10 drame întunecate cu adolescenți, care te vor captiva

Pe lângă clasicele povești cu adolescenți, filmele de mai jos urmăresc și laturi sumbre și periculoase.

Pe lângă poveștile de dragoste adolescentine, rivalitățile din liceu sau experimentări de tot felul, în aceste filme sunt explorate și alte teme întunecate. 

1. John Tucker Must Die

În filmul John Tucker Must Die, trei fete plănuiesc să se răzbune pe fostul lor iubit, după ce el s-a întâlnit în secret în același timp cu ele, iar acesta le-a frânt inima pe rând. Vor ca el să simtă aceeași dezamăgire pe care au resimțit-o și ele.

2. Teeth

Filmul Teeth a fost scris și regizat de Mitchell Lichtenstein și arată drumul unei adolescente cu propria ei sexualitate, care este presărat și cu obstacole și întrebări la care încă mai caută răspuns. Cunoaște un băiat, de care îndrăgostește, iar de aici lucrurile vor căpăta o întorsătură întunecată. 

3. Freeway

Reese Witherspoon a avut rolul principal în filmul Freeway. Actrița a interpretat-o pe adolescenta Vanessa Lutz care ajunge să trăiască împreună cu bunica ei în Stockton, după ce a fugit de la un asistent social. Însă, până să ajungă acolo, e implicată în mai multe probleme, iar pe urmele ei este un ucigaș în serie. 

4. It Follows

It Follows este un film de groază psihologic regizat de David Robert Mitchell. Pelicula urmărește povestea unei tinere, pe numele ei Jay Height, în vârstă de 19 ani, jucată de Maika Monroe, care este terorizată de o forță supranaturală după ce a avut o întâlnire sexuală.

5. Stoker

În filmul Stoker, India, jucată de actrița Mia Wasikowska, își pierde tatăl și cel mai bun prieten într-un accident de mașină. După acest eveniment tragic, ea începe să aibă sentimente față de fratele tatălui ei, însă el are alte intenții cu ea și mama ei. India nu este foarte prietenoasă față de el și păstrează distanța. Deși e o fire misterioasă, India știe foarte bine ce face și își calculează fiecare pas.

6. Drop Dead Gorgeous

În filmul Drop Dead Gorgeous, un concurs anual de frumusețe care se întâmplă într-un oraș în care nu au loc multe evenimente neașteptate, nu este întocmai ceea ce pare a fi. Miza câștigului este una foarte mare, iar persoana care aspiră la premiul cel mare face lucruri periculoase și violente pentru a intra în posesia acestuia.  

7. Jawbreaker

Rose McGowan, Julie Benz, Rebecca Gayheart și Alexandra Adi au jucat rolurile principale în filmul  Jawbreaker, în care câteva fete își omoară accidental cea mai mai bună prietenă, chiar de ziua acesteia. Pelicula a fost criticată și descrisă drept „grotească” din cauza temelor explorate.

8. The Craft

Filmul The Craft urmărește patru adolescente dintr-un liceu catolic care se întâmplă să împărtășească o pasiune cu siguranță neașteptată, fiind atrase de vrăjitorie. În scurt timp, se vor vedea și consecințele periculoase ale vrăjilor făcute de ele. 

9. The Lost Boys

În flmul The Lost Boys, regizat de Joel Schumacher, vedem cum doi frați, Michael și Sam, gestionează mutarea lor în Santa Clara, California, alături de mama lor. Deși este un loc destinat libertății și petrecerilor, ascunde și o latură sumbră, în care se regăsesc vampiri, pe care Michael și Sam ajung să îi cunoască fără să își dorească acest lucru. 

10. Let the Right One In

În filmul Let the Right One In, Oskar este un băiat care e victima hărțuirii. În cea mai mare parte a timpului este singur, încercând să pună la cale un plan prin care să îi oprească pe cei care îi fac rău. La un moment dat, începe să fie tot mai apropiat față de Eli, noua lui vecină. Însă, nu trece mult timp până când să realizeze că Eli este diferită, însă într-un sens negativ, de restul persoanelor pe care le știe. 

Citește și:
10 comedii bune din 2024, pe care chiar merită să le urmărești

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle