10 filme de groază care nu au obținut încasările așteptate la box office

Aceste filme de groază sunt unele dintre cele care au înregistrat eșecuri la box office.

În ciuda faptului că filmele acestea de groază au avut bugete mari, încasările de la box office nu au fost pe măsură. Citește în continuare despre câteva eșecuri răsunătoare. 

1. BloodRayne

În filmul BloodRayne au jucat Kristanna Loken, Michael Madsen, Michelle Rodriguez și Billy Zane. Aprecierile nu au venit pentru peliculă, primind chiar și critici. La nivel global, filmul a obținut 3,6 milioane de dolari, având un buget de 25 de milioane de dolari. 

2. Crimes of the Future

Filmul Crimes of the Future scris și regizat de David Cronenberg a generat mai multe controverse, în special din cauza scenelor foarte violente. Bugetul peliculei, care a fost considerată grotească, s-a ridicat la 27 de milioane, dar a eșuat la încasări, obținând 4,5 milioane de dolari. 

3. A Cure for Wellness

Gore Verbinski a regizat filmul de groază A Cure for Wellness, care a stârnit atenția datorită performanței actriței Mia Goth. Cu toate acestea, prestația ei nu a putut salva pelicula de la eșec. Bugetul a ajuns la suma de 40 de milioane, dar a încasat 26 de milioane de dolari. 

4. Psycho

În 1998, Gus Van Sant a regizat o variantă a filmului de groază Psycho, care a inclus o tehnologie nouă spre deosebire de peliculele anterioare. Filmul în care au jucat Julianne Moore, Anne Heche și Viggo Mortensen a avut un buget de 60 de milioane de dolari, dar a încasat 37 de milioane de dolari la box office.

5. Grindhouse

Rose McGowan, Kurt Russell, Rosario Dawson și Zoë Bell au jucat în filmul Grindhouse din 2007. Bugetul peliculei a ajuns la 67 de milioane dolari, dar la box office-ul intern a obținut 25 de milioane de dolari. Criticii au apreciat filmul, însă publicul nu a avut cuvinte de laudă la adresa acestuia. 

6. The New Mutants

Lansarea filmului The New Mutants regizat de Josh Boone a fost amânată timp de mai mulți ani. Pelicula a apărut în 2020, în pandemie, iar bugetul a fost de 67 de milioane de dolari. Câștigurile de la box office nu au fost strălucite, ajungând la 44,6 milioane de dolari. Din distribuție fac parte Anya Taylor-Joy, Maisie Williams și Charlie Heaton.

7. The Invasion

Nicole Kidman și Daniel Craig sunt protagoniștii filmului horror The Invasion din 2007, care e adaptat după cartea The Body Snatchers din 1954. Pelicula regizată de Oliver Hirschbiegel a avut un buget de 80 de milioane dolari, dar la box office-ul global a obținut 40 de milioane de dolari. 

8. Supernova

Filmul Supernova din 2000 a avut parte de mai multe provocări, printre care schimbarea regizorilor și diferențele lor de viziune la nivel creativ. Astfel, aceste schimbări au dus pelicula la un buget de 90 de milioane de dolari. Iar în ceea ce privește încasările de la box office-ul intern, acestea au ajuns la 14 milioane de dolari. 

9. The Mummy

Tom Cruise a jucat rolul principal în filmul The Mummy din 2017 regizat de Alex Kurtzman. El îl interpretează pe Nick Morton, un sergent al armatei care fură comori străvechi și le vinde pe sume impresionante. Bugetul peliculei a fost de 125 de milioane de dolari, iar la box office a câștigat mai bine de 400 de milioane dolari. Însă, cu toate astea, Deadline relatează faptul că filmul a pierdut 95 de milioane dolari. 

10. The Wolfman

Emily Blunt, Anthony Hopkins și Benicio del Toro au jucat în filmul The Wolfman, care e un remake al peliculei The Wolf Man din 1941, regizată de George Waggner. Varianta din 2010 a întâmpinat mai multe dificultăți la nivel de producție, de la faptul că au fost înlocuiți regizorii și până la schimbarea planului din punct de vedere financiar. A avut un buget de 150 de milioane de dolari, bani care nu au fost recuperați la box office, obținând 139 de milioane de dolari la nivel mondial.  

Citește și:
10 filme care au un final complet neașteptat și te vor surprinde cu adevărat

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle