Fanii au fost încântați de aparițiile neașteptate ale acestor actori.
Deși scenele lor nu au durat foarte mult, acești actori tot au reușit să-și încânte publicul, fie că a fost vorba de o replică memorabilă sau de o interpretare impecabilă. Iată care sunt starurile care și-au făcut apariția în mod surprinzător într-un film.
Apariția actorului Christopher Walken în Pulp Fiction a fost emblematică, din acest motiv monologul său e considerat unul dintre momentele importante din celebrul film regizat de Quentin Tarantino. Pulp Fiction se încadrează în lista celor mai bune filme din toate timpurile, iar printre motive se găsește și scena actorului Christopher Walken.
Acțiunea filmului Armageddon Time scris și regizat de James Gray se desfășoară în 1980, în Queens. În această dramă emoționantă, actrița Jessica Chastain a primit rolul avocatei Maryanne Trump, care trebuie să țină un monolog în fața unor studenți.
Quentin Tarantino a scris și regizat Inglorious Basterds, un film amplasat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mike Myers a apărut în peliculă, în rolul generalului Ed Fenech, după ce a avut un eșec financiar din cauza filmului The Love Guru, iar cariera lui nu mai era pe o pantă ascendentă.
În The Player, un director de studio de la Hollywood e amenințat cu moartea. El crede că în spatele acestor amenințări se află un scenarist la început de drum. Filmul a primit trei nominalizări la Oscar, iar Julia Roberts și Bruce Willis, care au avut ocazia de a apărea în peliculă, au contribuit la întregirea poveștii.
Filmul Glass Onion: A Knives Out Mystery a fost regizat și scris de Rian Johnson. Povestea peliculei îl are în prim-plan pe detectivul Benoit Blanc care trebuie să rezolve un caz pe o insulă privată a unui miliardar. Ethan Hawke a avut și el o apariție, care a fost descrisă drept impecabilă.
În filmul Collateral este vorba despre un șofer de taxi care va fi ostaticul unui asasin, cel din urmă fiind implicat într-o misiune. Din distribuția peliculei fac parte mai multe nume celebre, cum ar fi Tom Cruise, Jada Pinkett Smith și Mark Ruffalo. O apariție care a atras atenția a fost cea a lui Jason Statham, iar asta pentru că momentul în care a apărut i-a dus pe fani cu gândul la rolul lui din The Transporter.
Tom Cruise s-a numărat printre cei care au avut o apariție scurtă în Austin Powers în Goldmember, film care îl urmărește pe Powers în timp ce se confruntă cu răufăcătorii, având-o alături de fosta sa iubită, Foxxy Cleopatra, jucată de Beyoncé. Pe lângă el, și alte staruri au apărut, printre care Gwyneth Paltrow, John Travolta și Danny DeVito.
Matt Damon a avut o apariție cameo în No Sudden Move, un film regizat de Steven Soderbergh, care a colaborat cu mai multe ocazii cu actorul. Damon l-a jucat pe Mike Lowen, iar pelicula spune povestea unor criminali care împreună trebuie să ducă la bun sfârșit o operațiune ce pare a fi simplă, dar care se complică.
Ed Sheeran a avut o apariție surprinzătoare în comedia britanică Yesterday regizată de Danny Boyle, cu Himesh Patel și Lily James în rolurile principale. Artistul și compozitorul nu a interpretat un rol specific, ci a fost el insuși. El a fost uimit de versurile pe care le-a compus personajul principal, iar de aici a pornit întreaga discuție între cei doi.
Dispariția lui Gary, melcul de companie al lui SpongeBob, îl determină pe acesta și pe Patrick, prietenul său cel mai bun, să pornească într-o aventură pentru a-l recupera. În această misiune intervine și actorul Keanu Reeves, care a avut o apariție de scurtă durată în film și care le dă o mână de ajutor celor doi în această călătorie.
Foto: PR