10 filme foarte bune din 2023 cu femei în rolurile principale

Iată care sunt filmele din 2023 în care femeile sunt protagonistele unor acțiuni palpitante.

De la comedii romantice, drame, thrillere și filme de groază, peliculele acestea din anul 2023 surprind femei în rolurile principale și în centrul unor povești captivante, inspiraționale și chiar periculoase pe alocuri. 


1. Scream VI

Acest nou film din franciza Scream a încasat aproape 170 de milioane de dolari la box office și a avut un buget de 35 de milioane de dolari. Este considerat unul dintre cele mai bune filme de groază din 2023, dar și cele mai bune din cadrul acestei francize. În peliculă joacă Jenna Ortega, Courtney Cox, Melissa Barrera și Jasmine Savoy Brown. 

2. The Crime is Mine

Madeleine Verdier, jucată de Nadia Tereszkiewicz, este o actriță fără prea multe resurse materiale, care e acuzată că a omorât un producător de film faimos. Prietena ei cea mai bună, Pauline Mauléon, o ajută să demonstreze faptul că a comis acea crimă în legitimă apărare. Totul pare să meargă în direcția bună pentru Madeleine Verdier, însă, la un moment dat, consecințele trecutului tot își fac simțită prezența. 


3. 80 for Brady

Patru prietene foarte bune așteaptă cu nerăbdare să îl vadă pe Tom Brady la Super Bowl în 2017. Pelicula expune călătoria lor, cu toate peripețiile și momentele amuzante care vin la pachet cu astfel de experiențe. În distribuția filmului 80 for Brady regizat de Kyle Marvin le vei regăsi pe Jane Fonda, Lily Tomlin, Sally Field și Rita Moreno. 

4. True Spirit

True Spirit este un film biografic regizat de Sarah Spillane în care adolescenta Jessica Watson vrea să ajungă cea mai tânără persoană care a navigat singură în jurul lumii, fără oprire. Pentru a-și atinge obiectivul, Jessica are parte de ajutorul antrenorului ei de navigație și al părinților. La baza peliculei cu Teagan Croft în rol principal stă un memoriu. 

5. Alone at Night

Actrița Ashley Benson are rolul principal în acest thriller regizat de Jimmy Giannopoulos. Ea o interpretează pe Vicky, o tânără care, în speranța că va gestiona mai bine stresul, decide să se mute într-o cabană. Vicky își continuă munca pe un site destinat adulților, până când își dă seama că este urmărită și terorizată de un ucigaș mascat. 


6. Are You There God? Its Me, Margaret

Margaret Simon, în vârstă de 11 ani, încearcă să facă față provocărilor care apar după ce se mută împreună cu familia ei din oraș în suburbii. Schimbarea aceasta din viața ei aduce alți prieteni, experiențe noi și frică de necunoscut, toate acestea întâmplându-se în perioada adolescenței. Din distribuția filmului Are You There God? Sunt eu Margaret fac parte Rachel McAdams, Kathy Bates și Abey Ryder Foster. 

7. Polite Society

Nida Manzoor este scenarista și regizoarea filmului Polite Society. Pelicula o arată pe Ria Khan, care încearcă să o împiedice pe sora ei mai mare, Lena Khan, să se căsătorească cu un bărbat care nu este ceea ce pare. Așa că, pentru ca sora ei să fie fericită, Ria pune la cale un plan care speră să îi iasă așa cum își imaginează.


8. Missing

Actrița Storm Reid, pe care ai văzut-o și în serialul Euphoria, o interpretează în filmul Missing pe adolescenta June. Ea apelează la toate mijloacele posibile, în special cele online, pentru a-și găsi mama, care a dispărut brusc, fiind plecată într-o vacanță cu iubitul ei. Această căutare scoate la iveală lucruri neașteptate. 

9. Barbie

Barbie, pelicula regizată de Greta Gerwig, a atins un record important pentru industria cinematografică, devenind primul film regizat de o femeie care a depășit un miliard de dolari la încasările de la box office-ul mondial. Filmul acesta, feminist de altfel, a pus pe jar conservatorii, dar, în același timp, a deschis noi conversații prețioase despre patriarhat, inversarea rolurilor tradiționale de gen și despre cum sunt femeile tratate în societate. 


10. Somebody I Used to Know

În comedia romantică Somebody I Used to Know, actrița Alison Brie, cea care a și lucrat la scenariu, o interpretează pe Ally, o producătoare TV care are o relație toxică cu munca. În momentul în care se întoarce în orașul natal, îl găsește pe fostul ei iubit, Sean, care urmează să se căsătorească cu o altă femeie, pe numele ei Cassidy. Ea și Ally se apropie și par să se înțeleagă neașteptat de bine. 

Citește și:
Seriale polițiste pe care chiar merită să le vizionezi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle