Sunt multe cazuri de fapte bune care nu te costă mai mult decât un gând sau o bucățică din timpul tău. Iată câteva dintre ele.
Propune-ți să faci fapte bune și după sărbători, prin acțiunile și gândurile tale. Nu este nevoie să cheltui bani sau să te agiți prea mult, ci doar să îți deschizi mintea și sufletul. Vei observa că, în jurul tău, sunt o mulțime de ocazii de a face fapte bune. Am ales 10 dintre cele mai simple exemple și îți propun și ție să le încerci.
De fiecare dată când simți nevoia să corectezi pe cineva sau când nu ești de acord cu părerea cuiva, gândește-te de două ori înainte să răspunzi. Sigur, cel mai simplu ar fi să îl iei pe „nu' în brațe sau să desființezi argumentele interlocutorului tău, într-un mod depreciativ. Este exact ce se întâmplă în rețelele de socializare, unde comentariile sunt atât de negativiste. Nu contribui la răspândirea ostilității, nici în lumea on-line, nici în viața reală. În loc să critici, explică de ce nu ești de acord și oferă soluții.
O faptă bună pe care o poți face, atât față de tine, cât și față de colegii tăi de serviciu, este să găsești bucurie în activitatea ta. Bineînțeles că sunt momente în care nu vrei să vii la job sau nu ai chef sau ai nevoie de o vacanță, dar ideal ar fi ca acele situații să fie cât mai rare. Cel mai probabil, ți-ai ales să lucrezi într-un anumit domeniu pentru că te pasionează. Așa că, amintește-ți ce te-a entuziasmat la începutul carierei și caută acele motive și în ceea ce faci acum. Dacă ești mereu posomorât/ă, îți faci și ție rău (îți strici sănătatea, îți pierzi timpul, ratezi oportunități) și îți incomodezi și colegii de serviciu, care vor simți că nu se pot baza pe tine. Dacă nu te bucură nimic la locul de muncă, atunci ar fi cazul să îți cauți un job care te face fericit/ă. Pe eJobs.ro sigur găsești ceva care să ți se potrivească.
Cu siguranță, sunt lucruri la care te pricepi mai bine decât cei din jurul tău. Folosește-ți experiența dintr-un anumit domeniu pentru a-i învăța și pe cei care nu au lucrat suficient în aria respectivă. De exemplu, poți fi un mentor pentru un coleg nou din departamentul tău. Sau, dacă ai o idee care poate ajuta un proiect, împărtășește-o cu echipa.
Mai bine zis, ascultă activ. Când porți o conversație, acordă o atenție specială nevoilor interlocutorului tău – nu îl întrerupe, nu încerca să găsești soluții sau să oferi sfaturi, nu îți verifica telefonul. Fii prezent în discuție și ascultă mesajul din spatele vorbelor. Un prieten care îți povestește despre un necaz de-al său nu caută să îi oferi o rezolvare, ci doar vrea să știe că cineva îl înțelege și că îi este alături. Fii tu acel cineva.
Încurajează ideile frumoase ale oamenilor. Susține-le demersurile, fie prin implicare concretă, fie prin răspândirea mesajului. Uneori, chiar și un share pe Facebook este suficient. Când ai o cunoștință care aleargă la un maraton pentru o cauză nobilă, mergi să o susții. Sau, când un coleg de serviciu are o idee bună, pentru un proiect sau pentru optimizarea proceselor, dar se teme să o spună, încurajează-l să își spună părerea.
Oricând ai ocazia să pui două cunoștințe în contact, nu te eschiva doar pentru că ar fi incomod. Gândește-te că poți ajuta la realizarea unor proiecte frumoase sau la rezolvarea unor probleme doar apelând la lista de prieteni. De câte ori nu ne-am întrebat prietenii dacă nu cunosc vreun fotograf/ veterinar/ bucătar/ doctor? Sunt o mulțime de situații în care ne bazăm pe prietenii prietenilor, iar acest lucru este un exemplu perfect de comunitate care conlucrează.
De fiecare dată când simți că te enervezi, caută și partea plină a paharului (sigur există). Sau folosește o glumă pentru a destinde o atmosferă tensionată. Încearcă să găsești momente frumoase în fiecare zi și să zâmbești mai des. Vei observa că zâmbetul este contagios!
Ai o mulțime de lucruri prin casă, pe care nu le mai folosești, de la haine vechi la electrocasnice stricate. Donează ce nu îți mai place și reciclează ce nu mai merge, în loc să le ții să ocupe spațiu sau să le arunci. În plus, poți organiza un eveniment de reciclare, la serviciu, în care să convingi toată echipa să aducă lucruri de donat.
Timpul tău este mai prețios decât orice sumă de bani. Ca urmare, când ai ocazia să dăruiești timp unei cauze sau unei acțiuni, nu o lăsa să treacă pe lângă tine. Pe lângă faptul că poți ajuta pe cineva, îți folosești timpul într-un scop deosebit. Nu este vorba despre a-ți sacrifica timpul petrecut alături de cei dragi, momentele de odihnă sau acele cazuri (din ce în ce mai rare) în care faci ceva doar pentru tine. Mă refer la acele clipe „moarte', în care nu găsești nimic interesant de făcut și timpul, pur și simplu, trece pe lângă tine. Poți folosi astfel de momente pentru a le dărui cuiva sau unei cauze în care crezi. Un exemplu este să îți dedici câteva ore dintr-o zi de weekend pentru a face voluntariat. Sunt atâtea organizații care au nevoie de ajutor și orice acțiune, oricât de măruntă, poate face o diferență enormă! Un alt mod prin care îți poți pune în valoare timpul este să suni pe cineva drag, cu care nu ai mai vorbit de multă vreme. Este un gest simplu, dar prin care poți schimba ziua cuiva. Sau îți poți folosi timpul pentru a face ceva drăguți pentru cei din jur, cum ar fi să gătești o prăjitură colegilor de birou.
De fapt, aici este vorba despre două fapte bune. În primul rând, îți faci ție însuți/ însăți un serviciu, prin faptul că îți dai șanse în plus pentru a găsi un job mai bun, care să ți se potrivească mai bine. În al doilea rând, doar prin această acțiune, ai ocazia să ajuți trei copii să facă performanță. Pentru fiecare CV actualizat, eJobs România donează 3 euro către trei copii cu talente speciale. Află mai multe despre cauză aici.