Ți se pare că ești atrasă mereu de bărbații nepotriviți și fiecare relație ajunge să devină una toxică?
În cazul în care te întrebi dacă este o coincidență sau pur și simplu faci alegeri nepotrivite, ți-am pregătit un mic test pentru a înțelege ce se întâmplă, de fapt, cu relațiile din viața ta.
Încearcă să răspunzi cu „Da” sau „Nu”:
1. Sunt mereu atrasă de bărbații ce îmi fac rău.
2. Petrec mult timp încercând să îmi fac iubitul fericit.
3. Dacă mă supără ceva în relație, de obicei nu spun nimic pentru a evita un conflict.
4. Mă întâlnesc cu bărbați ce vor să mă controleze și se enervează când nu vreau să fac ce îmi spun ei.
5. Îmi cer scuze chiar și când nu e vina mea.
6. Dacă partenerul meu este supărat pe mine, nu pot să mă gândesc la nimic altceva până nu rezolvăm problema.
7. Iubesc împăcările după certuri, mă simt ca și cum aș avea parte de un nou început.
8. Eu și iubitul meu ne învârtim în același cerc vicios al relației: lucrurile merg bine, apoi fără motiv el se supără pe mine, fac tot posibilul să ne împăcăm și să mă revanșez, apoi suntem bine și toate aceste lucruri continuă la nesfârșit.
9. Încrederea în mine se bazează pe cum mă tratează partenerul meu.
10. Știu că dacă voi întâlni cu un bărbat ce îmi face bine mă voi plictisi fără o relație dramatică.
Dacă ai răspuns „Da” la majoritatea, înseamnă că ești dependentă de drama din relații. Acest comportament este chiar unul comun, vestea bună fiind faptul că poți să treci peste partea dramatică construindu-ți încrederea de sine.
Când încrederea și respectul de sine au un nivel destul de jos, vei atrage și vei fi atrasă de firile emoționale abuzive. Opusul se va întâmpla când te simți foarte încrezătoare în forțele proprii.
Problema celor ce sunt dependente de dramă este că dacă întâlnesc un partener ce le dorește binele fără a profita de anxietatea lor, parcă devin nemulțumite de relația normală pe care o pot avea.
Dacă te afli într-o relație nesănătoasă, o să te focusezi pe fericirea celuilalt și o vei neglija pe a ta. O să îți pese atât de mult de sentimentele iubitului încât vei uita să le trăiești pe ale tale.
Desigur, părțile neplăcute sunt foarte rele (certurile, ignoranța, despărțirile ce nu durează mult) și părțile bune aduc o mulțumire incredibilă (pasiunea, neprevăzutul, entuziasmul, romantismul lui extrem după o ceartă). Încerci să accepți răul pentru a savura binele. Deși sună captivant, cu siguranță nu este sănătos. Cu o istorie ca aceasta, nu este de mirare că bărbații care ne iubesc așa cum suntem și nu doresc niciodată să ne facă vreun rău pot părea plictisitori.
Dar, ghici ce? Poți încerca să treci peste relațiile de acest tip pentru că cei ce îți vor binele sunt cei cu care îți poți clădi un viitor fericit. După ce ai reușit să îți recapeți încrederea de sine ai parcurs deja jumătatea drumului. Trebuie doar să te obișnuiești cu faptul că meriți dragoste adevărată și respect.
Nu trebuie să îți fie frică să strici relația sau să faci ceva ce îl va face să nu te mai iubească. Nu mai trebuie să treci prin salturi emoționale pentru a obține ce ai nevoie. O relație adevărată este bazată pe egalitate, va susțineți unul pe celălalt în orice și creșteți împreună pe toate planurile. De asemenea vă oferiți libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta individual.
Sună bine, nu?
Ce te va ajuta să scapi de sentimentul că lipsește ceva atunci când nu ai parte de o relație dramatică? Este simplu. Trebuie să realizezi că în viață oricum o să ai parte de suișuri și coborâșuri fără a fi nevoie să creezi altele în cuplu. Partenerii dintr-o relație sănătoasă vor funcționa ca un suport unul pentru celălalt pentru a trece împreună prin bine și greu.
Suișurile pe care le experimentezi sunt bucuriile pe care viața le oferă: zilele frumoase de vară, cariera strălucitoare pe care ți-ai dorit-o, un copil, partenerul nelipsit de la toate evenimentele importante pentru a te putea susține în orice faci. Coborâșurile de care ne izbim sunt inevitabile: problemele de sănătate, pierderea persoanelor dragi, dezamăgirile însă iubitul tău ar trebui să fie mereu acolo pentru a te ajuta să treci peste orice încercare și să te consoleze.
Orice călătorie prin viață este mult mai ușoară atunci când avem pe cineva ce dorește să fie de partea noastră, nu împotriva noastră.
Foto: Arhiva ELLE