Oare care ar fi ingredientele unei seri romantice? Ei bine, află că unul dintre cele mai importante ar fi un film bun pe care îl poți urmări chiar din confortul casei tale.
Dacă tu și partenerul tău sunteți persoane destul de comode, iar pentru voi seara perfectă înseamnă un film bun pe care să îl urmăriți împreună, atunci nu rămâne decât să te lași inspirată de selecția de filme pe care ți-am pregătit-o!
De la povești de viață cu adevărat interesante, povești de dragoste sau drame, cu siguranță vei găsi în lista noastră și un film care să fie pe placul tău.
Call Me by Your Name este în mod cert unul dintre cele mai bune filme din anul 2017 și spunem asta pentru că surprinde povestea de viață a lui Elio, un adolescent care își petrece vara în nordul Italiei. El îl întâlnește pe asistentul tatălui său, de care se și îndrăgostește. Povestea de dragoste dintre ei este cu atât mai complicată, cu cât lui Elio îi este teamă să le spună părinților lui despre asta.
Filmul Below Her Mouth spune povestea de dragoste pe care o trăiesc două femei. Una dintre ele, Jasmine, este și logodită, însă atunci când o întâlnește pe Dallas, ea își schimbă complet felul în care vede femeile și se simte atrasă față de ea. Dallas refuză să creadă faptul că este atrasă de o femeie, mai cu seamă că Jasmine se pregătește să se și căsătorească. Astfel, cele două ajung să aibă parte de o experiență cu adevărat inedită.
Blue Is The Warmest Color surprinde povestea dintre Adele, o tânără de 15 ani, și Emma. Cu toate că Adele se simte atrasă doar de bărbați, ea este fascinată de Emma atunci când o întâlnește, iar Emma o ajută să se dezvolte și să aibă parte de aventuri pe care nu le-a mai avut până în prezent.
Filmul After spune povestea unei studente, pe numele ei Tessa, a cărei viața este schimbată complet când îl întâlnește pe Hardin Scott, un tânăr plin de mister și fermecător. Inițial, ei nu se înțeleg, însă ulterior ajung să se simtă atrași unul față de celălalt.
În filmul Carol o vei vedea pe Cate Blanchett interpretând rolul lui Carol, o femeie extrem de frumoasă, inteligentă și matură care se împrietenește cu vânzătoarea de la un magazin de jucării. Carol este căsătorită, iar astfel relația pe care începe să o aibă cu Therese este pusă sub semnul întrebării.
Ex Machina este un film science fiction care îl are în centrul său pe Caleb, un programator care câștigă un concurs care are ca premiu o săptămână la munte, alături de CEO-ul companiei. Ajuns acolo însă, el are parte de o surpriză, și anume aceea că va fi supus unui test și va cunoaște prima femeie-robot cu inteligență artificială reală din lume.
Dacă ție și partenerului tău vă plac filmele de comedie, atunci Someone Great este ideal. Jenny, protagonista filmului, are parte de o despărțire destul de dificilă de fostul ei iubit, care o determină să se mute în New York. Cu această ocazie, ea petrece și mai mult timp cu cele două prietene ale ei.
După ce serialul Sex and the City s-a bucurat de un real succes, a venit și momentul în care să ne bucurăm mai mult de personajele spumoase din serial prin intermediul unui film. Sex and the City surprinde povestea a patru femei, Carrie, Samantha, Charlotte și Miranda care sunt alături una față de cealaltă atât în momentele bune, cât și în cele mai puțin bune. Ele stau tot timpul împreună și vorbesc despre tot ceea ce le preocupă, de la modă, dragoste, bărbați, căsătorie, până la sex.
Dacă ești o fană a cuplului Angelina Jolie și Brad Pitt, ei bine, filmul îi are ca protagoniști chiar pe cei doi. Filmul By the sea surprinde povestea lui Roland, care este un scriitor, și a soției sale, Vanessa. Ei își petrec vacanța pe malul mării, având la dispoziție un peisaj cu adevărat idilic. În tot timpul petrecut împreună, ei își dau seama că au probleme în cuplu, pe care le-au ignorat mult timp.
A Bigger Splash este un film care spune povestea lui Marianne, o legendă rock, care își petrece vacanța alături de partenerul său. Un eveniment cu adevărat neașteptat, mai precis venirea unui vechi prieten alături de fiica sa, reușește să îi aducă aminte de anumite momente petrecute în tinerețe.
Five Feet Apart este un film emoționant care surprinde povestea a doi tineri care se confruntă cu o boală ireversibilă. Când ei se întâlnesc în spitalul în care își fac tratamentul, inevitabil se îndrăgostesc, însă ei trebuie să păstreze distanța pentru a nu se contamina unul de la celălalt.
Foto: PR