10 dintre cele mai dezamăgitoare filme adaptate după cărți faimoase

Deși aceste filme au avut la bază cărți de succes și ne-am aștepta să ne impresioneze, în realitate s-au dovedit a fi dezamăgitoare.

Atunci când citești o carte care ți-a captat atenția, aștepți cu nerăbdare adaptarea ei pe micile și marile ecrane. În unele cazuri, unele adaptări după romane celebre s-au dovedit a fi un real succes, în timp ce altele, așa cum sunt cele de mai jos, nu au făcut decât să producă dezamăgiri în rândul fanilor care au stat cu sufletul la gură în așteptarea unei ecranizări. 


10. A Walk To Remember

Filmul A Walk to Remember prezintă o poveste emoționantă și care te va întrista până la lacrimi. Protagoniștii peliculei, Mandy Moore și Shane West, au fost extrem de convingători și au avut o chimie incredibilă pe micile ecrane, pe care o poți regăsi atât în momentele lor fericite, cât și în cele mai dramatice. Dacă ar fi să comparăm cu povestea originală din romanul cu același nume scris de Nicolas Sparks, modul în care filmul a fost adus în modernitate a distrus din romantismul regăsit în carte.


9. If I Stay

Viața unei tinere violoniste se schimbă mai repede decât și-ar fi putut închipui. Părinții și fratele Miei au parte de un accident rutier, și, în timp ce se află în spital, ea poate auzi și vedea ceea ce se petrece acolo. Povestea dramei regizate de R.J. Cutler se regăsește în mare parte și în romanul lui Gayle Forman, însă fanii au fost dezamăgiți. Iar asta pentru că pelicula s-a concentrat mult prea mult pe amintirile Miei cu Adam, iubitul ei, și ar fi trebuit să pună accentul pe experiența tinerei aflată între viață și moarte, iar atunci filmul ar fi avut un impact și mai tare.

8. The Time Machine

Romanul lui H.G Wells din 1895, The Time Machine, a meritat o adaptare cinematografică și a avut parte. În ceea ce privește adaptarea din 2002, mulți critici au susținut că ar fi trebuit să aibă în prim-plan perioadele pe care personajul principal, Alexander, le traversează. Însă, în comparație cu adaptarea din 1960, schimbările sunt sesizabile și ar fi putut capta și mai mult atenția publicului dacă ar fi lăsat la o parte romantismul și s-ar fi concentrat asupra detaliilor științifice.


7. The Great Gatsby

Leonardo DiCaprio și-a bucurat admiratorii cu rolul lui Jay Gatsy din The Great Gatsby. Pelicula are la bază romanul de dragoste scris de F. Scott Fitzgerald și sunt destule elemente care nu corespund, însă, datorită detaliilor extravagante și strălucitoare, poți intra în atmosfera de atunci. Filmul a dezamăgit pentru că nu s-a concentrat atât de mult pe emoțiile lui Nick Carroway, scriitorul care e fascinat de viața și petrecerile fastuoase organizate de vecinul său, Jay Gatsby.


6. Divergent

Cărțile din seria Divergent le-au adus peliculelor cu același nume popularitate. Însă, cel de-al treilea film al francizei, Allegiant, nici măcar nu a ajuns în cinematografe, iar asta pentru că primele două au fost primite slab de către public. Romanele scrise de Veronica Roth au o cu totul altă dinamică, iar personajele din film nu au reușit să îi convingă pe spectatori și nici măcar chimia dintre Shailene Woodley (Tris) și Theo James (Four), nu a fost impresionantă.


5. Twilight

Seria Twilight a creat isterie printre pasionații peliculelor cu și despre vampiri și nu numai. Filmele au încercat să redea cât mai bine acțiunea din romanele scrise de autoarea Stephenie Meyer. Fanii s-au arătat dezamăgiți de interpretările unor actori, care astăzi se bucură de cariere de succes. În ciuda faptului că s-a vorbit mult despre chimia dintre Edward, jucat de Robert Pattinson, și Bella, interpretată de Kristen Stewart, alte personaje nu au ajuns la inimile fanilor.


4. The Giver

The Giver s-a bucurat de o distribuție care include actori celebri, precum Meryl Streep, Jeff Bridges și Katie Holmes. Fanii romanului lui Lois Lowry au putut sesiza câteva diferențe în film, cum ar fi schimbarea vârstelor personajelor principale. Pelicula surprinde atmosfera unei comunități în aparență perfectă, fără suferință, în care un tânăr e ales să învețe de la un bărbat mai în vârstă despre adevărata durere a lumii reale. Provocările acestei lumi distopice nu au fost transmise atât de puternic în film.


3. The Scarlet Letter

The Scarlet Letter a transformat romanul lui Nathaniel Hawthorne într-o încercare slabă de a face un film sexy și pasional. Deși în film o putem vedea și pe Demi Moore, pelicula ar fi avut succes dacă ar fi redat din povestea originală a lui Hester Prynne.

2. Seria After

Detaliile din romanele scrise de Anna Todd sunt urmărite parțial în filme. În timp ce povestea din After se concentrează pe protagonist care se confruntă cu o relație destul de tumultoasă la facultate, mulți cititori ai cărților au considerat că filmele au sărit peste multe detalii semnificative. Fanii cărților au simțit că au urmărit o producție care nici măcar nu a redat emoția personajelor.


1. Fifty Shades Of Grey

Fifty Shades of Grey s-a numărat printre cele mai urmărite serii bazate pe cărți de succes. Deși cărțile lui E.L James au fost apreciate, mai mulți dintre fanii acestora au considerat chiar că practicile de tip BDSM sunt dezamăgitoare. 

Citește și:
10 dintre cele mai romantice filme din toate timpurile, pe care trebuie să le revezi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle