10 staruri care n-au mai apărut în continuările unor filme celebre din motive neașteptate

Fanii au fost dezamăgiți când au aflat că actorii de mai jos nu vor apărea în continuările unor producții faimoase.

Industria de la Hollywood ne surprinde cu fiecare ocazie, iar ca dovadă stau și acești actori care în urma unor circumstanțe nefavorabile și neașteptate, au fost înlocuiți și nu au mai apărut în continuările unor filme deja cunoscute de public

1. Crispin Glover

Crispin Glover, care a avut rolul lui George McFly în Back to the Future, nu a mai revenit în Back to the Future Part II. Au existat o serie de discuții cu producătorii pentru că își dorea un salariu mai mare, discuții care nu au avut un final fericit pentru el. Astfel, scenariul a fost schimbat, iar în a doua parte personajul a fost jucat de Jeffrey Weissman.

2. Rachel Weisz

Rachel Weisz a jucat rolul unei bibliotecare, pe nume Evelyn Carnahan, în filmul The Mummy. În a treia parte, The Mummy: Tomb of the Dragon Emperor, fanii au fost surprinși când au aflat că actrița nu joacă în film. Se pare că nu a mai vrut să se implice în această poveste și își dorea să fie mai aproape de familia ei, conform Screen Rant. În cele din urmă, a fost înlocuită și rolul a fost interpretat de Maria Bello.

3. Terrence Howard

În Iron Man, Terrence Howard l-a jucat pe militarul Rhodey. Actorul nu a mai revenit în continuarea peliculei pentru că au existat neînțelegeri cu producătorii la capitolul salariului său. De asemenea, au fost acuzații conform cărora actorul ar fi avut un comportament nepotrivit pe platourile de filmare, iar regizorul Jon Favreau i-a redus rolul din scenariu. Personajul lui a fost interpretat după de Don Cheadle.

4. Kimberly J. Brown

Kimberly J. Brown a avut rolul unei vrăjitoare adolescente, Marnie Piper, în filmul Halloweentown. În a patra peliculă din serie, Return to Halloweentown, actrița nu a mai apărut și a fost înlocuită de Sarah Paxton. Producătoarea Sheri Singer a susținut că Kimberly J. Brown lucra la un alt proiect și nu se mai putea implica în film, iar actrița a spus că producătorii au decis să angajeze o altă actriță care să interpreteze personajul ei. 

5. Claudia Wells

Jennifer Parker, iubita lui Marty McFly, este personajul pe care l-a avut Claudia Wells în Back to the Future. Ea a luat decizia de a renunța la rol și de a se retrage din actorie după ce mama ei a fost diagnosticată cu cancer. În următoarele două filme, Elisabeth Shue a venit în locul actriței Jennifer Parker. 

6. Rachelle Lefevre

Rachelle Lefevre a apărut în filmele Twilight și The Twilight Saga: New Moon. Ea a jucat-o pe Victoria, iar în The Twilight Saga: Eclipse, rolul ei a fost preluat de către Bryce Dallas Howard. Reprezentanții studioului Summit Entertainment au declarat la acea vreme că au înlocuit-o pe actriță din cauza faptului că era implicată și într-un alt proiect, Barney’s Version, și nu se putea sincroniza cu programul de la filmări.  

7. Katie Holmes

În Batman Begins, filmul regizat de Christopher Nolan, Katie Holmes a jucat alături de Christian Bale, Michael Caine, Gary Oldman și Cillian Murphy. Ea a interpretat-o pe Rachel Dawes. Actrița nu a mai fost și în continuare, în The Dark Knight, pentru că lucra la altceva, și a fost înlocuită cu Maggie Gyllenhaal.

8. Sally Hawkins

În filmele Paddington și Paddington 2, Sally Hawkins a interpretat-o pe Mary Brown. În cazul continuării, Paddington în Peru, ea nu mai revine și în ciuda faptului că nu se cunosc foarte multe informații, unele zvonuri spun că motivul ar putea avea legătură cu faptul că regizorul primelor două pelicule nu a mai dorit să semneze și regia acestui film.

9. Edward Norton

Edward Norton l-a interpretat pe omul de știință Bruce Banner care ia înfățișarea unui uriaș în filmul The Incredible Hulk. După această peliculă, actorul nu s-a mai întors în MCU pentru că avea alte intenții în ceea ce privește cariera lui. După, personajul lui a fost jucat de către Mark Ruffallo. 

10. Jodie Foster

Nu este ușor să uiți rolul emblematic pe care l-a avut Jodie Foster în filmul The Silence of the Lambs din 1991, unde a jucat-o pe Clarice Starling, tânăra practicantă de la FBI. Continuarea peliculei, Hannibal, a apărut în 2001, iar fanii au fost nemulțumiți când au văzut că actrița nu se află în distribuție. Jodie Foster nu a fost încântată de scenariu și era implicată în lucrul la o altă producție. Actrița Julianne Moore a fost cea care a jucat rolul ei în Hannibal

Citește și:
Filme care au eșuat la box office, dar merită să le acorzi o șansă pentru că te vor surprinde cu adevărat

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle