10 filme romantice de neratat despre întâlniri amoroase false

Chiar dacă filmele acestea încep de la povești false de iubire, vei avea o surpriză pe parcurs.

Multe teme pornesc de la tema întâlnirilor amoroase false, în care protagoniștii pretind că formează un cuplu, când, de fapt, sunt străini și nici nu au prea multe legături. În cele din urmă, poveștile construite de ei inițial iau o întorsătură neașteptată până la final. 

1. The Perfect Date

În filmul The Perfect Date, Noah Centino îl joacă pe Brooks Rattigan, care dezvoltă o aplicație inedită de întâlniri, prin care oricine îl poate „închiria” pentru a fi partenerul ideal pentru diverse ocazii. Scopul pentru care face asta este să strângă bani de studii. Va fi nevoit să își reevalueze alegerile, după ce are parte de mai multe întâlniri cu Celia Lieberman, pe care începe să o placă.

2. Just Go with It

Jennifer Aniston și Adam Sandler au jucat împreună în filmul Just Go with It. În timpul unei vacanțe în Hawaii, un chirurg plastician încearcă să o convingă pe asistenta sa să mintă că este soția lui. Cum o minciună nu vine niciodată singură, iată că de aici începe un șir lung de povești false. 

3. Can’t Buy Me Love

Ronald, interpretat de Patrick Dempsey, este un tocilar care în încercarea de a primi atenție și validare, o plătește pe Cindy pentru a se preface că este iubita lui. Deși înțelegerea este ca planul să dureze o lună, între ei se înfiripă o relație adevărată. 

4. The Duff

Filmul The Duff o urmărește pe o adolescentă de liceu care află că a fost jignită de către colegii ei populari. Pentru a înlătura imaginea și stereotipurile atribuite, pune la cale un plan alături de Wesley. Dar apropierea dintre ei duce și la o poveste de dragoste. 

5. Love Hard

Nina Dobrev o joacă pe Natalie, o tânără care pare să îl fi găsit pe bărbatul la care visează prin intermediul unei aplicații de dating. Își fac planuri să își petreacă sărbătorile împreună, dar ea află, cu multă dezamăgire, că Josh nu este tocmai așa cum se prezenta în aplicație. Însă, cei doi continuă să pretindă că sunt împreună. 

6. The Proposal

Sandra Bullock și Ryan Reynolds interpretează rolurile principale în comedia romantică The Proposal. Margaret Tate este o editoare de carte dură care îl șantajează pe asistentul ei, Andrew Paxton, să se căsătorească cu ea pentru a evita deportarea în Canada. Andrew acceptă și amândoi se apropie tot mai mult unul de altul. Dar planul lor ia o altă cale când apar și sentimentele lor la mijloc. 

7. Anyone But You

Sydney Sweeney și Glen Powell sunt protagoniștii filmului Anyone But You regizat de Will Gluck. Bea și Ben au o primă întâlnire pe cinste, însă, după nu se mai văd. O nuntă în Australia îi readuce împreună pe cei doi. Acolo, însă, ei pretind că formează un cuplu.

8. My Fake Fiancé

În My Fake Fiancé este vorba despre Jennifer și Vince, care amândoi se confruntă cu probleme financiare. Soluția pe care o văd potrivită cei doi este aceea de a planifica o logodnă falsă, chiar dacă nu au deloc sentimente unul pentru celălalt, iar cu banii primiți în urma evenimentului să își poată achita datoriile. 

9. One Small Hitch

Filmul One Small Hitch o urmărește pe Molly, care descoperă că iubitul ei este căsătorit. Decide să pună punct relației, dar își amintește că urmează nunta mamei ei și e nevoită să meargă însoțită. În mod întâmplător, îl cunoaște în aeroport pe Josh și acceptă să mintă că ei, de fapt, sunt într-o relație. 

10. Holidate

Emma Stone și Luke Bracey sunt protagoniștii filmului Holidate. Cei doi îi joacă pe Sloane și pe Jackson, doi străini care se prefac că sunt iubită și iubit pentru diverse sărbători ale anului, asta pentru a nu mai răspunde curiozităților referitoare la viața lor amoroasă. Desigur, sunt implicați și în situații amuzante, însă lucrurile se complică în momentul în care dragostea intervine între ei. 

Citește și:
10 filme care au un final complet neașteptat și te vor surprinde cu adevărat

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle