Filmele biografice au rolul de a ne oferi o mică parte din viața fascinantă a unei personalități care a fost mai mult sau mai puțin iubită de public. Cu toate astea, au fost și câteva adaptări eșuate și care au fost dezamăgitoare din câteva puncte de vedere. Iată care au fost acele pelicule:
1. I Saw the Light (2015)
I Saw the Light ne prezintă viața lui Hank Williams, un cântăreț country-western. În peliculă, aflăm mai multe detalii despre parcursul lui până la faima de care s-a bucurat, precum și consecințele grave pe care le-a resimțit la nivelul sănătății și vieții personale. Rolul principal e jucat de Tom Hiddleston și se pare că nu se numără printre performanțele grozave din cariera sa. În acest sens, nepotul regretatului Hank Williams, Hank Williams III, a avut câteva critici la adresa prestației actorului, dar și a felului în care acesta a cântat.
2. Alexander (2004)
Alexander este unul dintre filmele cu cele mai mari încasări ale lui Colin Farrell, dar, asta nu înseamnă că a fost ocolit de reacții negative. Ba mai mult, în pelicula care surprinde viața lui Alexandru cel Mare sunt expuse destul de multe inexactități din punct de vedere istoric și există și reprezentări stereotipice ale armatelor persane și indiene, fiind câteva dintre criticile sesizate de către istorici.
3. Diana (2013)
Viața Prințesei Diana a reprezentat o sursă de inspirație pentru o mulțime de filme și seriale, de la The Crown și până la Spencer. Sunt puține proiecte care au reușit să ajungă la public și să nu fie considerate o metodă de a profita de pe urma numelui Prințesei Diana. Filmul Diana, cu Naomi Watts în rol principal, nu a fost apreciat din cauza felului în care a relatat evenimentele. Pelicula ne aduce în atenție ultimii ei ani de viață, atunci când începe o poveste de dragoste secretă cu Dodi Al Fayed, în timp ce se confruntă cu atenția din partea presei cu privire la plecarea ei din familia regală.
4. Nina (2016)
În 2016, a apărut Nina, un film după cum îi poate spune și numele despre cântăreața, pianista și compozitoarea Nina Simone, aducând în prim-plan drumul către celebritate și relația tensionată cu managerul ei, Clifton Henderson. Zoe Saldana a avut ocazia să o interpreteze, însă a primit o mulțime de reacții negative din partea criticilor, care au acordat un rating pe Rotten Tomatoes de 2%, publicului, dar și fanilor regretatei artistei. Actrița nu a impresionat din punct de vedere artistic.
5. Stonewall (2015)
Stonewall este unul dintre cele mai dezamăgitoare filme ale lui Roland Emmerich. Acesta a regizat o peliculă în care accentul cade pe revoltele de la Stonewall și pe activiștii LGBTQ+. Spectatorii nu au avut cuvinte de laudă la adresa lui și au criticat felul în care au fost portretizările activiștilor din viața reală, precum Marsha P. Johnson și Bob Kohler.
6. Against The Ropes (2004)
Meg Ryan a jucat-o în filmul biografic Against The Ropes pe Jackie Kallen, cea mai cunoscută promotoare de box din America de Nord. Omar Epps interpretează rolul unui boxer reprezentat de Kallen. Pelicula își dorește să detalieze lupta ei pentru a face performanță în acest sport dominat de bărbați. Interpretarea actriței a lăsat de dorit, ea fiind faimoasă pentru alte roluri notabile, cum ar fi în Youve Got Mail și Sleepless in Seattle.
7. Klimt (2006)
John Malkovich a avut rolul principal în acest film biografic despre celebrul pictor Gustav Klimt. Chiar dacă actorul a dovedit până acum că poate intra în pielea unor personaje diverse, interpretarea sa nu a putut salva de la eșec această peliculă. Publicat nu a rezonat cu povestea suprarealistă imaginată de regizorul Raúl Ruiz.
8. Stardust (2020)
Filmul acesta este o retrospectivă a primei vizite făcute de tânărul David Bowie în SUA în 1971. Călătoria a inspirat crearea faimosului său alter ego, Ziggy Stardust. Pelicula s-a concentrat prea mult pe imaginea excentrică pe care o proiecta în media și relația tensionată cu soția lui, Angie, în loc să orienteze privitorii către cariera artistică.
9. Wired (1989)
Michael Chiklis și-a făcut debutul pe ecran în filmul biografic Wired regizat de Larry Peerce, în care îl joacă pe actorul John Belushi. Deși a încercat să-și pună în valoare abilitățile și să dea tot ceea ce are mai bun pentru a face o impresie demnă de admirat, se pare că nu i-a ieșit acest lucru, drept urmare a primit recenzii negative. Pelicula a fost criticată și din cauza felului în care a relatat moartea lui John Belushi din cauza unei supradoze de droguri. Fanii lui au susținut că filmul l-a portretizat ca pe un dependent de droguri și nu ca pe un comediant.
10. Liz & Dick (2012)
Povestea de dragoste toxică dintre Elizabeth Taylor și Richard Burton, interpretați de Lindsay Lohan, respectiv Grant Bowler, e subiectul filmului Liz & Dick. Deși filmul ar fi vrut să contribuie la revenirea în actorie a lui Lindsay Lohan, criticii nu au avut cuvinte bune de spus despre performanța ei.
Citește și:
Filme care au premise bizare, dar care au întrecut așteptările tuturor
Foto: PR