Dacă te pregătești să devii studentă, cu siguranță vei găsi acest top al universităților foarte util. Iar dacă această perioadă a trecut deja pentru tine, suntem sigure că măcar îți vom stârni curiozitatea. Așa că, iată 10 dintre cele mai vechi universități din lume, care se mândresc cu acest statut:
Universitatea din Perugia, 1308
Una dintre primele universități publice, Universitatea din Perugia a fost fondată în 1308, fiind recunoscută de papa de la acea vreme, Papa Clement al V-lea. Înainte de a fi înființată oficial, a existat ca loc pentru studiu. Aici au studiat numeroși preoți, inclusiv Luca Pacioli, părintele contabilității, unul dintre cei mai cunoscuți foști membri ai facultății.
Universitatea Sapienza din Roma, 1303
Sapienza a fost creată de Preotul Boniface al VIII-lea, care și-a dorit o universitate unde să se asigure că se studiază teologia, din moment ce Universități precum Padua și Bologna au scăpat de sub controlul lui.
Universitatea din Coimbra, 1290
Stabilită inițial în Lisabona, universitatea s-a mutat de câteva ori până să ajungă în Coimbra, oraș situat în centrul Portugaliei. Mulțumită vechimii sale și a campusului impresionant, universitatea este inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO din 2013. Anual, în Coimbra vin să studieze mii de tineri din toată lumea.
Universitatea din Siena, 1240
Siena este un oraș de mici dimensiuni, iar cei 20.000 de studenți ai universității reprezintă aproape jumătate din populație. Numărul studenților a crescut masiv în 1321, când au fost realizate transferuri de la Universitatea din Bologna, în urma unor proteste.
Universitatea din Padua, 1222
Universitatea din Padua s-a înființat datorită Universității din Bologna, după ce mai mulți profesori și studenți s-au simțit restricționați din punct de vedere ideologic, luând inițiativa de a crea un loc unde vor avea mai multă libertate intelectuală. Printre absolvenții renumiți ai acestei universități se numără Copernicus și Galileo.
Universitatea Cambridge, 1209
Universitatea Cambridge, una dintre cele mai apreciate și cunoscute universități din lume, s-a înființat după ce un grup de studenți s-au hotărât să renunțe la Oxford. Acum, 800 de ani mai târziu, Cambridge se află în topul celor mai căutate instituții de învățământ superior din lume, mai ales pentru bursele de studiu pe care le oferă.
Universitatea Salamanca, 1164
Universitatea Salamanca a fost prima universitate înființată în ceea ce a devenit, într-un final, Spania. Deși originile lui sunt un pic neclare, predarea a început în jurul anului 1094, fiind oficial recunoscută de regele León-ului în 1164. Una dintre cele mai importante conversații care s-au purtat în interiorul pereților de aici, a fost despre Christopher Columbus.
Universitatea Oxford, 1096
Deși există câteva neclarități cu privire la prima universitate înființată în lume, știm cu siguranță că Oxford a fost prima universitate din lumea vorbitoare de limba engleză, deși multe dintre cursuri erau ținute în limba latină. În 1167 a devenit mult mai cunoscută, când Henry al II-lea le-a interzis studenților englezi să studieze la Universitatea din Paris.
Universitatea din Bologna, 1088
Timp de mulți ani, studenții puteau învăța aici doar canoane și drept civil. Dante ar fi fost unul dintre profesorii de aici, universitatea reușind să-și mențină calitatea constantă. Publicația italiană La Repubblica o consideră cea mai bună universitatea din Italia, situând-o în vârful topului pe care aceștia îl realizează.
Universitatea Al-Karaouine, 859
Cartea Recordurilor descrie această universitate ca fiind „cea mai veche și încă funcțională instituție de învățământ din lume'. Universitatea Al-Karaouine, cunoscută și sub numele de Universitatea Al-Quaraouiyine, a fost înființată de Fatima al-Fihri în 859, în Fes, Maroc, ca o moschee comunitară cu o școală asociată. Universitatea există și în prezent, oferind pregătire în domenii precum științe legale, jurisprudență comparativă, studii islamice și multe altele.
Citește și:
7 destinații pe care trebuie să le vizitezi în luna aprilie
Foto: Shutterstock