Sexul ar trebui, in mod cert, sa insemne mai mult decat un alt lucru bifat in agenda ta. Insa cum zilele noastre sunt din ce in mai pline, iar noi din ce in ce mai presati de responsabilitati, este necesar sa facem niste eforturi pentru ca viata noastra sentimentala sa nu isi piarda din intensitate sau romantism. Sunt multe lucruri marunte care apar si care ne pot tine departe de o partida incendiara de sex. Si multe depind doar de noi. Iata cateva dintre acestea!
1. Mergi in pat cu iPad-ul in brate
Da, stiu, cateodata iti vine greu sa iesi de pe pagina de Facebook sau de pe Pinterest. Sau poate vrei sa mai vezi inca un episod din ‘Urzeala tronurilor’. Insa indiferent ca vorbim de telefon, tableta sau laptop, gadget-urile consuma timp si energie. Iar faptul ca mai trimiti un email, „unul singur’, inainte de culcare demonstreaza clar ca mintea ta este cu totul in alta parte decat la iubitul tau, care este langa tine in pat. De asemenea, nu este recomandat sa ai un televizor in dormitor. Conform statisticilor, cuplurile care au un televizor in dormitor ajung sa faca cu 50% mai putin sex decat obisnuiau.
2. Mananci prea tarziu sau prea mult
Din cauza stresului si programului incarcat ajungem sa luam cina tarziu sau sa mancam snacks-uri la miezul noptii, iar asta ne va face sa ne simtim si mai obositi si greoi. Asta ca sa nu mai vorbim de remuscari. Iar atunci cand nu te simti bine in pielea ta categoric nu mai ai chef sa faci sex. Recomandat ar fi sa iei cina devreme si sa optezi pentru un meniu cat mai lejer. In felul acesta vei avea mai multa energie, te vei simti mai putin obosita si este mult mai probabil sa ai starea necesara pentru a face sex.
3. Bei un pahar de vin in plus
Consumul de alcool este alta cauza cunoscuta a scaderii libidoului. Deseori oamenii cred ca pot combate stresul consumand alcool. Este adevarat ca o cantitate moderata de alcool ne ajuta sa ne relaxam si sa scapam de inhibitii. Insa daca depasim acea limita, alcoolul ne poate adormi sau ne poate face sa devenim agresivi. In plus este mult mai greu sa ai un orgasm dupa ce ai consumat alcool.
4. Dormi cu pisica sau cu cainele in pat. Asta ca sa nu mai vorbim despre copil…
Stim, ochisorii aia umezi de escroc sentimental ai catelusului tau te-au dat pe spate, pur si simplu nu il poti refuza! Animalele de companie nu au ce cauta in dormitorul tau. Animalelor de companie, ca si copiilor, nu le place sa fie excluse. Insa le place si mai putin ca intre voi doi sa existe tensiune. Si este cunoscut faptul ca o partida de sex poate face minuni cand vine vorba despre stres.
5. Calatoriti intotdeauna insotiti de copii
Daca ai deja o familie, este de la sine inteles ca intotdeauna Disney World sau Antalya vor fi prima optiune cand va alegeti destinatia de vacanta. Se pare insa ca cei care au cel putin o vacanta pe an fara copii au o viata sexuala mult mai satisfacatoare, conform studiului facut in 2013 de catre U.S. Travel Association. Chiar si un citybreak in doi poate sa revigoreze relatia.
6. Dormi in pijamaua ta confortabila
Un tricou cu trei numere mai mari, o camasa de noapte demna de o maicuta sau o pijama imensa cu ursuleti… De ce nu iti pui mai bine o centura de castitate?! Ai nevoie de o schimbare urgent! Si ca sa fii sigura ca nu te mai simti tentata sa le porti, fa-le cadou bunicii tale. Oricum acolo le era locul de la bun inceput.
7. Esti foarte critica cu felul in care arati
Cu totii avem defecte. Insa sa fii preocupata de asta nu este deloc constructiv, iti vei distruge increderea in tine si nu te mai simti deloc sexy. In plus, sa faci asta cu voce tare, in fata iubitului tau, nu face decat sa ii atraga atentia ca nu esti nici pe departe perfecta. Invata sa iti iubesti corpul si sa te simti bine in pielea ta. Asta te va face sa te simti mai sexy decat ti-ai fi imaginat.
8. Chiulesti de la sala
Sa te iubesti asa cum esti nu inseamna sa nu mai ai grija de tine. Du-te la sala cat de des poti, vei arata mai bine, te vei simti mai bine si vei scapa de stres si anxietate.
9. Nu organizezi seri romantice
Poate ca nu suna romantic deloc, dar nu strica sa incerci, in special daca simti ca nu iti mai ramane timp pentru sex. Incearca sa iti programezi cat de des poti, dar nu mai rar de o data pe saptamana, partide de sex. Indiferent ca e vorba despre a trimite copiii la bunici sau despre cumpararea „recuzitei’ sau despre alegerea muzicii sau a vinului potrivit, nu strica niciodata putina regie.
10. Astepti momentul potrivit
Fa-o, pur si simplu! Odata cu varsta, nivelul de estrogen scade si odata cu el scade si libidoul. Asa ca, chiar daca nu prea ai chef, nu spune „’NU’. Incepi cu niste sarutari, cu niste mangaieri si nici nu vei stii cand ti-a revenit brusc …cheful.
Text: Ana Toma
Foto: PR