Ti s-a intamplat vreodata sa te trezesti cu fata la cearceaf si sa nu ai idee de ce? Ai ramane surprinsa sa afli cate lucruri iti pot influenta starea de bine, fara ca nici macar sa iti dai seama.
Uite o lista cu cele mai interesante lucruri care te pot afecta:
Lasand la o parte durerile de burta si de cap, mancarea este responsabila si pentru starile psihice pe care le traim, putand duce la instabilitate emotionala, lipsa concentrarii, agresivitate, nervozitate si hiperactivitate. Daca ti se intampla des sa ai schimbari bruste in ceea ce priveste starea ta de spirit, este recomandat sa completezi un jurnal de mancare si astfel exista posibilitatea sa descoperi ca exista o legatura intre cele doua aspecte.
Daca vrei sa-ti imbunatatesti starea, incearca sa-ti redecorezi un pic locuinta, pentru ca mediul care te inconjoara are un impact foarte puternic asupra sentimentelor tale. In timp ce rosul provoaca ostilitate si nevrozitate, galbenul comunica fericire, iar albastrul inspira relaxare, asa ca alege intelept culorile cu care iti colorezi peretii. Studiile arata, de asemenea, ca si tablourile pot ajuta in lupta cu starile de spirit negative: picturile cu peisaje frumoase te vor ajuta, cu siguranta, sa te relaxezi.
Visam constant la a fi promovate la locul de munca, la a obtine mai mult pe plan profesional, dar in realitate acest lucru este chiar inselator si poate avea in mod surpinzator efectul opus asteptarilor. Un studiu a fost realizat de catre oamenii de stiinta de la Universitatea din Warwick, acestia concluzionand ca o avansare la locul de munca poate creste cu pana 10% riscul de a dezvolta o boala mintala.
Faptul ca adormi citind cu lampa deschisa, sau uitandu-te la televizor, are cu siguranta repercursiuni asupra starii tale de spirit de a doua zi. Oamenii de stiinta au demonstrat ca lumina pe timpul noptii (de oricare ar fi ea), suprima producerea de melatonita, un hormon care contribuie la starea de bine, si care este produs numai pe intuneric. Un sfat bun ar fi sa investesti in niste draperii groase, pentru a te asigura ca lumina nu are pe unde patrunde si sa fii atenta sa stingi toate luminile inainte sa adormi
In timp ce depresia este cauzata de factori multipli, simptomele pot fi imbunatatite, dar si inrautatite de catre dieta alimentara pe care o urmezi. In caz ca nu ai parte de suficienta vitamina D, B (B6 si B12 fiind extrem de importante) sau acizi grasi Omega 3, esti mult mai expusa la riscul de a cadea in depresie sau a suferi de anxietate. Asa ca straduieste-te sa introduci alimente bogate in nutrienti in meniul tau zilnic si vei vedea cu siguranta imbunatatiri.
Stiu ca esti de parere ca a petrece timp cu prietenii tai este un mod extraordinar de a te simti bine, insa gandeste-te de doua ori: felul in care tu te simti depinde foarte mult si de starea lor, care nu intotdeauna este benefica pentru tine. Emotiile sunt contagioase si se pot transmite intr-o clipita, asadar daca amicii tai nu sunt in apele lor intr-o zi, acest lucru te poate afecta si pe tine, fara sa-ti dai seama! Ba mai mult, noi descoperiri dezvaluie ca pana si emotiile transmise prin intermediul Facebook-ului se pot lua precum o raceala si te pot tine pana la 3 zile.
Deja stim foarte bine ca lipsa somnului contribuie la o stare negativa, insa cu toate acestea continuam sa amanam ora de culcare si sa regretam aceasta decizie de dimineata. Nu conteaza ca dormi pana tarziu si ca iti este greu sa aduni cele 8 ore de somn recomandate. Studiile arata ca este foarte importanta ora la care mergi la culcare, nu numai numarul de ore de somn!
Un studiu facut de oamenii de stiinta de la Monash University dezvaluie faptul ca femeile care iau anticonceptionale sunt de doua ori mai predispuse la depresie decat cele care se protejeaza folosind alte metode. Aceste pastille pot duce la schimbari de stari rapide, nervi si pierderea libidoului. In caz ca ai observat ca de cand iei aceste pastile, starea ta s-a schimbat, un sfat bun ar fi sa-ti explorezi alternativele impreuna cu medicul ginecolog.
Nu spun nimic nou atunci cand zic ca Fumatul cauzeaza cancer, boli de inima si imbatranire prematura'. Insa ceea ce este mai putin cunoscut despre acest viciu este faptul ca nu afecteaza doar sanatatea fizica, ci si pe cea psihica. Cei care sunt dependenti de nicotina, risca sa sufere de stari depresive de doua ori mai intense si le pot activa foarte usor chiar si in cazul in care acestea sunt latente.
Poate ca iti este cunoscuta tulburarea provocata de vreme ce poarta numele de SAD (in engleza Seasonal Affective Disorder) si care are legatura cu zilele intunecoase de iarna. Ce inseamna mai exact acest lucru? Faptul ca noi suntem des influentate de vremea de afara si chiar daca pare intuitiv ca o zi ploioasa ne va taia cheful, ceea ce nu stim este ca si soarele poate avea acelasi impact. Da, soarele poate provoca insomnii, poate chiar scadea apetitul si poate duce la depresie!
Text: Teodora Maracineanu
Foto: Imaxtree