Și aceste remake-uri au farmecul lor, tocmai de aceea merită să le acorzi o șansă și să le vizionezi.
De-a lungul anilor, au lansate remake-uri care au strâns o mulțime de laude, dar au fost și cazuri care au generat controverse. Îți prezentăm mai jos câteva dintre cele care sunt catalogate mai bune decât filmele originale pentru că au venit cu o nouă perspectivă asupra poveștii pe care se bazează.
În 1976 apărea filmul Freaky Friday, însă foarte mulți își amintesc mai mult de pelicula din 2003 cu actrițele Lindsay Lohan și Jamie Lee Curtis în rolurile principale, despre o fiică și mama ei, care nu se înțeleg deloc, nu ajung la un numitor comun, iar o experiență le va face să își schimbe complet perspectiva. Ele ajung să facă schimb de corpuri și de vieți și află prin ce trece cealaltă zi de zi. Filmul Freaky din 2020 abordează povestea, dar dintr-un unghi înfricoșător și are în prim-plan o adolescentă care face un schimb de cadavre cu un criminal în serie.
Filmul The Mummy din 1932 a fost regizat de Karl Freund, iar protagoniștii au fost Boris Karloff și Zita Johann. În peliculă, o mumie egipteană reînviată e în căutarea unei fete, despre care are impresia că ar fi prințesa lui pierdută. Varianta din 1999, cu Brendan Fraser și Rachel Weisz în rolurile principale, a mizat mai mult pe aventură și pe acțiune. De asemenea, nu este de ignorat franciza care a apărut și care s-a bucurat de succes.
În 1957, West Side Story apărea sub forma unui musical pe Broadway. În 1961, a fost lansată adaptarea cinematografică. Versiunea din 2021, regizată de Steven Spielberg, abordează povestea de dragoste interzisă dintre doi adolescenți, jucați de Ansel Elgort și Rachel Zegler, care au origini etnice diferite. Actrița Rachel Zegler a fost răsplătită cu un Glob de Aur la categoria cea mai bună actriță în musical sau comedie pentru performanța ei.
Filmul A Star is Born din 2018 a cucerit inimile multora, în special datorită chimiei dintre Bradley Cooper, regizorul peliculei și cel care a jucat rolul principal, și Lady Gaga. Pelicula e un remake al filmului din 1937 și surprinde cum cariera unui muzician se află în umbra talentului și celebrității iubitei sale. A mai existat și o variantă în 1954, cu Judy Garland și James Mason, dar și în 1976, cu Barbra Streisand și Kris Kristofferson.
Filmul The Front Page din 1931 e adaptat după o comedie de pe Broadway. Versiunea din 1940 e catalogată drept una dintre comediile romantice iconice, cu Cary Grant și Rosalind Russell în rolurile protagoniștilor. Walter Burns află că Hildy Johnson s-a logodit cu altcineva, iar el, în încercarea de a cuceri, vrea să anuleze nunta.
Fie că vorbim de Sean Connery sau Roger Moore, actorii care au intrat în pielea lui James Bond au impresionat și s-au bucurat de aprecierile publicului. În 1967, apărea Casino Royale, adaptat după romanul lui Ian Fleming. În varianta din 2006, cu Daniel Craig și Eva Green, se observă cu ușurință perspectiva modernă asupra iconicului personaj.
În 1984, a apărut Dune, regizat de David Lynch și adaptat după romanul SF scris de Frank Herbert. Au mai fost lansate și alte filme, miniserii, dar și jocuri video după roman. În ceea ce privește pelicula din 2021, regizată de Denis Villeneuve, lucrurile stau altfel pentru că sunt evidente schimbările din tehnologie, iar efectele vizuale spectaculoase sunt dovada.
The Thing From Another World din 1951 nu a excelat, iar motivul are legătură cu limitările creative ale vremii. Dar, în The Thing din 1982, regizat de John Carpenter, considerat unul dintre cele mai bune filme de groază făcute vreodată, s-a putut vedea o evoluție în privința acestei forțe extraterestre misterioase.
Filmul Cheaper by the Dozen din 1950 are ca sursă de inspirație romanul biografic cu același nume din 1948 al fraților Frank Bunker Gilbreth Jr. și Ernestine Gilbreth Carey. Pelicula din 2003 nu a urmat întocmai referințele din carte și a surprind viața familiei Gilbreth, formată din șase băieți și șase fete, cât timp ei locuiesc în Montclair, New Jersey.
Romanul The Wonderful Wizard of Oz scris de Lyman Frank Baum a stat la baza mai multor adaptări, printre care și o animație din 1933. Dar, de departe, varianta din 1939 rămâne cea mai cunoscută, dar și lăudată de către publicul larg, datorită interpretării remarcabile pe care a avut-o actrița Judy Garland.
Foto: PR