10 filme fascinante despre relațiile complexe din familie

În recomandările de filme de mai jos, familia ocupă un rol important.

Sunt câteva exemple de filme care vorbesc despre situațiile complexe și diverse din viața unei familii. În timp ce unele relații sunt disfuncționale și lipsește complet armonia, altele sunt definiția echilibrului și arată susținerea dintr-o familie greu încercată. 


1. Liar Liar

Fletcher Reede, jucat de Jim Carrey, nu este deloc implicat în viața fiului său, Max. Fletcher e obișnuit să mintă în legătură cu orice aspect al vieții sale, dar, atunci când nu poate să facă asta 24 de ore, întreaga lui existență îi este complet schimbată și trebuie să se resemneze cu această situație. 

2. Sister Act

Sister Act arată cum o cântăreață dintr-un club ajunge într-o mănăstire, într-un loc din care simte de la bun început că nu face parte. Dar, cu timpul, schimbă complet direcția corului mănăstirii, ajungând să fie un spațiu unde cântă de plăcere și leagă o conexiune specială cu celelalte călugărițe. 


3. Honey, I Shrunk the Kids

În filmul Honey, I Shrunk the Kids, Wayne Szalinski este un inventator care are doi copii, o fată și un băiat. Însă, fără să își propună acest lucru, invenția lui, care presupune să micșoreze oamenii, a funcționat tocmai pe copiii lui, lucru pe care îl descoperă abia după ce s-a întâmplat acest lucru. Atunci, el și soția lui, Diane, pleacă în căutarea copiilor. 

4. The Goonies

The Goonies este un film regizat de Richard Donner și îi are în distribuție pe Sean Astin, Corey Feldman, Josh Brolin și Jeff Cohen. Pelicula prezintă întâmplările unor prieteni din cartierul Goon Docks din Astoria, Oregon, care află că există o hartă foarte veche care le poate aduce o comoară pierdută de multă vreme.

5. Cheaper by the Dozen

Filmul Cheaper by the Dozen surprinde nenumăratele peripeții ale familiei Gilbreth, formată din șase băieți și șase fete, cât timp ei locuiesc în Montclair, New Jersey. Fiind vorba despre o familie numeroasă, aventurile și situațiile neașteptate sunt la ordinea zilei, precum și micile tensiuni între frați și surori. 


6. The Family Stone

În filmul The Family Stone, actrița Sarah Jessica Parker o joacă pe Meredith Morton, care are parte de o întâlnire cu familia iubitului ei, Everett Stone, jucat de Dermot Mulroney. În ciuda faptului că pare să decurgă fără probleme acest moment, Meredith este destul de conservatoare și nu privește tocmai cu deschidere ideile familiei prietenului ei.

7. The Royal Tenenbaums

Wes Anderson a regizat filmul The Royal Tenenbaums, în care distribuția este compusă din Gwyneth Paltrow, Anjelica Huston, Luke Wilson, Ben Stiller și Owen Wilson. Pelicula spune povestea unei familii disfuncționale și a felului în care membrii acesteia încearcă din răsputeri să trăiască împreună, deși nu le este deloc ușor din cauza tensiunilor din trecut. 


8. The Kids Are All Right

Pelicula The Kids Are All Right le are în rolurile principale pe actrițele Annette Bening și Julianne Moore, care le interpretează pe Nic și Jules. Cele două sunt într-o relație de mai mulți ani și, pe lângă asta, sunt și mamele a doi copii, concepuți prin inseminare artificilă. Atunci când reapare în viața lor tatăl biologic al celor doi copii, cu scopul de a face parte din familie, ies la iveală mai multe probleme.

9. Whats Eating Gilbert Grape

Whats Eating Gilbert Grape aduce în atenție relația dintre Gilbert Grape și fratele său cu dizabilități. Mama lor suferă de obsezitate morbidă, nu au o situație financiară foarte bună, iar Gilbert se vede nevoit să fie un stâlp pentru familia sa și să lupte pentru persoanele pe care le iubește. 


10. Soul Food

În filmul Soul Food, armonia unei întregi familii este păstrată cu ajutorul unei singure persoană. Însă, în momentul în care aceasta dispare, apar momentele tensionate și invidiile între fiicele ei, care găsesc câte un motiv de ceartă cu fiecare ocazie în loc să aprecieze micile bucurii ale vieții. 

Citește și:
Cele mai bune 10 filme care îți vor pune imaginația la încercare și te vor fascina

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle