12 destinații din Europa, ideale pentru vacanțele cu copii

Când ai copii mici, visele tale de a vedea lumea și de a întâlni diferite culturi se rezumă la Disney World și cel mai apropiat parc acvativ. Chiar dacă aceste vacanțe sunt distractive, poate că ai o listă întreagă de destinații europene unde ai vrea să ajungi.

Opere de artă, plimbări printre monumente istorice și cina la 9 seara par desprinse dintr-o escapadă romantică, dar sunt de fapt o mulțime de destinații ideale pentru toată familia. Cea mai bună parte este că unele nu sunt deloc costisitoare.

Evident, atunci când călătorești cu copii mici va trebui să îți ajustezi așteptările despre vacanța europeană de vis, dar următoarele destinații au ceva pentru toți din familie, astfel că nu va trebui să sacrifici atât de multe cum credeai.

Munchen și vecinătate, Germania

Cei mici pasionați de Disney se vor simți ca într-o poveste când vor vizita castelul Neuschwanstein, la mică distanță de Munchen. Grădina „Englezului”, cunoscută ca parcul central al Munchen-ului este extrem de spațioasă pentru ca cei mici să se joace, plus că se pot închiria bărcuțe. Tot aerul orașului îi va face atât pe cei mici cât și pe cei mari să simtă de parcă au ajuns într-un basm.

Viena, Austria

Sunt zeci de lucruri de făcut în Viena indiferent de vârstă sau de vreme. În Viena sunt întotdeauna tot felul de festivități, care transformă orașul într-o destinație de vis. Teatrul central al orașului, Volksoper, are și spectacole pentru cei mici, iar parcul de distracții Prater va încânta și copiii, și părinții.

Lacul Garda, Italia

Lacul Garda este situat în nordul Italiei, între Milano și Veneția, și este o destinație obligatorie pentru familii. Apa curată ca lacrima este perfectă pentru vâslit, parcul de distracții Gardaland este construit special pentru familii și, dacă un parc nu era de ajuns, peste tot în zonă sunt locuri de joacă. Să nu uitați să vizitați și castelul Scaliger, bogat în istorie și care o să fascineze orice copil.

Ljubljana, Slovenia

Orice oraș care are un pod cu statui în formă de dragon este ideal pentru copiii cu imaginație bogată. Copiii vor iubi vizita la castelul Ljubljana unde pot întâlni personajul unui dragon care le răspunde la întrebări. Tururile pe lac sunt foarte populare printre familii, iar parcul Tivoli este ideal când cei mici sunt foarte energici. Orașul are de asemenea o multitudine pe parcuri acvatice cu atracții și pentru cei mici.

Helsinki, Finlanda

Finlanda are multe de oferit când vine vorba de copii mici. Cu atât mai mult că Helsinki are un aer aparte, fiind ușor de parcurs pe jos și plin de cafenele și puburi. Este plin și de locuri care vor testa imaginația bogată a copiilor precum fortăreața Suomenlinna, o fortăreață a secolului al XVIII-lea, conectată prin poduri de alte insulițe. Locul de joacă subteran Leikkiluola nu trebuie de asemenea ratat.

Split, Croația

Alt oraș de la malul mării, Split este orașul unde s-au filmat scene din celebrul serial Game of Thrones (centrul orașului a servit drept Mereen, orașul sclavilor din Game of Thrones). Split are multe parcuri, spații de alergat și restaurante pe gustul celor mai pretențioși copii. Split este de asemenea ideal pentru copiii care învață să înoate, fiind înconjurat de nenumărate plaje micuțe la doar câțiva pași de centru.

Copenhaga, Danemarca

Întreaga Copenhaga este potrivită pentru copii mici. Multe cafenele au locuri de joacă, iar BioMio, unul dintre cele mai mari restaurante organice din oraș, are un meniu special pentru copii. Cel mai interesant însă trebuie să fie parcul de distracții Tivoli Gardens, plin de distracții atât pentru copii mici, cât și pentru adulți.

Insulele Aeolian, Italia

Ce adoră copiii mici mai mult decât bărcile? Plimbările cu bărcile în jurul insulelor. Insulele Aeolian sunt situate la doar o distanță de o oră cu barca de Sicilia, și sunt compuse din Lipari, Salina, Panarea și Stromboli (care are chiar un vulcan activ). Plajele mici cu valuri ușoare sunt ideale pentru micii înotători, iar atmosfera relaxantă este ideală pentru familii.

Dalkey, Irlanda

Un oraș la malul mării, la doar o oră de centrul Dublinului, Dalkey este renumit pentru câte vedete irlandeze au o a doua casă aici. Cu alte cuvinte, sunt șanse foarte mari să te întâlnești cu Bono de la U2 pe stradă. Cu toate acestea, Dalkey este un oraș liniștit, ideal pentru o masă de prânz copioasă în timp ce copiii se joacă cu alți copii. Plimbările pe malul mării sunt ideale înainte de somnul de prânz, iar castelul din centrul orașului va captiva copiii.

Aix-en-Provence, Franța

Centrul orașului este foarte animat, cu cafenele prietenoase pentru copiii, multe parcuri și spații verzi ideale pentru picnicuri. Orașul este situat aproape de plajă și se află în vecinătatea altor orășele rustice care nu trebuie ratate. Dacă îl vizitezi toamna, ai noroc! În fiecare octombrie orașul organizează un festival pentru copii intitulat Mômaix care durează două luni și are spectacole și ateliere pentru copii, printre altele.

Faro, Portugalia

Orașul este aproape de coastă, dar are și istorie și o lungă listă de activități pentru copii pe lângă plajele cu nisip fin. Copiii vor iubi să se uite la bărcile din port, iar toate cafenelele din zona portului sunt prietenoase față de cei mici. Nu trebuie ratată o vizită la parcul zoomarin, care oferă spectacole cu delfini, atracții acvatice, dar și o zonă specială pentru cei mici.

Málaga, Spania

La doar două ore și jumătate de Madrid, Málaga este bogată în priveliști de vis, istorie și activități pentru cei mici. Un avantaj al orașului? Poți să privești din cafenelele situate în centrul orașului dansatorii și cântăreții care au tot felul de spectacole în stradă. Parcul din Málaga are de asemenea mai multe locuri de joacă, dar și locuri umbroase, ideale pentru un picnic.

Citește și:
10 femei celebre care au vorbit despre experiențele lor ca mame singure

Foto: Shutterstock

Dacă vrei să îţi programezi din timp o călătorie sau o activitate, iata si ce zile libere sunt in 2024!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro