți stârnește repulsie. Nu poți înțelege cum oamenii găsesc plăcere în ceva ce nu implică nici un dram de emoție, și este doar un act fizic prin care se satisfac niște nevoi primare, iar apoi părăsesc scena fără să întoarcă capul.
5. Îți vine greu să-ți înțelegi prietenii atunci când vine vorba de dragoste și sex
Abordarea ta atât de nișată asupra relațiilor nu-ți permite să-ți înțelegi prea ușor prietenii. Nu reușești să concepi cum pot fi atât de ușor prinși în interacțiuni care presupun doar sex, dorință fizică și nimic mai mult, când la tine totul trebuie să fie încărcat de semnificații și sentimente.
6. Sexul nu ți se pare atât de important
Pentru tine o relație n-are de-a face cu sexul: actul sexual este doar rezultatul care nu trebuie neapărat să se întâmple prea des. Ideea că anumite persoane nu-și pot imagina relația de cuplu fără o viață sexuală activă îți este total străină. Tu poți avea la fel de bine și o relație care să nu implice partea sexuală, iar asta n-ar reprezenta deloc o problemă pentru tine.
7. Personalitatea unui om te incită mai mult decât felul în care arată
Personalitatea cuiva este ceea ce-l face frumos în ochii tăi. Nu contează dacă acea persoană are fața unui înger, dacă mintea și latura sa afectivă nu te satisfac. Dacă acea persoană nu știe să inițieze și să poarte o conversație inteligentă, dacă nu știe să-și arate emoțiile, pentru tine este pur și simplu lipsită de atractivitate.
8. Să placi pe cineva este un lucru cu adevărat important pentru tine
Pentru tine este dificil să fii interesată de o persoană, pentru că îți place să te uiți mai adânc în mintea și în sufletul acelei persoane și o dată ce faci asta nu e deloc un lucru mărunt pentru tine. Conexiunea autentică este ceea ce are valoare în ochii tăi.
9. Nu te temi de implicare
Dacă ai ajuns în punctul în care ai o relație cu cineva, ești dispusă să te implici în totalitate și să nu umbli cu jumătăți de măsură. Pentru tine, acest mod de a fi este motorul oricărei relații consistente și nu concepi că există alternative.
10. Conversațiile cu sens îți dau o stare aproape euforică
Conversațiile inteligente, conexiunea activă pe care o stabilești cu o persoană, ușurința cu care întreții acea conexiune, felul în care vi se înlănțuiesc ideile – iată ce te face să te simți absolut extraordinar! Pentru tine o astfel de interacțiune este mult mai importantă decât sexul.
11. Nu te dai în vânt după flirt
Pentru tine flirtul nu reprezintă un mod de a aborda un potențial partener. Nu ieși să cauți potențiali parteneri în baruri și în cluburi, nu activezi pe aplicațiile de dating, iar relațiile tale reprezintă rezultatul unor prietenii care se dezvoltă și evoluează organic în ceva mai mult.
12. Nu urmărești niciodată filme pentru adulți
Genul acesta de producții lipsite de orice valoare emoțională nu te stârnește în nici un fel. Pur și simplu nu poți înțelege cum doi oameni se pot implica într-o relație sexuală fără să stabilească înainte vreun soi de conexiune emoțională.
Citește și:
Chimia dintr-un cuplu se bazează pe aceste trăsături de personalitate
Foto: PR