10 emisiuni culinare de urmărit chiar și atunci când nu cauți o rețetă nouă

De obicei ne uităm la emisiunile culinare când nu mai știm ce sau cum să gătim – însă ai incercat vreodată să le urmărești în loc de un film bun?

Sunt multe motive pentru care ai putea urmări o emisiune culinară – noi te încurajăm să le încerci pe următoarele zece fie că te-ai săturat să îți gătești doar paste și cartofi prăjiți, fie că ai chef de ceva mai mult decât o simplă rețetă nouă.

Cine știe, poate chiar te pasionează istoria mâncărurilor – bineînțeles, povestită într-un mod la fel de savuros:

Barefoot Contessa


Dacă faci parte din prima categorie pe care am menționat-o mai sus, cu siguranță îți va plăcea acest show – Ina Garten, autoarea unei cărți cu același nume ca al emisiunii de la Food Network, îți prezintă rețete simple pentru picnic, petreceri și alte ocazii, ajutându-te să transformi fiecare preparat într-un succes.

Girl Meets Farm

Molly Yeh e genul de bucătar care te liniștește atât cu felul ei de a găti, cât și cu rețetele pe care alege să le prezinte – mai exact, mâncăruri tradiționale specifice fermelor din S.U.A., cu ușoare influențe evreiești și chinezești. Fost muzician și autor de carte de bucate, lui Molly îi place să gătească pentru familie și prieteni.

Breakfast, Lunch & Dinner

Bucătarul David Chang explorează rețetele din diferite orașe ale lumii alături de vedetele Hollywood-ului – fie că îți place să experimentezi preparatele altor popoare, fie că ești curioasă ce părere au Chrissy Teigen, Seth Rogen sau Lena White despre ele, emisiunea oferită de Netflix te va prinde cu siguranță.

Street Food

O emisiune oarecum în genul precedentei, tot marca Netflix, doar că se concentrează asupra tonetelor de mâncare la stradă din Thailanda, Japonia, Vietnam, Coreea de Sud sau India – o aventură colorată, unică și, desigur, delicioasă!

Bake With Anna Olson

Anna Olson este patiser și chiar își dorește ca tu să înveți să prepari desertul perfect. Totul se desfășoară într-o atmosferă relaxată în bucătăria ei, iar Anna îmbină sfaturile culinare cu propriul umor și cu diverse povești din experiența personală – numai bun de urmărit într-o după-amiază leneșă; doar să nu ți se facă poftă!

The Great British Baking Show

Un concurs în care bucătari amatori din Regatul Unit încearcă să impresioneze juriul cu deserturi vechi și noi – chiar dacă nu vei putea fura ușor toate rețetele din această emisiune, umorul și competiția sigur te vor captiva!

Sugar Rush

Rămânem tot la desert! În această competiție, bucătarii se întrec în a realiza cele mai inedite deserturi pentru marele premiu de 10 mii de dolari – atenție, însă, timpul lor e limitat; ceea ce face cursa și mai savuroasă!

Ugly Delicious

O altă emisiune în care celebrul bucătar David Chang iese în oraș cu prietenii lui la fel de celebri – Jimmy Kimmel, Aziz Ansari – și testează diferite locații alături de, um, da, ai ghicit, mâncărurile lor preferate. Pregătește-te de runde de opinii controversate și de multe, muuulte porții de râs.

Taco Chronicles

O emisiune culinară spaniolă care explorează istoria deliciosului… taco! E adevărat că nu poți simți și mirosul cât te uiți la acest show, însă filmările sunt de-a dreptul apetisante și poate, de ce nu, până la final înveți și câtea cuvinte noi în spaniolă.

Cooked

Această emisiune-documentar se bazează pe cartea lui Michael Pollan și descrie modul în care gusturile și mâncărurile noastre s-au schimbat de-a lungul timpului – mai mult, seria explorează și influența pe care o au cele patru elemente (focul, apa, aerul și pămânul) asupra calității alimentelor. Mai mult decât un show de gătit – o adevărată lecție de istorie!

Citește și:
Cele mai bune seriale care abordează tema familiei

Text: Cristiana Daraban
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle