10 femei celebre care au vorbit despre experiențele lor ca mame singure

Aceste femei faimoase au dezvăluit detalii despre statutul lor de mame singure și provocările pe care le-au întâmpinat.

Femeile celebre de mai jos au ales să vorbească deschis, fără ocolișuri, despre experiențele lor de mame singure și să împărtășească publicului poveștile lor de viață. 

1. Gigi Hadid

Gigi Hadid este mama unei fetițe, pe nume Khai, pe care o are împreună cu fostul ei partener, Zayn Malik. Relația lor a început în 2015, dar în toamna anului 2021 s-au despărțit. În cadrul unui interviu acordat publicației InStyle, modelul a spus că încă este în căutarea unui echilibru privind viața de mamă și oportunitățile care apar în carieră. 

2. Amber Heard

Amber Heard a dezvăluit în iulie 2021 faptul că a devenit mamă. Actrița a apelat la o mamă surogat, iar Oonagh Paige Heard, fiica ei, s-a născut pe 8 aprilie. La vremea respectivă, Amber Heard a făcut câteva confesiuni, printre care faptul că alegerea de a deveni mamă singură ar trebui privită cu bucurie. „Voiam să fac asta așa cum îmi doream. Acum apreciez cât de radical este pentru noi, ca femei, să ne gândim la una dintre cele mai fundamentale părți ale destinelor noastre în acest fel.”

3. Katie Holmes

Katie Holmes are o fiică, pe Suri, din căsnicia cu Tom Cruise. Cei doi s-au căsătorit în 2006, însă în 2012 s-au despărțit. Actrița este discretă și nu a vorbit despre motivele care au dus la separare, iar de atunci și-a crescut singură copilul. Pentru Daily Telegraph, Katie Holmes a mărturisit: „Când mă gândesc la viața mea, mă simt binecuvântată. M-am simțit foarte norocoasă și mă bazez foarte mult pe instinctele mele, dar mă iert și pentru greșeli.”

4. Charlize Theron

Charlize Theron are doi copii adoptați, pe Jackson și August. Actrița a povestit în trecut, pentru revista Madison din Australia, faptul că întotdeauna și-a dorit să adopte copii. „Nu cred că vreo mamă își propune să fie o mamă singură. Nu mi-am dorit asta, dar s-a întâmplat”, a spus Charlize Theron.

5. Sandra Bullock

Sandra Bullock l-a adoptat pe fiul ei, Louis, în 2010, după ce a divorțat de Jesse Jamea. După, a adoptat-o în 2015 pe fiica ei, Laila. Actrița a declarat pentru Vogue faptul că: „Orice ne stă în cale, ne descurcăm ca o familie. Nu mai sunt doar eu.”

6. Angelina Jolie

Angelina Jolie are șase copii, pe Maddox, Zahara, Pax, Vivienne, Shiloh și Knox, împreună cu fostul ei soț, Brad Pitt. După despărțirea lor scandaloasă, actrița s-a ocupat de creșterea lor. Actrița a vorbit în 2021 cu gazda emisiunii E! Daily News Pop despre familia ei. Vedeta a precizat că ea și copiii sunt precum o echipă și se simte norocoasă.Am șase copii capabili. Bineînțeles, te trezești și te gândești: Trebuie să mă asigur că ei sunt bine. Trebuie să mă asigur că sunt în regulă mental. Întotdeauna eu sunt cea care își face griji, dar nu-mi fac griji pentru ei. Sunt oameni grozavi.”

7. Elizabeth Hurley

Damian este fiul pe care Elizabeth Hurley îl are din relația cu Steve Bing, care a murit în 2020 la vârsta de 55 de ani. Producătorul și omul de afaceri nu s-a implicat în educația și creșterea fiului său. „Eu sunt părinte singur, el este un copil al unui părinte singur, aşa că avem o legătură extraordinară”, a declarat Elizabeth Hurley pentru News.com.au.

8. Connie Britton

Connie Britton l-a adoptat pe fiul ei, Yoby, dintr-un orfelinat din Etiopia, când acesta era copil. Actrița nu credea că va fi mamă singură și a vorbit cu deschidere atât despre momentele plăcute, cât și despre provocările care vin cu această experiență. „A fi o mamă singură este o provocare, dar niciodată, într-un milion de ani asta nu m-ar fi oprit.”

9. Taraji P. Henson

Taraji P. Henson a devenit mamă singură după ce tatăl fiului ei a fost ucis în 2003. Actrița a discutat despre creșterea băiatului ei, Marcel, într-un interviu pentru Redbook: „Cred că încercăm să facem tot posibilul. Și da, le putem face pe toate, dar nu i-aș dori celui mai mare dușman să fie părinte singur. Nu este ușor.”

10. Minnie Driver

Minnie Driver a păstrat vreme de câțiva ani discreția cu privire la identitatea tatălui fiului ei, Henry, pe care l-a născut în 2008, și l-a crescut singură până să dezvăluie numele bărbatului. Când a venit venit vorba despre viața ca mamă singură, actrița a povestit: „Este într-adevăr o provocare să fii singur, să te asiguri că copilul are o copilărie completă și minunată. Totul depinde de tine zi de zi.” 

Citește și:
Cele mai controversate cupluri regale din toate timpurile

Foto: Hepta, Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle