Provocările pe care le întâmpinăm în viața de zi cu zi își pot pune serios amprenta asupra bunăstării noastre. Însă o modalitate simplă de a evada din rutină este să vizionezi un film care te va ajuta să nu te mai gândești, fie și pentru câteva clipe, la lucrurile care te apasă și să descoperi și alte povești de viață.
Doctor Sleep (2019)
Doctor Sleep are la bază romanul lui Stephen King și ni-l prezintă pe Danny Torrance, personajul principal, care are încă din copilărie o capacitate specială. Acum fiind adult, trebuie să protejeze o tânără care are puteri similare cu ale lui de niște vânători misterioși al căror scop este să îi găsească pe acești copii remarcabili.
Southpaw (2015)
Southpaw spune povestea lui Billy Hope, interpretat de Jake Gyllenhaal, care e un boxer. El are tot ceea ce și-ar putea dori, însă adevărul este că îi lipsesc cariera prosperă, precum și o familie. După ce soția lui moare, trebuie să facă față acestei pierderi și să aibă grija de fiica lui.
The Caller (2011)
În filmul The Caller, Maya are o relație complicată cu soțul ei, iar după divorț trebuie să își schimbe viața. Însă, dorința ei nu poate fi dusă până la capăt deoarece o persoană misterioasă o sună în mod repetat, fiind în centrul unor intrigi cărora trebuie să le facă față.
Australia (2008)
Acțiunea filmului Australia se petrece în nordul Australiei, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, în care Sarah Ashley, jucată de Nicole Kidman, moștenește o fermă de vite din acea zonă. Însă curând proprietatea ei va fi amenințată și va face echipă cu un fermier, care o ajută să ducă vitele în alt oraș. Cei doi devin tot mai apropiați și atrași unul de celălalt.
The Space Between the Lines (2019)
Emmi Rothner este o femeie căsătorită care face o greșeală cu o adresă de e-mail și trimite un mesaj unui străin pe nume Leo. Acest lucru va produce schimbări semnificative în viața ei, pentru că de la un simplu schimb de mesaje, cei doi vor ajunge să aibă sentimente profunde.
A Magnificent Haunting (2012)
Visul lui Pietro este să devină un actor celebru. Dorința lui este atât de arzătoare încât este în stare de orice pentru asta. Decide să plece la Roma și își găsește un apartament în care să locuiască. Însă, în scurt timp, se întâmplă o serie de lucruri neobișnuite în apartament și începe să vadă fantome, iar de atunci viața lui nu va mai fi la fel.
Our Time (2018)
Juan, protagonistul filmului Our Time, este un poet care s-a mutat la o fermă alături de soția lui, Esther. Ea întâlnește un bărbat, cu care începe o aventură. În ciuda faptului că Juan îi oferise soției sale libertatea de care avea nevoie, acum el este rănit și nu e capabil să își controleze gelozia.
Happy End (2017)
Eve este o fetiță în vârstă de 12 ani care locuiește alături de familia sa. Ea se întâmplă să fie fiica dintr-o căsătorie eșuată a unuia dintre cei prezenți în casă. Eve este nevoită să reușească să se înțeleagă cu persoanele cu care trăiește, lucru care nu se dovedește a fi atât de simplu.
The Giver (2014)
The Giver surprinde atmosfera unei comunități în aparență perfectă, fără suferințe sau probleme, în care un tânăr e ales să învețe de la un bărbat mai în vârstă despre adevărata durere a lumii reale, în timp ce omenirea a fost lipsită de emoții și amintiri. Iar de aici pornește o luptă împotriva sistemului.
The Bygone (2019)
Un tânăr fermier începe o relație cu o fată din Lakota. Deși lucrurile merg foarte bine între ei, ea dispare în mod misterios, iar bărbatul începe să o caute. Cu ocazia asta, descoperă un trecut neașteptat despre viața din regiunea în care locuiește.
Citește și:
Cele mai bune seriale de comedie ale momentului, pe care nu trebuie să le ratezi
Foto: PR