Si, desi nu putem contesta utilitatea sms-urilor, e clar ca uneori acestea pot fi enervante si pot sa sifoneze destul de rau imaginea celui care le scrie.
E drept, un sms e mai casual decat un telefon sau un email, dar asta nu inseamna ca poti scrie orice, oricui si oricand fara consecinte.
Iata, deci, o lista (incompleta) cu cateva reguli de bun-simt pe care e bine sa le ai in minte atunci cand scrii un mesaj.
Gramatica nu e optionala
Un mesaj cu greseli gramaticale si cuvinte scrise prost te califica drept o persoana fara prea multa educatie si, in plus, e greu de citit, asa ca enerveaza. Punctuatia poate lipsi in cazul unei propozitii scurte, de genul Filmul incepe la 6', dar altfel foloseste-o, cel putin pentru a evita confuziile, ca sa nu mai zic ca te ajuta sa nuantezi mesajul – un semn de exclamatie (sau mai multe) schimba destul de mult sensul unei propozitii.
NU SCRIE CU MAJUSCULE
Un mesaj scris in intregime cu majuscule te face sa pari furioasa sau isterica. E un motiv suficient? Poti scrie un cuvant cu majuscule, atunci cand chiar vrei sa-l subliniezi, dar fii constienta de faptul ca acel cuvant apare ca si cum l-ai tipa – daca asta e necesar sau e amuzant intr-un anumit context, atunci e OK.
Scurt si la obiect
Cu exceptia mesajelor trimise iubitului, incearca sa nu depasesti doua-trei propozitii. Vrei sa-i povestesti celei mai bune prietene ce bine ai petrecut aseara in club sau cat de tare te-a enervat seful azi? Mai bine da-i un telefon sau scrie-i un email. Ceea ce pe telefonul tau poate aparea ca un singur text lung, pe telefonul altcuiva (in functie de model) poate ajunge sub forma a trei mesaje consecutive – ceea ce nu-i prea placut. Deci… keep it short!
Dar nici scurt cu orice pret
Daca ai mai mult de 14 ani, nu trimite niciodata (sau poate ar fi trebuit sa scriu NICIODATA) la mesaje gen nb' sau cf'. Prefer sa nu dezvalui aici calificativele cu care poti fi gratulata, dar crede-ma, nu ti-ar placea sa fii in situatia asta. O mentiune speciala pentru k': uita-l! OK' e un raspuns destul de scurt, oricat de grabita ai fi, astfel incat sa-l prescurtezi denota lipsa de politete si consideratie. Sau foloseste-l atunci cand vrei sa sugerezi clar ca cineva te-a enervat rau. E o metoda prin care ai sanse sa zdruncini serios orice fel de relatie.
Opreste-te si asteapta raspunsul
Daca cineva nu-ti raspunde imediat la mesaj, nu continua sa-l bombardezi cu alte sms-uri pana raspunde. Chiar daca, in jurul nostru, sunt o multime de persoane care par lipite de telefonul propriu, asta nu inseamna ca toti cei carora le trimitem mesaje au acelasi comportament. Unii isi tin telefoanele inchise sau pe silent cand lucreaza sau cand iau masa – stiu, pare greu de crezut. Cand, in cele din urma, persoana respectiva isi va deschide telefonul, va fi asaltata de mesajele tale. Oups!
Vezi și când se scrie o dată și când e corect să scrii odată (legat)!
Și pentru că aceeași problemă o ai și despre cum se scrie corect nici o sau nicio, ai soluția de la noi!
Raspunde la mesaje
Da, uneori suntem ocupate si nu putem raspunde unui mesaj imediat – mai ales daca stim ca asta se va transforma intr-o adevarata conversatie. Nu uita sa raspunzi, totusi, la un moment dat, daca vrei sa pastrezi relatia cu persoana respectiva. Un sfat util: marcheaza drept new' sau unread' mesajele la care nu ai raspuns inca – in felul acesta e mai usor sa tii evidenta.
Nu suna
Nu raspunde unui mesaj printr-un telefon. Daca persoana care ti-a trimis mesajul voia (sau putea) sa vorbeasca cu tine, te-ar fi sunat, nu? De cele mai multe ori, procedand astfel risti sa te pui intr-o situatie neplacuta: fie sa stai de vorba cu o persoana iritata de lipsa ta de tact, fie sa nu ti se raspunda la telefon.
Nu exagera cu emoticoanele
OK, uneori sunt amuzante sau chiar utile, daca te grabesti sau esti in pana de inspiratie. E preferabil, insa, sa-ti exprimi emotiile in cuvinte – crede-ma, vei lasa o impresie mult mai placuta astfel si, in plus, vei dovedi ca esti o persoana inteligenta si articulata. Daca e musai sa folosesti acele buline galbene sau inimioare, fa-o cat mai rar, altfel isi pierd valoarea artistica' si vei obtine efectul invers celui dorit.
Nu trimite mesaje in momente nepotrivite
Nu ma refer doar la mesaje legate de munca trimise la miezul noptii sau la mesaje cu liste de cumparaturi cand stii ca sotul e intr-o intalnire importanta. Nu trimite mesaje nici cand esti tu intr-o intalnire sau iei masa cu cineva si nu poti continua o eventuala discutie – e nepoliticos si fata de cel caruia ii scrii si fata de cei din jurul tau. Nu scrie sms-uri cand conduci (poate fi fatal!), cand bateria telefonului sta sa moara (s-ar putea sa nu poti raspunde eventualelor intrebari) sau dupa ce ai baut un cocktail in plus (s-ar putea sa regreti a doua zi).
Nu rupe o relatie printr-un sms
Desi personal mi se pare greu de crezut ca sunt oameni care procedeaza astfel, aud mereu in jurul meu astfel de povesti. Oricat de suparata ai fi pe cineva, nu-i da papucii printr-un sms. Asta nu face decat sa dovedeasca faptul ca ai deficiente majore la capitolul bun-simt. De altfel, nici un gen de despartire nu se face prin sms: nici demisia/demiterea, nici renuntarea la un client/furnizor, nici ruperea unei prietenii.
Text: Mihaela Frank
Foto: Business woman sending a text message from her mobile phone from Shutterstock
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro