10 rochii iconice din filme care te vor inspira

Nu trebuie să fii profund îndrăgostită de modă pentru a admira rochiile actrițelor din filme. De-a lungul timpului, peliculele ne-au prezentat o varietate de ținute spectaculoase, iar multe dintre ele au devenit chiar iconice și reprezentative unor personaje.

Nu degeaba se acordă Premiul Oscar și pentru costume, având în vedere munca îndelungată depusă de designeri pentru a crea cele mai frumoase și impresionante ținute care să rezoneze cu personajele interpretate de actori și actrițe. Am ales 10 dintre cele mai iconice rochii din filme, pe care, cu siguranță, le-am purta cu orice ocazie:


Keira Knightly – Atonement

Această rochie verde pare că a fost special creată pentru a fi purtată de Keira. Atât de simplă, și totuși elegantă, rochia a făcut furori la momentul respectiv.

Grace Kelly – Rear Window

Filmul este legendar, iar rochia lui Grace Kelly a rămas adânc întipărită în memoria celor care au văzut și revăzut filmul de-a lungul timpului. Croiala impecabilă îi pune în evidență actriței cele mai frumoase trăsături.

Grace Kelly – To Catch a Thief

O altă rochie iconică purtată de Grace Kelly este cea din To Catch a Thief. La prima vedere, ne gândim că am putea realiza cu ușurință o astfel de creație, având în vedere că pare un model simplu, însă, în realitate, lucrurile stau complet diferit.


Audrey Hepburn – Breakfast At Tiffanys

Există vreo persoană care a vizionat Breakfast At Tiffanys iar primul gând care i-a trecut prin minte nu a fost acela de a se îmbrăca într-o rochie neagră și de a merge pe străzile din New York, să savureze un croissant? Rochia lui Audrey Hepburn, acea little black dress care trebuie să existe în garderoba oricărei femei, a rămas la fel de populară și în prezent.

Marilyn Monroe – The Seven Year Itch

Rochia albă a lui Marilyn Monroe din The Seven Year Itch este, probabil, cea mai recognoscibilă rochie din istoria cinematografică. Știm că ai purtat-o la o petrecere de Halloween, la un moment dat, iar dacă nu ai făcut-o deja, este o idee foarte bună de a intra pentru o zi în pielea personajului.

Meryl Streep – The Devil Wears Prada

Rolul interpretat admirabil de Meryl Streep în The Devil Wears Prada este el însuși unul iconic. Rochia neagră purtată de Miranda Priestly la un eveniment este cu adevărat intimidantă, și este, bineînțeles, semnată de Prada.


Julia Roberts – Pretty Woman

Julia Roberts și Richard Gere, o coloană sonoră de neuitat și o rochie roșie la fel de memorabilă – rețeta unui film de succes. Iar mănușile albe purtate de Julia la această rochie completează un look absolut seducător.

Jennifer Lawrence – American Hustle

O astfel de rochie, ca cea purtată de Jennifer Lawrence în American Hustle, se va mula atât de bine pe corp încât va fi aproape ca un al doilea strat de piele. Fluiditatea materialului se află în armonie cu modul în care Jennifer își poartă părul, dar și cu accesoriile alese.


Ginger Rogers – Top Hat 

Ei bine, această rochie a fost creată atât pentru a arăta bine, dar și pentru a crea un efect fascinant în timpul dansului. Ginger Rogers cu siguranță i-a exploata potențialul la maximum în Top Hat.

Gal Gadot – Wonder Woman

Trebuie să apreciem o rochie în care se poate ascunde atât de bine o sabie. Gal Gadot demonstrează că o luptătoare poate arată incredibil într-o rochie albastră. 

Citește și:
10 celebrități care și-au schimbat complet înfățișarea după ce au devenit faimoase

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle