10 filme de neratat cu superbe povești de dragoste inspirate din istorie

În ciuda obstacolelor întâlnite pe parcurs, poveștile acestea de dragoste au un sfârșit fericit.

Urmărind filmele de mai jos, vei afla despre iubiri interzise, diferențe între clasele sociale și tensiuni care par să nu aibă un sfârșit. Cu toate acestea, sfârșitul acestor pelicule nu este dramatic. 

1. Maurice

Având la bază cartea scrisă de E. M. Forster, filmul Maurice expune povestea interzisă de dragoste care se înfiripă între doi colegi de școală la Cambridge. Traiectoria nu e cea pe care ți-o imaginezi deoarece Clive se căsătorește cu Anna, iar Maurice se îndrăgostește de altcineva. 

2. Mr. Malcolm’s List

Mr. Malcolms List este un film regizat de Emma Holly Jones, despre un burlac bogat și fermecător din Anglia secolului al XIX-lea care face o listă cu toate calitățile pe care o viitoare parteneră cu care s-ar căsători ar trebui să le bifeze. O respinge pe Julia, iar ea și verișoara ei, Selina, pun la cale un complot, pentru a se răzbuna pe Malcolm și pentru a adresa felul în care judecă femeile. Dar, Selina începe să aibă sentimente pentru Malcolm.

3. A Knight’s Tale

Brian Helgeland a scris și regizat A Knight’s Tale, unde William Thatcher este un scutier care își propune să se dea drept cavaler. Pe fundalul acestei povești, se mai întâmplă pe parcurs și una de dragoste, care îi scoate la iveală sentimente și vulnerabilități la care nu se aștepta. 

4. North & South

North & South este o miniserie din 2004, compusă din patru episoade, care are la bază romanul cu același nume. Adaptarea cu Daniela Denby-Ashe, Richard Armitage și Tim Pigott-Smith în rolurile principale urmărește diferențele sociale din Anglia dintre zona de nord, acolo unde oamenii erau considerați muncitori, și sud, unde aceștia erau sofisticați. Familia Hale trebuie să se deplaseze spre nord, iar astfel diferențele se amplifică.

5. Belle

Belle are la bază o poveste adevărată, mai concret cea a lui Dido Elizabeth Belle, fiica de culoare ilegitimă a căpitanului Marinei Regale Britanice. Pelicula este plină de romantism pentru că protagonista, interpretată de Gugu Mbatha-Raw, pornește și ea să întâlnească adevărata iubire. Și pare că a găsit-o în brațele lui John. Dar, povestea lor e presărată de diferențe sociale și de clasă. 

6. Emma

În cazul în care nu ai urmărit până acum filmul Emma, ei bine, ar trebui să o faci pentru că Anya Taylor-Joy te va cuceri de la prima apariție. În filmul care urmărește povestea din romanul clasic scris de Jane Austin o interpretează pe Emma Woodhouse, o tânără bogată și arogantă pe alocuri în căutarea dragostei. 

7. The Ghost & Mrs. Muir

În filmul The Ghost & Mrs. Muir vei descoperi o poveste diferită de iubire. Lucy Muir este o văduvă care decide să se mute alături de fiica ei, Anna, într-o casă la malul mării. Află destul de repede că locuința este bântuită, dar nu se sperie de acest lucru, ci din contră, formează o legătură neașteptată cu fantoma, care ajunge să fie implicată în deciziile privind viața ei. 

8. Casanova

Lasse Hallström a regizat Casanova, un film în care rolurile principale sunt jucate de Heath Ledger, Jeremy Irons și Sienna Miller. Deși Giacomo Casanova își dorește să o cucerească pe Francesca Bruni, lucrurile nu îi ies așa cum visează. Așa că, nu îi rămâne altceva de făcut decât să afle ce înseamnă dragostea adevărată. 

9. The Handmaiden

Povestea din acest film se inspiră din cea din cartea Fingersmith, scrisă de Sarah Waters. În peliculă, Contele Fujiwara angajează o fată care nu dispune de prea multe posibilități materiale, pe nume Sook-hee. Ea trebuie să fie în serviciul moștenitoarei japoneze, Hideko, dar în secret pune la cale un complot pentru a o înșela. În paralel, Sook-hee și Hideko se implică într-o aventură care evoluează pe parcursul filmului. 

10. The Mummy

În The Mummy, filmul din 1999 regizat de Stephen Sommers, Brendan Fraser și Rachel Weisz i-au jucat pe Rick O’Connell, un vânător de comori, și bibliotecara Evelyn. Această adaptare a cucerit publicul datorită chimiei dintre cei doi și poveștii lor de dragoste. Deși personajele lor par din lumi complet diferite și cu alte principii, totuși, găsesc un limbaj comun. 

Citește și:
Cele mai carismatice personaje negative din istoria filmului

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle